Aproape moartă (III)

Citește al doilea capitol din această carte aici.


Ultimul lucru de care avea nevoie Cissy acum, cu adevărat ultimul, era prezența celui care avea să fie în curând fostul ei soț. Fără chef, coborî geamul portierei. Purtat de o rafală de aer spălat de ploaie, izul de after-shave al bărbatului pătrunse înăuntru însoțit de o mulțime de amintiri nedorite. Deși tulburată, îi văzu totuși umbra de barbă nerasă de câteva zile ce-i acoperea maxilarul energic și intensitatea ca de laser a ochilor albaștri.
- Ești bine? o întrebă el.

O întrebare idioată.
- Ți se pare că arăt bine? replică Cissy, apoi clătină din cap, străduindu-se să nu plângă. Nu, nu sunt bine.

Nu avea să-și piardă stăpânirea de sine, în niciun caz în fața lui.
- E... Buni... Ea... ea... Jack, a murit!

Glasul i se frânse când rosti ultimul cuvânt și se admonestă în gând pentru asta.
- Ciss, murmură bărbatul și ea se simți atât de tulburată, încât simți nevoia să-și ferească ochii.
- Ta-tiii!

Brațele micuțe ale lui B. J. se ridicară mult, dorindu-și ca tatăl lui să se întindă prin geam și să-l prindă. Sosul marinara i se întinse pe față, pe cotieră și pe scaun.
- Ce faci, voinicule? zise Jack, în timp ce copilul agita disperat brațele în aer. Ia stai așa...

Ocoli iute mașina, deschise portiera din dreapta șoferului și, ignorând sosul și grăsimea ce-i acopereau fiul, îi desfăcu centura și se așeză pe scaun.
- Ești într-un hal fără de hal, îi spuse, iar Biji, trădătorul mic, chicoti și-și arătă toți cei treisprezece dințișori.
- Ta-tiii! repetă el și chipul îi străluci de încântare.

Migrena lui Cissy se accentuă.
- Îmi pare rău de Eugenia.

Jack o atinse pe umăr și femeia se încordă. Bărbatul părea sincer, însă fusese mereu capabil să joace rolul prietenului atent, al logodnicului romantic sau al soțului iubitor dacă își dorea.

Cissy nu se lăsa păcălită de interpretarea lui. Îl cunoștea prea bine și mai știa cât de jalnic de ușor o fermeca. Chiar și acum când suferea și era asaltată de vinovăție, continua să simtă legătura aceea ridicolă bărbat-femeie care fusese dintotdeauna parte din relația lor. Lua-l-ar naiba, cu cămașa lui cu gulerul larg desfăcut, cu părul des și zburlit și cu gropițele care se adânceau când surâdea! Problema era că Jack Holt era afurisit de chipeș pentru propriul lui bine. Și pentru binele ei, Cissy ar fi trebuit să știe asta și să nu se încurce cu el. Fusese atrasă de prima dată când îl văzuse la un party pentru strângere de fonduri la Cahill House, căminul pentru fete nemăritate ce rămăseseră gravide pe care familia ei îl înființase cu ani în urmă. Fusese atrasă de el și condamnată în același timp. Cissy simțise că era singurul bărbat cu o undă de ireverență din toată sala de bal, singura persoană, cu excepția ei, plictisită până peste cap de evenimentul acela scorțos.

Chiar și după ce tatăl lui Jack le făcuse prezentările, Cissy îl evitase pe tânăr. Își văzuse de rolul ei, însă Jack își dăduse seama repede că nici pe ea n-o atrăgea de fapt evenimentul și încercase în repetate rânduri să lege o conversație. Deși rezervată la început, Cissy râsese până la urmă de umorul lui sec și autocritic. Sfârșise prin a flirta cu el și, desigur, Jack răspunsese. Plecaseră împreună de la party-ul ăla idiot, începuseră o aventură care ar fi trebuit să fie de scurtă durată și se treziseră în Las Vegas după câteva luni cu o căsătorie rapidă și promisiuni de iubire veșnică.

Ce glumă proastă!
O greșeală enormă.
Cu excepția lui B. J.

