Scrie pe o foaie lucrurile de care te temi cel mai tare
Scrie-le zilnic, de la prima oră a dimineţii
Aşa cum făceai în copilărie, în primul tău caiet dictando, când învăţai să faci liniuţe şi bastonaşe
Scrie-le cu litere tot mai mari să îţi intre bine în cap
Fii sigur că se vor întâmpla
Nu te îndoi că sub fiecare pat e ascuns un şarpe
Nu spera să nu rămâi prins în capcană, în hruba întunecată, în liftul de care te temi.
Nu îţi face speranţe.
Nu se pune problema să faci pace.
Nu există linişte. În Troia se prăbuşesc mereu zidurile.
Chiar şi cele prăbuşite deja, se fac fărâme în piepturile tinerilor luptători din fiecare nouă generaţie.
Să nu crezi în împăcare. Ci doar în curajul celor care plecau de la vatră în zori fără să spere.
Spune-ţi de câte ori e nevoie: toate drumurile sunt fără întoarcere.
Până revii din călătorie, casa copilăriei e dusă, cei cu care ai crescut sunt alţii. Te-au uitat.
Părinţii nu mai sunt nici ei aceiaşi.
Nu există cale de întors. Cu asta nu poţi face pace.
Dar poţi învăţa să citeşti o licărire din privirea celor duşi în ochii necunoscuţilor.
Poţi mângâia şi hrăni un animal de pe drum cu gândul la cel pierdut.
Totul e să ai curaj.
Nu eşti singur. Doar că nu ştii să fii altfel decât singur
pentru că în singurătatea ta stai liniştit de vorbă cu fantomele tale.
Nu le poţi părăsi.
Dar poţi pomeni toate cele de care te temi, ca pe o rugăciune.
Le poţi înşirui ca pe un puzzle.
Ele formează toate un cuvânt,
Unul singur.
Pe el nu trebuie să îl scrii.
Nu trebuie să îl rosteşti.
E acolo în miezul celei mai atroce fericiri.
E acolo şi ştii că nu ai nimic de pierdut.
Pentru că nu ai nimic.
Eşti undeva, în peisaj. Un punct dintr-un desen de copil, un rotocol făcut cu pixul
sau descris de o piatră aruncată în apă
de mâna soartei
care altceva nici nu ştie să facă.
Scrie zilnic despre lucrurile pe care nu le poţi suporta.
Scrie zilnic despre cele la care nu ai soluţie.
Scrie până când îţi devin prietenoase
Până de îndrăgosteşti de ele
Până când ajunge să îţi pară că le-ai ales
că tu eşti mâna soartei care aruncă pietre
că eşti un zeu copil care numără rândunele
Poţi folosi cerneală sau cretă, cărbune, ce doreşti
Scrie cu gândul că şi altora le e dor de tine pe drumurile lor fără întoarcere
şi nu spera nimic de la asta