31.08.2021
Dragă şi scumpă a mea soţie, primeşte de la mine vestea că până acum, cu voia lui Dumnezeu, sunt sănătos. Mâine în zori vom avea o luptă şi, de o fi să fie, vom scăpa teferi şi de data asta, câţi mai suntem. Pe Vasile a Măriei l-au găsit abia ieri, nu e bine, dar nu le spuneţi încă nimic. Ionuc s-a prăpădit în spital. Alţii nu mai sunt. Să-l dai pe Mihăiţă la şcoală, să-i spui să înveţe. Va fi om mare. Vă îmbrăţişez pe toţi şi să dea Domnul să ne vedem sănătoşi cu toţii. Spune mamei că o iubesc.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2021, grupul are 7.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus