Încerc de vreo trei zile s-o scriu. Mai adaug câte ceva, mai şterg câte ceva, încerc să surprind esenţialul în doar 500 de caractere. Începusem cu numele, dar chiar cred că e irelevant. Am continuat cu vârsta dar, iarăşi, mi-am spus că nu e ceva foarte important, în niciun caz ceva care să mă definească. Am ajuns până la urmă la cea mai scurtă variantă la care m-am putut gândi. Nu ştiu dacă asta vă va face să mă cunoaşteţi mai bine, dar rămâne de văzut. Ce s-o mai lungesc? Atât vă spun: eu sunt.
Ficţiuni Reale este un proiect colectiv, iniţiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariţiei unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficţiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2021, grupul are 7.150 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu şi Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).