Pentru fiul lor a meritat să îndure suferința unei căsnicii nefericite. Oricât de mizerabil ar fi fost ca soț, Jack părea să-și adore băiețelul. În mod evident, sentimentul era reciproc și singurul regret pe care i-l trezea lui Cissy separarea lor și divorțul iminent era că B. J. nu avea să crească sub același acoperiș cu tatăl lui.
- Ce s-a-ntâmplat? întrebă Jack, cu sprâncenele adunate laolaltă și părul blond întunecat în mod artificial de ploaie.
- Nu știu, recunoscu ea. Cred că Buni a căzut pe scară. Poate că s-a împiedicat sau poate c-a avut un accident cerebral. Atâta doar că ea obișnuia să ia întotdeauna liftul. N-am văzut-o niciodată pe scară. Deci, cum...? Oftă, se lăsă pe spate în scaun și se luptă cu un sentiment copleșitor de vinovăție. Eu am întârziat. Centrala ne-a făcut figuri toată ziua și n-am putut găsi niciun instalator fiindcă e weekend. După care B. J., spre deosebire de comportamentul de acum, a fost toată ziua extrem de agitat. Nimic nu l-a mulțumit. Nimic... decât, evident, prezența ta acum.

Jack îi aruncă un surâs sclipitor.
- Așa că l-am așteptat pe băiatul cu pizza să vină și am ajuns cu peste o oră întârziere și... și...

Văzu în minte corpul mic și contorsionat al bunicii întins pe pardoseala din marmură și balta de sânge de sub părul ei scurt. Simți un ghem în stomac.
- Și când am ajuns aici, am găsit-o pe podeaua holului. Am știut că murise, totuși am sunat la 911 și... Strânse din buze. Cred că dacă aș fi ajuns aici mai devreme, la ora pe care o stabilisem... poate că nu s-ar fi întâmplat asta. Poate că ar mai fi în viață.
- Nu mai gândi așa, Ciss. Nu-i vina ta și o știi și tu prea bine.

Ea încuviință scurt din cap, luptându-se cu emoțiile.
- Îmi pare rău, repetă bărbatul, iar de data asta, când o atinse pe ceafă, ea nu se mai feri.

Cissy ar fi dorit, doar pentru câteva minute, să nu redeschidă ochii, să alunge durerea și să lase pe cineva, chiar și pe Jack, s-o aline. Până când își putea reveni.
- Vrei să te iau de aici?
- Am mașina blocată.

Clipind iute și trecându-și un deget pe sub ochi, Cissy privi prin luneta aburită. Duba criminaliștilor, mașina lui Paterno, o mașină de pompieri și câteva echipaje de poliție, cu girofarurile încă rotindu-se în noapte, erau oprite în spatele ei, blocând aleea de acces și strada. Mai mulți oameni se adunaseră la porți - doi vecini pe care-i recunoscu, un practicant de jogging și cineva care-și scosese câinele la plimbare - și toți se strânseseră sub ramurile întinse și desfrunzite ale stejarului bătrân aflat de cealaltă parte a străzii. Toate fețele lor păreau spectrale în lumina de un albastru spălăcit a felinarului stradal de care bunica ei se plânsese mereu.
- Mașina mea e-n față, zise Jack și-i zâmbi ușor în semiîntuneric. Putem evada.
Ca Marla, se gândi Cissy, dar nu spuse nimic.
- Cred că Paterno mai vrea să discutăm.
- Polițaiul de la Omoruri? Cel care-a băgat-o pe mama ta la pârnaie?
- Exact.

Jack miji ochii spre geamul mașinii care continua să se aburească.
- Crezusem c-a plecat din San Francisco. Ce naiba caută aici? Ce legătură are cu asta?
- Nu știu.

Migrena cu care Cissy se luptase toată ziua se intensifică, pulsându-i din nou la baza craniului. În ultima vreme, Jack avea efectul ăsta asupra ei.
- Dar Omoruri? Adică o crimă? Iisuse, ce-i asta?

Bărbatul își încleștă fălcile.
- Am zis că nu știu.

Cissy ridică umeri, își dădu seama că el rămăsese cu mâna pe ceafa ei și o privi cu subînțeles.

Jack înțelese aluzia și își retrase mâna, cuprinzându-l pe B. J., care-și morfolea fericit bucata de pizza strânsă în pumnișor. Era fericit în poala tatălui său, cu adevărat fericit pentru prima dată în ziua aceea. Grozav! Cissy nu dorea să se gândească la viitor și la ce ar fi putut aduce acesta.
- O să te scot eu de aici.
- Mă pot descurca și singură.

Bărbatul îi aruncă o privire care o contrazicea și femeia își dădu seama ce jalnic trebuia să arate, cu rimelul curgându-i pe obraji, cu părul ud de ploaie și lipit de scalp, cu durerea întipărită probabil pe tot chipul.
- Va dura numai o secundă.

Jack dădu să coboare din mașină.
- Stai puțin, zise Cissy, oprindu-și totuși imboldul de a-l prinde de braț. Tu cum ai ajuns așa repede aici?
- Te căutam. Am sunat de câteva ori, dar n-ai răspuns. Știam că duminică seara vii aici, așa că m-am gândit să-ți fac o surpriză.

