Dragă toamnă, copiii sunt bine, mai lungani şi bronzaţi, câţiva au o mână ruptă, dar ştiu să meargă pe bicicletă. Ţi-am lăsat şi iubiri arse de dor, te rog nu le mai biciui cu ploi nesfârşite. Mai lasă-le şi bunicilor rămaşi singuri în bătătură câte-un amurg cald. Învăluie-i pe toţi în vise cu lumină arămie dintr-o boabă de strugure şi rămâi blândă până vor chiui la săniuş. Hai, gata, sărutări şi fructe dulci, te las că s-a trezit Pictorul şi a început să-mi vopsească pletele-n ruginiu. Vara ta.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).