22.09.2021
Mi-a amorţit fundul pe scaunul de lemn. Şi el nu se mai opreşte din vorbit. Îmi tot spune despre cât de minunat e el şi cât de bun, despre cum ştie să facă bani şi cum recunoaşte o femeie de calitate; mi-a povestit toată copilăria lui, cât lapte a supt de la ţâţă, când a făcut primii paşi, ce şcoli a urmat, câte premii a luat, câte ţări a vizitat. De-abia după vreo două ore mi-a spus să-i povestesc câte ceva şi despre mine. I-am spus doar atât: Sunt o curvă. Mă fute viaţa din toate poziţiile. Tu, niciodată. Pa.


Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2021, grupul are 7.150 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus