Postum Patzaichin - Caramitru

Duminică, 5 septembrie 2021, Dumnezeu, ori se odihnea, ori nu era atent la ce se întâmpla pe Pământ. Mulţi ar spune că i-a chemat la El... Eu cred că nu putea greşi într-atât, întrerupându-le construcţia la care au trudit atâta amar de ani.

Patzaichin şi Caramitru au plecat fără a termina ceea ce au început pe Pământ.

Am să mi-l amintesc mereu pe Ivan Patzaichin povestindu-mi despre pagaia ruptă la Olimpiada de la München şi despre cum vâslea singur, la opt ani, împotriva curentului, în lotca imensă, trimis de tatăl său pe Dunăre. Şi de telefonul pe care mi l-a dat înainte de Paşte... Trist, dar optimist... Nu am ştiut atunci că pleacă să vâslească în Delta Raiului...

Am să mi-l amintesc mereu pe Caramitru, în Centrul Vechi, într-o zi însorită de iunie 2021, după o filmare, probabil ultima de acest fel, în care a rostit aşa cum numai el ştia poezii de Eminescu, într-un proiect comun, Aplauze pentru Poet / A Hand for the Poet... După filmare, am vorbit mult despre amintiri şi proiecte, lucruri făcute şi nefăcute, trecute şi viitoare. Despre oameni, teatru şi Eminescu. L-am condus până la ieşire, ne-am strâns mâinile şi ne-am luat rămas bun. A plecat încet pe Lipscani. Îl priveam cum se îndepărtează şi după nici douăzeci de paşi s-a oprit, s-a întors spre mine şi mi-a făcut cu mâna. Ca un ultim salut.... Nu am ştiut atunci că pleca să se întâlnească cu Eminescu...

Doamne, ce ai făcut? Aceşti oameni au stat prea puţin aici. Te rog, lasă-i acolo la Tine să facă ce au făcut pe Pământ. Lasă-i ca măcar în Rai să continue ce au început aici. Şi fă cumva să ştim şi noi să le urmăm exemplul şi calea...

P.S. Oare ar merita aceşti doi oameni de excepţie care au slujit România cu atâta înverşunare, o zi de Doliu naţional? Îşi va arăta ţara o cât de mică recunoştinţă? Să vedem...