Pentru prima dată de când apăruse, în cuvintele lui se simțea o undă de reproș, ceva mai mult decât simpla conversație.
- Ce putea fi atât de arzător încât să-mi întrerupi cina cu Buni?
- Nu s-o întrerup, o corectă Jack, ci să mă alătur ei.
- Să te alături?

Cissy îi aruncă o privire rece. Bărbatul strânse iarăși din fălci și ochii lui pătrunzători păreau s-o sfredelească.
- Pentru că am primit azi actele.

Ea simți un ghem în stomac. Desigur, asta era.
- Actele pentru divorț.
- Da, actele pentru divorț, încuviință Jack pe un ton suficient de tăios pentru a fi simțit.

Își îndepărtă din ochi o șuviță udă de păr și un mușchi începu să i se zbată pe un maxilar, așa cum se întâmpla întotdeauna când era furios. Cissy schiță o grimasă.
- Și te-ai gândit că ar fi o idee bună să discutăm despre asta în fața Eugeniei?
- În primul rând, nimic legat de divorț nu mi se pare o idee bună, spuse Jack și se întinse din nou spre clanța portierei. O să vorbesc cu Paterno, ca să văd dacă te pot lua de aici.
- Jack, nu face vreo prostie.
- Prea târziu, murmură el.

Coborî din mașină, trânti portiera în urma lui și alergă pe aleea spre ușa de la intrare. Cissy îl urmări cu ochii prin parbriz. El n-ar fi trebuit să se implice. Ea n-ar fi trebuit să-l lase și n-ar fi trebuit să urmărească felul cum pantalonii kaki i se mulau pe fese când alerga. Fir-ar să fie, îl găsise mereu atrăgător, chiar și acum, când bunica ei zăcea moartă în holul de la parter. Pufnind, i se adresă lui Biji:
- Mămica ta a luat-o razna. Se întinse și îi puse un deget pe vârful năsucului. Să nu spui asta nimănui, da? Este micul nostru secret.
- Secret. Băiețașul încuviință din cap, apoi se uită pe geam. Unde a plecat tati?
- Are treabă. Se-ntoarce imediat.
- Imediat.
- Da, da.

Cissy își zări imaginea în oglinda retrovizoare și se strâmbă. Femeia pe care o vedea acolo era un dezastru. Părul ud i se făcuse șuvițe și era lipit de pielea capului, albul ochilor era congestionat, avea nasul roșu și, pe lângă rimelul ce i se întinsese în dâre, luciul de buze dispăruse de mult, pielea îi era pătată din cauza plânsului și zări chiar un coș sau două. Arăta ca naiba.
Și Buni a murit.

Un nod i se puse în gât.

Nu dorea decât să se ducă acasă. Nu cu Paterno, cu întrebările lui blestemate și ochii bănuitori, dar nici cu Jack, care reușea de fiecare dată să-i pătrundă adânc în inimă.
- Ajută-mă, Doamne, murmură ea lăsându-se pe spate în scaun.

Încerca să nu fie iritată de faptul că Jack, după cum îi era firea, decisese că avea dreptul să vorbească el cu poliția ca și cum încă mai era un membru al familiei ei. Nu putea să plece, pur și simplu? Suferise deja un șoc în seara asta și încă nu accepta gândul că bunica sa era moartă.
Moartă!

Ochii o arseră din nou.

Atunci ce căuta Jack aici, comportându-se ca un soi de cavaler pe un cal alb, apărând de parcă i-ar fi păsat câtuși de puțin de familia lor? Ce glumă proastă! Lui Cissy i-ar fi plăcut enorm să creadă, fie numai pentru o secundă, că bărbatul o iubea cu adevărat și că putea să apeleze la forța lui. Desigur, era o idee cu totul ridicolă.

Jack Holt avea multe calități, dar nu era nici pe departe un reazem pentru ea. Cissy nu cuteza să facă greșeala de a încerca din nou să se bazeze pe el. Trase aer adânc în piept când văzu că B. J. o privea fix și că fețișoara lui începuse deja să i se strâmbe. Își stăpâni lacrimile.
- Hei, omulețule, n-ai de gând să mănânci asta? întrebă ea.

Îi desfăcu degetele și scoase bucata strivită de pizza. Băiețelul scutură din cap și Cissy îi curăță degețelele dolofane de resturile de brânză și de sos marinara.
- Nu știu ce zici tu, dar eu aș vrea s-o șterg de-aici.
- Acasă! zise Biji, când mama lui îi șterse sosul de pe obraji, lăsându-i în jurul gurii o pată roșie.
- Exact, voinicule. O ștergem imediat ce putem. Porni motorul, ca să mai încălzească interiorul mașinii. Imediat ce putem.

