Jar

Sfârşit de septembre. Încet, încet, se îngălbenesc toate frunzele de la conac. Azi făcui curăţenie generală. PM mă ajută. Culegem rând pe rând, frunze roşe, sâmburi, crengi scovârşite şi moarte, cochilii goale de melci codobelci, mingii uitate-n tufişuri şi lopăţele.
- Unde s-au dus melcii pap?
- Ei unde, în vizuina melcilor.
- Şi unde'i dânsa?
- În colţul şurii, sub potopul de frunze, acolo unde îi şi sălaşul aricilor pogonici.
- Ce înseamnă pogonici, pap?
- Arici pogonici îi un joc de cuvinte. De la _ar_ici pogonici, cred. Pogoniciul îi un băiet ce mână văcuţele pe mirişte, primăvara, cu plugul, când seamănă flori pentru prinţesa mare, mama ta, au grâu pentru pâinea lui papa de lângă zupa. Îi cineva ce seamănă ca să adune. Dacă te uiţi bine, seara, lângă gardul din fundul curţii ai să vezi ariciul care cară-n cârca-i un măr, o pară si două frunze mari de brusture pentru acoperişu-i. Astă primăvară le semănă, acum le culege.
- Pogoniciu, spune dânsa, sună amuzant. Pap, dacă pogonesc o bomboană acum, mâine pot să culeg mai multe?



Strângem pe grătar o mulţime de frunze şi gunoi tomnatic. Dăm foc şi ne uitam la jar. Colcăie-n noapte cu lumini de ştime. Am căsăpit şi un dovleac galbin în care puserăm o lumânare mică. Rânjeşte luminat în seară.
- Pap, miroase tare frumos fumul..
- Ştiu, şi lui papa îi place fumul lui septembre.
- Şi domnului arici nu?!
- Şi dânsului. La mulţi ani!
- La mulţi ani, pap.