Televizorul stă mai mult stins sau pe canale care arată lucruri noi, interesante, frumoase. Lumea s-a săturat de politichia primitivă şi halucinantă de la noi, de scandalurile care se ţin lanţ, de trădările şi alianţele ad-hoc şi de zarva incompetenţei care împinge ţara la vale... Doar preţurile la curent sau gaze, ştirile despre alt val de virus şi începerea şcolii mai întorc ochii românului spre televizor şi guvernanţi. În rest, agenda cetăţeanului e complet diferită...
În ton cu vremea frumoasă şi cu dorinţa de "a ieşi" am observat un lucru inedit, îmbucurător: Opera a ieşit în stradă. Considerată de mulţi ca fiind elitistă, oarecum exclusivistă sau măcar foarte pretenţioasă, opera stă de mult timp în turnul ei de fildeş, puţin accesibilă multor categorii de public. De ce? Pentru că imaginea care s-a construit la noi despre operă este una uşor falsă. Cum că opera e înţeleasă doar de cunoscători, că la operă trebuie să mergi îmbrăcat într-un anumit fel, scump şi foarte elegant, că spectacolul ar fi o chestiune foarte sofisticată, rigidă şi plină de convenţii.
Opera din Bucureşti pare că a început să înţeleagă, foarte târziu ce-i drept, că trebuie să se deschidă către publicul larg. Pare a înţelege că nucleul dur al iubitorilor de operă îmbătrâneşte, se rarefiază şi... nu vine nimic în loc. Şi, contrar comportamentului obişnuit, Opera din Bucureşti a ieşit din sală şi, preţ de două săptămâni, s-a transformat în locul de întâlnire al iubitorilor de muzică cultă din oraş. Seară de seară, sute de oameni de toate vârstele sau condiţiile sociale au ascultat şi aplaudat artiştii care au evoluat pe esplanada din faţa Operei. De la arii celebre cu corul, orchestra şi soliştii ONB, la Violoncellissimo, de la gala Operetei până la Flaut Power, de la spectacole de dans la Vioara lui Enescu, publicul s-a bucurat de frumuseţea muzicii. Cu explicaţii simple şi scurte, dar foarte interesante, despre ce se cântă, cu multă energie şi zâmbet pe faţă, cu talent şi măiestrie şi cu normalitatea unei legături fireşti, amicale între cei de pe scenă şi cei din public, Opera Naţională a reuşit să coboare din turn.
Se pare că stagiunea centenară propune surprize de proporţii şi are în plan revenirea unui număr semnificativ de vedete ale scenei lirice mondiale de origine română pe scena Operei Naţionale din Bucureşti în producţii noi sau în montările casei, ceea ce ar fi cu adevărat o premieră.
Să se fi întâmplat asta doar pentru că Opera Naţionala împlineşte o sută de ani de existenţă? Să fie asta o excepţie şi apoi... totul redevine cum a fost? Sau Opera chiar a priceput că după o sută de ani, ţinând cont de faptul că vremurile se schimbă, trebuie să se străduiască să aducă public proaspăt în sală, să devină accesibilă şi prietenoasă, să se adreseze cât mai multor categorii sociale şi să educe?
Asta doar timpul ne va demonstra...