- Soțul. La ora două, avertiză Quinn, abia mișcându-și buzele.

Ea și Paterno se aflau în holul de la parter al uriașei vile vechi și stăteau pe vine lângă trupul Eugeniei. Însă Quinn ridicase ochii și privise pe ușa exterioară, care rămăsese deschisă.

Paterno îl recunoscu și el pe Jack Holt, editor și proprietar al revistei City Wise, o publicație de scandal despre San Francisco, care venea spre ei.

Exact ce le trebuia.
- Ce caută aici?
- Cine știe? Probabil că l-a chemat soția.
- O să mă ocup eu de el.

Paterno se ridică, auzi cum genunchiul lui șubred îi trosnește ușor și porni spre ușă, pentru a bloca intrarea în casă.
- Îmi pare rău, dar accesul este interzis - e un potențial loc al crimei.
- Am înțeles. Sunt Jack Holt, soțul lui Cissy Cahill.
- Detectiv Paterno.

Cei doi nu se mai întâlniseră, dar Paterno văzuse fotografia lui Holt suficient de des, fie zâmbind din paginile glossy ale revistei sale, fie în ziarul local, unde imaginea lui neconvențională era surprinsă la diverse evenimente de caritate.

În vârstă de vreo treizeci și cinci de ani, Jack Holt era în mod clar o persoană cu notorietate, care făcea parte din societatea mondenă. Indiferent dacă purta smoching sau ținută sport pentru golf, era prea spilcuit pentru gustul lui Paterno. Acum însă părea pur și simplu un alt membru îngrijorat al familiei care sosise în goană prin ploaie, cu hotărârea și tristețea gravate pe trăsăturile ascuțite ale chipului său.

Holt trase aer adânc în piept. Se uită pe lângă detectiv și o zări pe bătrâna care zăcea moartă. Pentru o clipă, fața îi fu străbătută de durere.
- Cu ce te pot ajuta? întrebă Paterno.

Holt își îndreptă privirea la polițist.
- Vreau să-mi duc soția și copilul acasă. Mașina ea e pe stradă, nu blocată ca a ei, în curte. O pot aduce aici mai târziu, poate mâine, ca s-o recupereze, după ce ați terminat.

Avea perfectă dreptate.
- Nu ar trebui să fie o problemă, însă tot aș dori să-i mai pun câteva întrebări.

Jack își subție buzele.
- Nu știu ce ați mai putea dori de la ea. Cissy a venit cu fiul nostru la una dintre cinele săptămânale cu bunica ei.

Privi pe lângă Paterno către corpul contorsionat pe pardoseală și pe chip îi apăru o grimasă scurtă; detectivul se întrebă dacă nu cumva îl judecase greșit pe bărbatul acesta.
- Cissy a întârziat și a găsit-o pe Eugenia la baza scării, apoi a sunat la 911. Asta-i toată povestea.

Lui Paterno nu-i plăcu tonul pe care vorbea. Simți că răbdarea i se destrăma.
- Eu nu fac altceva decât să pun întrebări. Încerc să rezolv cazul. Sunt sigur că soția dumitale înțelege că noi dorim să aflăm ce i s-a întâmplat doamnei Cahill. Iar pentru asta, probabil că voi vorbi atât cu dumneata, cât și cu soția dumitale, din nou. Ieși pe verandă. Așa că poți începe prin a-mi spune unde ai fost în seara asta? Ai ajuns aici destul de rapid.
Pentru că pornisem deja încoace. Ca s-o văd pe Cissy... Toți mușchii din trupul lui Holt se încordară.
- Stai așa, rosti el și miji ochii în timp ce mintea i se puse în mișcare.

Temperatura de pe verandă părea să mai scadă cu alte cinci grade în timp ce ploaia susura pe streșini și curgea prin burlane.
- Eugenia a căzut, urmă el. S-a împiedicat, s-a dezechilibrat și a ajuns la baza scării. Se întoarse și privi din nou înăuntru, calculând parcă în minte distanța dintre corpul bătrânei și scară. Te gândești cumva că a fost un act criminal?

În timp ce rosti aceste cuvinte, îl privi pătrunzător pe Paterno.
- Asta încercăm să ne dăm seama acum.
- Dumneata faci parte din Serviciul Omoruri, rosti Holt sec.
- Deocamdată n-am anulat nicio posibilitate. Așa cum am spus, lucrăm la caz.

