În rai trupurile sunt făcute din abur şi gânduri senine, din muzică, nu din tânjeală, durere, foame, zbucium.
În iad trupurile sunt făcute din spaimă, din teroare, din cele mai intense şi mai de neînvins frici.
În purgatoriu sunt doar biblioteci nesfârşite, ca pădurile Siberiei şi deşertul arab
Trupul ronţăie substantive comune, adverbe, nume proprii, rumegă dileme semiologice şi îi ţin de foame, de sete.
Trupul nu încape nici în lume. E prea adânc, prea de nepovestit
prea uşor de pierdut printre straturile de piele care se destramă, prin reţeaua de sânge şi nervi
printre exploziile care îl descompun în elemente primare
Trupul intră în suflet ca un corp delict
să ceară ceva de trăit,
E alungat cu pietre sau cu vorbe bune, nu contează
De la doi ani eşti rupt în două, disecat, ţi se spune: tu nu eşti corpul tău, tu eşti altul.
Nu eşti această vietate de carne care se tânguie, care se înfurie şi scheaună
care ameţeşte sau se bucură fără motiv
acest monstru inconştient, posedat de exaltări şi pofte obscure
care nu ştie să scrie şi să citească
Tu eşti ăla deştept, ăla care poate înţelege un dicţionar.
Trupul a fost mereu un corp delict. Civilizaţia îl ignoră, face din el cal de bătaie.
Şperaclu. Vrea să forţeze cu el porţile raiului.
Niciodată nu e timpul potrivit să îl iei în serios, ţi se spune
Să-i astâmperi disperarea, îşi revine el, e doar o fiară
Tu eşti câmpiile elizee, tu eşti primăvara, tu eşti tot ce îţi trăzneşte prin minte
Un lunahod pictat în culori vii străbătând pustiul zilelor ca un cal alegoric
Eşti liniştea de la capătul drumului, eşti drumul şi capătul
E cazul să îl ignori
Să-l loveşti ca pe un animal îndărătnic
Să îl trimiţi la muncă sau la joacă
La plimbare
Îi îndepărtezi prin atingeri străine
Îl atingi ca pe un străin
Trupul real e interzis
E mereu înlocuit cu unul de împrumut
Cu unul de butaforie
Hainele de gală sunt zdrenţe
Măştile sunt toate mortuare
Trupul real e muritor
Şi în paradis toate sunt eterne
În iad suferinţa e veşnică
În purgatoriu intră mereu cărţi nou nouţe, dicţionare la zi
Iar lumea a devenit la rândul ei nemuritoare
Dă pe-afară de nemurire ca un pahar plin de nămol
Suspinele au fost eradicate
Melancolia a fost interzisă
Sexul se face regulamentar, cu necunoscuţi
A doua zi amintirile se şterg cum se şterge praful sau se spală pantofii
O iei de la capăt cu o memorie nou nouţă
Un trup muritor e o ruşine
Unul care se ataşează o şi mai mare ruşine
E ilogic
absolut ilogic
E un corp delict orice ar fi
Orice ar face
El trebuie tratat ca un lepros
Ca un bolnav incurabil
Trebuie ţinut ascuns ca să nu sperie
Ţinut în beci
Ca un duşman imprevizibil şi periculos
Ar putea oricând ţâşni din întuneric
Şi lovi cu furie în coloanele templelor
În minciuna cea de toate zilele
În pieptul fantomei care îl ţine în lanţuri