Înainte să mă cocoţ pe elefant am fost sfătuită să cumpăr un ciorchine de banane pentru că, mi s-a explicat, la un moment dat, elefantul s-ar putea opri din mers şi atunci va trebui stimulat. Doar că partenerul meu de călătorie, odată ridicat pe spatele pachidermului, a trăit o frică năprasnică, şi, de groază, a început să mănânce compulsiv din banane.
"Ne trebuie pentru elefant", am mormăit eu, nemulţumită.
"Dă-l încolo de elefant, ce mi-o fi trebuit mie elefant! Mi-a scăzut glicemia rău. În loc să fi stat liniştit la soare..."
Şi tot aşa, cu ochii ieşiţi din orbite, a devorat un fruct după altul, până la ultimul.
După ce am trecut printr-un râu învolburat şi am ieşit la mal, la primul copac, elefantul a început să se învârtă în cerc, din ce în ce mai rapid şi mai nervos. Cornacul m-a privit iritat şi a zis: "Banana, whel is dă banana?"/ "No banana! Mister ate it". "OMG!..." Elefantul a continuat să se învârtă nemulţumit în cerc, lovind din când în când cu colţii tamarindul din care cădeau păstăi maronii la culoare, până am fost depăşiţi de toţi ceilalţi elefanţi din coloană, care îşi mâncau liniştiţi recompensele.... Din fericire, unul dintre turişti s-a milostivit de noi şi ne-a aruncat două banane pe care pachidermul, înviorat, le-a devorat rapid şi aşa am reuşit să ne continuăm drumul şi până la urmă să ne şi împrietenim. Era o elefănţică, gravidă şi foarte simpatică pe care am vizitat-o ulterior de câteva ori.
În lunile petrecute în Thailanda, am fost de mai multe ori în satul cu elefanţi. Dacă vă plac aceste patrupede la fel de tare cum îmi plac mie, atunci ar mai merita vizitat şi Sanctuarul din junglă, acolo unde trăiesc exemplare care au fost salvate de furia braconierilor ori a celor care le chinuiau şi le maltratau în scopuri economice.
Am stat foarte puţine zile zăcând la soare, cea mai mare parte din tip mi-am petrecut-o prin periferia oraşului, un fel de graniţă dintre zgârie norii Pattayei şi Thailanda profundă. Am cunoscut viaţa autentică, m-am rătăcit prin locuri uitate de lume, am intrat în casele oamenilor, am văzut cum locuiesc, cu ce îşi ocupă timpul, cum pescuiesc şi ce gătesc.
Am mâncat împreună cu ei carne, legume, fructe de mare, în arome de cocos şi lemongrass, dar şi şerpi, lăcuste, coropişniţe, ouă clocite, eventual chiar cu embrion de pui în ele. Oamenii au fost mereu calzi şi primitori, timizi dar paradoxal deschişi şi curioşi să mă cunoască şi să comunice cu mine. Barierele lingvistice s-au evaporat rapid. Toate întâlnirile mele thailandeze au fost nişte experienţe care m-au marcat şi de care îmi amintesc cu emoţie. Ca o reîntoacere la lucrurile simple şi profunde, ca o (re)găsire a celuilalt dar şi a mea, sau mai degrabă a unei părţi din mine pierdute, uitate, sau necunoscute.