Paterno nu voia să destăinuie nimic pentru moment. La prima vedere se părea că bătrâna se împiedicase și căzuse, se rostogolise pe treptele în spirală și-și rupsese gâtul, dar cine putea ști adevărul? Eugenia Cahill era o femeie bogată. Familia Cahill avusese parte de urcușuri și coborâșuri financiare, dar nu era niciun secret că dispunea de o avere solidă care în prezent se situa pe un curs ascendent. Totuși printre membrii familiei se număraseră și destule personaje dubioase, printre care Marla Amhurst Cahill. Părea o coincidență cam mare ca Eugenia să cadă pe scări la nici șaptezeci și două de ore după ce Marla, nora ei ucigașă, evadase din închisoare.

Paterno se strâmbă. Îl rodea gândul că nora Eugeniei evadase. Cu ani în urmă, se străduise din răsputeri s-o trimită pe Marla la închisoare, iar acum, din cauza numărului mare de deținute și ca urmare a comportării ei model, fusese transferată într-un penitenciar de minimă securitate.

Ce greșeală! Detectivul n-ar fi fost surprins dacă o parte din averea Cahill fusese utilizată pentru a unge niște mâini în transferul acela. La doi ani după acea mutare, Marla găsise o metodă prin care să fugă din clubul rural transformat în penitenciar. Paterno nu fusese foarte surprins, dar evadarea îl iritase. În toți acei ani cât lucrase în poliție, i-ar fi fost greu să găsească o femeie mai calculată și mai criminală decât Marla Cahill. Din punctul lui de vedere, ar fi trebuit să fi fost condamnată la muncă silnică pe viață.

Și acum se afla în libertate.
Iar soacra ei, posesoarea averii familiei, suferise o moarte fulgerătoare și neașteptată.
Coincidență?
Nici vorbă!
Paterno nu avea pic de încredere în coincidențe.
Mai ales când era implicată familia Cahill.

Însă în clipa asta nu avea chef să discute cu Jack Holt sau cu oricine altcineva. Nu până nu strângea mai multe dovezi. În plus, Holt făcea parte din mass-media, iar pentru moment, detectivul nu dorea niciun reporter la locul posibilei crime.
- Du-ți soția acasă, încuviință el din cap. Dacă voi mai avea nevoie de ceva, o să telefonez. Poftim... Scoase portofelul, extrase o carte de vizită și i-o întinse. Dacă soția dumitale vrea să mă contacteze, poate suna la oricare dintre numerele astea, inclusiv la cel personal.
- Bine, răspunse Holt încruntat. Dacă aceasta a fost o crimă, dorim să știm. Imediat!
- Bineînțeles.

Holt se întoarse și alergă prin ploaie, plescăind cu pantofii pe cărămizile ude. Ocoli o tufă de camelii, atinse cu umărul o floare aproape moartă și câteva petale roșii căzură pe alee.

Uitându-se după el, Paterno se întrebă dacă Holt se însurase cu Cissy Cahill din dragoste sau pentru bani. Ăsta era necazul când aveai milioane în acțiuni, proprietăți imobiliare sau în seifurile băncilor - întotdeauna exista cineva care să dorească să pună mâna măcar pe o parte din ei. Nu puteai să fii sigur niciodată dacă respectivul ținea la tine pentru că te găsea fascinant și te iubea cu adevărat sau pentru că îl atrăgea numărul de zerouri din extrasul tău bancar.

Până atunci, lăcomia costase viața câtorva persoane apropiate de familia Cahill.

Paterno își notă în minte să-l verifice pe Holt, gândindu-se că înregistrările convorbirilor telefonice ar putea fi de ajutor. De asemenea, să ceară extrase de cont și de carduri de credit. Dacă bătrâna fusese omorâtă. Privi prin ușa deschisă către trupul frânt al femeii, care aducea mult cu un pui de pasăre ce căzuse din cuib. În timpul vieții, Eugenia Cahill fusese o forță ce nu putea fi ignorată. Ascuțită la minte și în mod clar capul familiei, îi condusese pe ceilalți cu pumni de fier, deși micuți, și o voință incredibilă.

Oare suferise într-adevăr o căzătură ghinionistă?
Sau fusese o crimă?

Întrucât Marla Cahill se afla în libertate, el ar fi mizat mai degrabă pe a doua variantă.

Cissy îl zări pe Jack alergând spre mașină și-și coborî geamul.
- Ce se-ntâmplă? Putem pleca?
- Polițiștii continuă să investigheze. Nu sunt siguri ce s-a-ntâmplat cu bunica ta și sunt precauți în eventualitatea că n-a fost un accident.
- N-a fost un accident? repetă femeia, străpunsă de temerile cele mai rele.
- Nimic nu-i bătut în cuie deocamdată, spuse Jack stând în ploaie, cu umerii cămășii uzi, cu apa picurându-i din păr, cu o expresie de îngrijorare pe chip.

