Măsline cu anşoa

O seară de vară, cu câţiva invitaţi la masă. Pregătiri destul de îndelungate şi elaborate, chiar dacă doar pentru gustări uşoare. Toate însă pe teme pescăreşti, ştiind ce amatori de peşte sunt invitaţii tăi. Unul dintre ei vine însoţit. Mai pui o farfurie şi un tacâm, şi dai semnalul începerii. Fiecare se serveşte singur, şi mănâncă cu poftă, în afară de noul venit, care stă nemişcat. Nu înţelegi de ce, dar gândindu-te că e timid, îl încurajezi să se simtă ca acasă. Dă din cap în semn că da, dar abia târziu îşi pune o felie goală de pâine pe farfurie, şi atât. "Trebuie să te grăbeşti dacă vrei să mai prinzi ceva", îi spui, "în curând n-o să mai rămână nimic, se pare că toate au succes."

"Nu mănânc peşte", răspunde el după o tăcere lungă, zâmbind trist, nu ştii dacă pentru el, care n-are ce mânca, sau pentru tine, care n-ai ce-i oferi. "Îmi pare rău, nu m-am gândit la asta", îi spui, după care te duci să-i cauţi o bucată de brânză, ca să-şi facă şi el de lucru cu ceva. În cele câteva clipe cât ai lipsit, s-a servit cu o măslină, pe care-o mestecă la infinit, tot plimbând-o în gură dintr-o parte într-alta. După ce-o înghite cu greu, strâmbându-se, te întreabă cu vocea schimbată: "Ce fel de măsline sunt astea?" "Fără sâmburi, umplute cu anşoa", îi răspunzi pe loc. Înţelegând abia apoi ce s-a întâmplat, adaugi dezolat: "Scuze, ar fi trebuit să te avertizez", în timp ce ceilalţi musafiri nu se pot abţine, şi izbucnesc involuntar în râs.

(Bucureşti, septembrie 2021)