Cunoscuta staţiune Mamaia (de fapt, un cartier al Constanţei), venerabila şi mereu tînăra staţiune Mamaia este, în momentul de faţă, un teatru. Un teatru politic şi societal, mai exact şi mai direct spus, o imagine a societăţii româneşti actuale, societate-imagine care nu poate decît să includă, ca o - dacă pot spune aşa - sub-oglindă, pojghiţa, poleiala sau crusta politicului, reprezentativ în mult mai multe, mai profunde, mai îngrijorătoare şi mai imprevizibile moduri decît doar cel formal electoral. Cum ar putea să existe vreo (mare) diferenţă între o societate precum a noastră, care nu a cultivat şi nu a instituţionalizat niciodată formarea cadrelor reprezentative, adică a propriului stat, şi, tocmai, reprezentanţii săi? Între "mase" şi "elite" există - într-un mod doar aparent paradoxal - doar o ruptură de pretenţii şi de statut, de "rivalitate amimetică", dar o puternică continuitate şi omogenitate de substanţă şi de materie uman-civizaţională. Circular. Asta ca să mă exprim, atît cît pot, cît sînt lăsat de realitate, civilizat, neutru, "ştiinţific".
Deci Mamaia este, în momentul de faţă, un teatru al societăţii (politice) româneşti. Parcurgînd-o, poţi vedea totul în ceea ce ne priveşte, adică principalul conflict mocnit, structural, dintre două moduri de a face politică. Adică, mai precis, dintre politica propriu-zisă şi sub-politică, ca falsă politică.
Pe de o parte, Nordul periferic-neoliberal, rod al corupţiei care continuă şi după condamnarea ţapului ispăşitor Mazăre, unde s-a construit şi continuă să se construiască ilegal şi haotic, împotriva tuturor legilor, administrative, penale, arhitecturale şi urbanistice: fără niciun plan în afara celui a profitului imediat. Fără Lege şi Plan (titlu de film documentar de actualitate). În Nordul staţiunii Mamaia şi spre Năvodari s-au strîns, se înghesuie, se masează şi se masifică, în cel mai compact şi mai uniform mod cu putinţă, cei de-o categorie, partea atît politică, cît şi ne-politică a societăţii româneşti: corupţia ca adevărată Constituţie informală. Pentru că doar unii care cîştigă bani prin mijloace de acelaşi tip cu cei care construiesc acolo îşi pot dori să cumpere locuinţe în mizeria multi-plan de acolo. Nordul Mamaiei a devenit un fel de Versailles, pe dos sau pe faţă, cum vreţi: totul e strîns ca într-un buboi răscopt acolo. Să ne dorim să plesnească sau să continue să dospească buboiul?
În Mamaia se poate vedea morbiditatea societăţii româneşti, nu doar co-morbidităţile ei. Co-morbizi sîntem noi, restul, care stăm alături şi asistăm, tînjind probabil în taină să putem pătrunde într-un auto-ghetou social precum Mamaia de Nord.
Aşa NU, deci!
La ce ar fi însă de exclamat, în Mamaia anului 2021: Aşa DA!
Ei bine, la o intervenţie care i-a enervat pe toţi cei mai sus descrişi, adică pe absolut toţi, grosul (şi grasul, morbidul) societăţii româneşti, ne-sănătatea ei şi insalubrul ei: intervenţia planificatoare, cu viziune pe durată mai lungă, a politicului pentru re-lărgirea plajelor diminuate de eroziune (eroziune provocată, nu se ştie, poate tot de intervenţiile omului cu "echipamentele" lui gen - pardon, sex! - Capul Midia). Absolut toată lumea, în cor, atît inutilii exploatatori ai plajelor, cît şi supuşii consimţători ai acestora, s-au plîns că trebuie să facă sport, să străbată, între mare şi bere, un mic deşert de nisip.
Pentru mine, aşa ar trebui să arate politicul: să intervină cu viziune, la nevoie chiar împotriva gustului popular imediat, non- şi chiar anti-populist, nu să se plieze mimetic-reprezentativ, nu politic-reprezentativ, morbidităţii populaţiei. Puterea, ceea ce se cheamă Putere, exercită oricum, implicit, un rol pedagogic, deci ţine de responsabilitatea ei să exercite acest rol în mod conştient şi asumat, respectînd durata lungă (ca definiţie a Statului) pentru care au fost învestiţi, sănătatea unui popor, a unei naţiuni, a unei societăţi (spuneţi-i cum vreţi). Politic constructiv, nu populist-distructiv. Pentru că alegerile politice te transformă, ca om politic, în Om de Stat, acolo e ruptura asigurătoare, între imediatul societăţii şi continuitatea pur şi simplu statal-teritorială (în cazul plajelor, limită transnaţională a Uniunii Europene, tocmai de teritoriu, literal, fiind vorba). La noi, oamenii politici sînt, încă, sub-oameni de stat.
În Mamaia regăsesc plajele copilăriei mele, cînd pînă la mare trebuia să înduri traversarea deşertului cu nisip fierbinte.