Cissy îl privi cu atenție. Crimă?
- Nu se poate... nimeni n-ar fi vrut s-o omoare pe Buni, protestă ea, deși în adâncul inimii se gândise deja că era greu de crezut ca Eugenia să fi căzut.

Evadarea mamei... Supravegherea poliției... Sosirea unor detectivi de la Serviciul Omoruri... Toate astea se adunau și indicau că era foarte probabil ca în spatele morții bunicii să se fi aflat cineva. Se simți cuprinsă de un tremurat și tăgăduiri nerostite îi stăteau pe buze.
- Paterno mi-a dat undă verde să vă duc acasă, urmă Jack.

Cissy n-ar fi vrut să meargă cu el, totuși trebuia să plece de aici, departe de casa asta veche și înfricoșătoare, cu cadavrul din hol și cu secrete încuiate în toate odăile. Lumini ardeau acum la ferestrele tuturor celor patru niveluri, ca și cum o mare petrecere se afla în plină desfășurare, deși în realitate polițiști, fotografi, criminaliști și Dumnezeu mai știa cine alții examinau fiecare centimetru pătrat din încăperile în care ea trăise atâta vreme.
- Haide, zise bărbatul, m-am udat deja până la piele. Să-i dăm drumul.

O dubă purtând însemnele medicului legist apăru în capătul străzii și opri printre celelalte vehicule de pe caldarâmul ud. Mânuindu-și microfonul ca pe o armă, o reporteră sări din carul TV și se repezi către șoferul dubei chiar în clipa când acesta coborî de la volan.

Cissy privi oripilată cum cineva despre care bănuia că era asistentul medicului legist acordă un interviu scurt.
- Obișnuiește-te să răspunzi prin "nu am comentarii", o sfătui Jack.

Femeia își aminti că și el lucrase cândva la un ziar și vânase subiectele cele mai fierbinți nu numai din Los Angeles, după terminarea colegiului, ci și în zona Golfului San Francisco. Acum deschisese deja portiera din dreapta ei și desfăcea centura de siguranță a fiului său.
- Haide, voinicule, mergem acasă.

Trădătorul Biji flutură încântat din brațe în sus și în jos și surâse cu gura până la urechi spre tatăl său, care în clipa asta părea să-i fie persoana cea mai dragă din lume.

Cissy nu era încântată să-și petreacă vremea cu Jack, dar nu avea de ales. Și, oricât de greu ar fi fost de crezut, prezența lui era mult mai puțin stresantă decât cea a detectivului. Își luă poșeta, sacoșa cu pampers și cutia turtită de pizza, apoi se strecurară împreună printre vehicule și bariera poliției. Imediat cum ieșiră pe stradă, se treziră asaltați de aceeași reporteră decisă care se repezise spre medicul legist.
- Domnișoară Cahill!

Cissy își auzi numele strigat, dar o ignoră pe reporteră.
- Ne puteți spune ce se-ntâmplă? A murit cineva? A fost o crimă?

Femeia aproape că nici nu se oprea să-și tragă răsuflarea între două întrebări, iar Cissy nu încetini pasul, ci-i urmă îndeaproape pe Jack și B. J., refuzând să se uite în proiectorul orbitor ținut de cineva din echipa TV sau în obiectivul camerei care îi urmărea fiecare mișcare.
- Mama dumneavoastră, Marla Cahill, are vreo legătură cu cele întâmplate?

Cissy se încordă și trebui să-și muște limba în timp ce aștepta ca pe ace ca Jack să deschidă portiera Jeepului său.
- Marla Cahill v-a contactat de când a evadat?

Încuietorile Jeepului se deschise cu un clinchet și Cissy trase de portiera din dreapta șoferului, fiind cât pe-aici să-l lovească pe cameraman.
- Înapoi! strigă Jack peste capota mașinii. Nu avem comentarii!

Cissy trânti portiera după ea, continuând să fie filmată, și izbuti, cu degete tremurânde, să-și prindă centura de siguranță. Se așezase de sute de ori pe scaunul acesta, totuși acum se simțea nelalocul ei să stea aici și să privească drept înainte, străduindu-se să nu întâlnească privirile vecinilor și ale curioșilor care se adunaseră în jur. Totul era extrem de straniu. Nu numai din cauza circului făcut de mass-media, ci și a vehiculelor de poliție care se vedeau peste tot și a walkie-talkie-urilor ce pârâiau întruna. Nu numai din cauză că bunica ei zăcea moartă în vila cea mare și veche. Ci și relația ei cu Jack era stranie.

Femeia oftă. După ce se separaseră, existase o oarecare tensiune de genul "asta-i a ta" și "asta-i a mea". Dacă anterior fusese absolut firesc să-mpartă totul și pe ea n-o deranjase deloc să conducă mașina lui, să-i folosească laptopul, să-i "împrumute" periuța de dinți ori să-i poarte un tricou pe post de pijama, acum regulile se schimbaseră. Modul de a interacționa cu copilul lor, împărțirea bunurilor, zilele din săptămână când se puteau aștepta să-l vadă pe B. J., toate astea erau scrise în limbajul juridic cu dublu înțeles și erau împletite cu suspiciuni.

Jack îl așeză pe Biji pe scăunelul lui din spate, îi prinse centurile, apoi închise portiera, ocoli în fugă mașina și sui la volan.
- Presa asta, comentă el simulând severitatea și răsucind cheia în contact. Niște șacali!

Îi zâmbi autocritic lui Cissy, deoarece amândoi știau că el fusese corespondent pentru un ziar local, după care lucrase ca reporter înainte de a veni cu ideea înființării revistei City Wise, cea mai recentă întreprindere a sa și publicația la care colabora Cissy.

Ea știa prea bine totul despre subiecte, accente și unghiuri de relatare, dar nu-i plăcea când atenția se îndrepta asupra ei și asupra familiei.

Jack eliberă frâna de mână și roti ușor volanul, îndepărtându-se de bordură. SUV-ul porni pe străduța îngustă și șerpuită ce cobora dealul abrupt, iar Cissy, fără să-și dea seama că-și ținuse răsuflarea până atunci, suspină prelung.
- Slavă cerului! zise ea.
- Da, bine c-am scăpat de-acolo.

Puțin spus! Masându-și tâmpla, femeia îi aruncă pe furiș o privire. Maxilar încordat și dur ca piatra, mâini ce strângeau atât de tare volanul încât încheieturile falangelor se înălbiseră; Jack nu părea să observe că femeia îi studia profilul când farurile automobilelor ce veneau din față proiectau o lumină albăstruie în interiorul Jeepului, oferindu-i lui Cissy instantanee aproape stroboscopice ale trăsăturilor lui cizelate. Ochi adânciți în orbite, pomeți înalți, fălci colțuroase și păr des, care vara era presărat de șuvițe aproape blonde. Mai lipsea o pălărie Stetson și cizme și putea fi imaginea de Hollywood a unui cowboy modern. Ceva din aspectul lui șoptea "rebel", "independent" și "ireverențios", toate calitățile masculine care o atrăseseră... dar pe care acum le detesta ca soție. Oare el se schimbase? Sau ea se schimbase?

Bineînțeles că fusese naivă să se îndrăgostească atât de rapid și până peste cap de el. Jack nu era tipul de bărbat care să se însoare și ea o știuse prea bine. Avertismentele fuseseră clar vizibile, chiar în fața ochilor ei, însă le ignorase pe toate. Cissy simțise că era un burlac înrăit, amator de cât mai multe aventuri sentimentale, un obsedat de muncă ce petrecea nenumărate ore asigurând succesul și popularitatea tot mai mare a revistei sale. Jack se alăturase internetului, nu i se opusese, atunci când acesta îi amenințase tirajul tipărit și fusese mereu cu un pas înaintea mișcărilor de pe piața mass-media.

Jack Holt fusese descris ca un editor "fără principii", nemilos și dur cu concurența, mai inteligent decât majoritatea.
Iar lui Cissy îi plăcuse enorm asta.
Până când el călcase strâmb.

Jack cobora acum cu Jeepul spre cartierul financiar. Când intrară pe Stanyan, Cissy îi simți izul familiar al after-shave-ului și se admonestă în gând fiindcă își amintea cu prea multă claritate cum o stârneau parfumul acela și bărbatul. Chiar din prima seară când îl cunoscuse.

Cissy - care pe atunci era la colegiu și se întreba ce naiba urma să facă în viață - participase la evenimentul de strângere de fonduri pentru Cahill House la insistențele bunicii ei. Intenționase să stea puțin în hotelul vechi și demodat de pe Nob Hill, doar pentru a satisface nevoia de "solidaritate de familie" a Eugeniei, după care s-o șteargă pe nevăzute. Deși considera Cahill House o cauză lăudabilă, nu vedea niciun motiv pentru care să-și frece coatele cu scorțoșii din consiliul de administrație ori să schimbe banalități cu membrii rigizi ai câtorva fundații ce ajutaseră la finanțarea căminului.

Ce mai plictiseală!