Ce viziune extatică, păsările marine reluîndu-şi, parţial, în stăpînire ţărmul, adică propriul loc, şi oamenii răzleţiţi, distanţaţi, pe prosoape aduse de-acasă - deşi din nou, populist, puterea, statul şi-a încălcat propria lege, şi, la presiunea "plajiştilor", aceşti capitalişti de sezon, i-au lăsat să-şi aducă odioasele şezlonguri de plastic pînă în buza apei - supraînălţată, din fericire.
În dezacord cu, bănuiesc, toată lumea, Aşa DA!
Aleg această Mamaie împotriva "dereglementatei" Mamai de Nord, unde acelaşi se adună cu acelaşi într-o fatal-triumfătoare promiscuitate care nu poate fi considerată nici societate, nici comunitate, ci moarte.
Deci Mamaia este, în momentul de faţă, un teatru al societăţii (politice) româneşti. Parcurgînd-o, poţi vedea totul în ceea ce ne priveşte, adică principalul conflict mocnit, structural, dintre două moduri de a face politică. Adică, mai precis, dintre politica propriu-zisă şi sub-politică, ca falsă politică.
Pe de o parte, Nordul periferic-neoliberal, rod al corupţiei care continuă şi după condamnarea ţapului ispăşitor Mazăre, unde s-a construit şi continuă să se construiască ilegal şi haotic, împotriva tuturor legilor, administrative, penale, arhitecturale şi urbanistice: fără niciun plan în afara celui a profitului imediat. Fără Lege şi Plan (titlu de film documentar de actualitate). În Nordul staţiunii Mamaia şi spre Năvodari s-au strîns, se înghesuie, se masează şi se masifică, în cel mai compact şi mai uniform mod cu putinţă, cei de-o categorie, partea atît politică, cît şi ne-politică a societăţii româneşti: corupţia ca adevărată Constituţie informală. Pentru că doar unii care cîştigă bani prin mijloace de acelaşi tip cu cei care construiesc acolo îşi pot dori să cumpere locuinţe în mizeria multi-plan de acolo. Nordul Mamaiei a devenit un fel de Versailles, pe dos sau pe faţă, cum vreţi: totul e strîns ca într-un buboi răscopt acolo. Să ne dorim să plesnească sau să continue să dospească buboiul?
În Mamaia se poate vedea morbiditatea societăţii româneşti, nu doar co-morbidităţile ei. Co-morbizi sîntem noi, restul, care stăm alături şi asistăm, tînjind probabil în taină să putem pătrunde într-un auto-ghetou social precum Mamaia de Nord.
Aşa NU, deci!
La ce ar fi însă de exclamat, în Mamaia anului 2021: Aşa DA!
Ei bine, la o intervenţie care i-a enervat pe toţi cei mai sus descrişi, adică pe absolut toţi, grosul (şi grasul, morbidul) societăţii româneşti, ne-sănătatea ei şi insalubrul ei: intervenţia planificatoare, cu viziune pe durată mai lungă, a politicului pentru re-lărgirea plajelor diminuate de eroziune (eroziune provocată, nu se ştie, poate tot de intervenţiile omului cu "echipamentele" lui gen - pardon, sex! - Capul Midia). Absolut toată lumea, în cor, atît inutilii exploatatori ai plajelor, cît şi supuşii consimţători ai acestora, s-au plîns că trebuie să facă sport, să străbată, între mare şi bere, un mic deşert de nisip.
Pentru mine, aşa ar trebui să arate politicul: să intervină cu viziune, la nevoie chiar împotriva gustului popular imediat, non- şi chiar anti-populist, nu să se plieze mimetic-reprezentativ, nu politic-reprezentativ, morbidităţii populaţiei. Puterea, ceea ce se cheamă Putere, exercită oricum, implicit, un rol pedagogic, deci ţine de responsabilitatea ei să exercite acest rol în mod conştient şi asumat, respectînd durata lungă (ca definiţie a Statului) pentru care au fost învestiţi, sănătatea unui popor, a unei naţiuni, a unei societăţi (spuneţi-i cum vreţi). Politic constructiv, nu populist-distructiv. Pentru că alegerile politice te transformă, ca om politic, în Om de Stat, acolo e ruptura asigurătoare, între imediatul societăţii şi continuitatea pur şi simplu statal-teritorială (în cazul plajelor, limită transnaţională a Uniunii Europene, tocmai de teritoriu, literal, fiind vorba). La noi, oamenii politici sînt, încă, sub-oameni de stat.
În Mamaia regăsesc plajele copilăriei mele, cînd pînă la mare trebuia să înduri traversarea deşertului cu nisip fierbinte.
Ce viziune extatică, păsările marine reluîndu-şi, parţial, în stăpînire ţărmul, adică propriul loc, şi oamenii răzleţiţi, distanţaţi, pe prosoape aduse de-acasă - deşi din nou, populist, puterea, statul şi-a încălcat propria lege, şi, la presiunea "plajiştilor", aceşti capitalişti de sezon, i-au lăsat să-şi aducă odioasele şezlonguri de plastic pînă în buza apei - supraînălţată, din fericire.
În dezacord cu, bănuiesc, toată lumea, Aşa DA!
Aleg această Mamaie împotriva "dereglementatei" Mamai de Nord, unde acelaşi se adună cu acelaşi într-o fatal-triumfătoare promiscuitate care nu poate fi considerată nici societate, nici comunitate, ci moarte.