Atunci când intrase în sala de bal uriașă, cu candelabre de cristal, mochetă cu model geometric și panoramă incredibilă a Golfului, nu se așteptase însă la Jack Holt, cu cravata lui deja slăbită la gât, cu mânecile cămășii suflecate, cu părul ciufulit din cauza obiceiului de a-și trece mâinile prin el de prea multe ori și cu parfumul acela de after-shave. Cu un pahar în mână, un zâmbet de încredere superioară pe buze, maxilare pătrate și o scânteie ireverențioasă în privirea lui uimitor de albastră, avusese tupeul de a-i face cu ochiul când trecuse pe lângă el - ca și cum ei doi ar fi împărtășit un secret.
Un fustangiu, se gândise Cissy, apoi îl dăduse uitării.

În cursul serii se mai întâlnise de două ori cu Jack și de fiecare dată existase ceva care i se păruse interesant la el, dar stătuseră de vorbă abia după ce-i fusese prezentată de tatăl lui, Jonathan Holt, care o cunoștea pe Eugenia.

Poate că dacă Cissy n-ar fi încercat să-și revină după o relație agitată cu Noah Chandler, un viitor avocat pe care-l cunoscuse la USC, Universitatea din California de Sud, n-ar fi fost fermecată de Jack, însă adevărul era că ea căutase ceva sau pe cineva diferit. Pe cineva mai intens și mai amuzant. Poate chiar pe cineva mai vârstnic.

Fusese rănită când aflase că Noah se întâlnea cu altă studentă la Drept, o fată frumoasă și inteligentă din Los Angeles, pe care Cissy o cunoscuse. Simțise că fata îl privea cu ceva mai mult decât o simplă prietenie și că pusese ochii pe Noah, deși tânărul, care jucase permanent rolul nevinovatului, negase asta, ba chiar ajunsese s-o acuze că era paranoică.
Iadul are întotdeauna dreptate, se gândi Cissy și pufni în gând.

La câteva zile după absolvire, ea și Noah se despărțiseră, iar după alte câteva zile, Cissy revenise în San Francisco și-l întâlnise pe Jack, care era numai zâmbete, gropițe în obraji și ochi sexy. Bărbatul dansase cu ea, băuse cu ea și glumise în șoaptă despre "împăiații" de la party. În cele din urmă o vrăjise să-i scoată și rochia roșie de sirenă.

Și nu se terminase în noaptea aceea. Ceea ce începuse ca o aventură fierbinte de o noapte erupsese într-o relație incredibil de amețitoare, care avusese ca punct culminant cununia în una dintre micile capele din Las Vegas, unde martori le fuseseră niște necunoscuți. Căsătoria secretă și impulsivă dusese la un fiu minunat și la un mariaj care păruse destinat eșecului de la bun început.

Cissy încetă să-și rememoreze trecutul. Ce rost ar fi avut? Privi afară prin parbriz, uitându-se la ștergătoarele ce îndepărtau picăturile mari în timp ce din boxe se auzea un rock vechi. Luminile orașului se vedeau înaintea lor într-o panoramă amețitoare, iar dincolo de caroiajul acela sclipitor, apele întunecate ca tușul ale Golfului se întindeau până la țărmul opus, unde și mai multe lumini scânteiau ca nestematele.

În seara asta femeia nu putea totuși să se bucure de toată frumusețea.

Se simțea pustiită pe dinăuntru. Golită și amorțită. Nu știuse niciodată cum e să trăiască fără bunica ei, femeia cu pumni de fier ascunși în mâini de copil , nu-și putea imagina viitorul după moartea Eugeniei. Din unele puncte de vedere, putea fi mai ușor, dar în tot cazul avea să fie mai puțin definit. Eugenia Cahill era o adevărată autocrată și regulile impuse de ea nu puteau fi modificate.
- Ești bine? o întrebă Jack în cele din urmă.
- Nu.
- Îmi pare rău, Ciss.
- Știu.

Cissy clipi din nou, încercând să-și stăvilească un nou val de lacrimi. Îi putea accepta insensibilitatea, ba chiar și accesele de mânie, dar nu și bunătatea, mai ales atunci când nu aveau nicio șansă de reconciliere, așa cum se întâmpla acum.
- Pur și simplu nu mă pot opri să nu mă gândesc că dacă n-aș fi întârziat, dacă aș fi fost acolo, ea n-ar fi căzut.
- Crezi că a căzut.
- Bineînțeles că a căzut, rosti Cissy, negându-și din nou temerile cele mai sumbre.
- Atunci de ce-a venit polițaiul de la Omoruri?

Degetele lui Jack răpăiră nervos pe volan când coti prin Haight-Ashbury și pe lângă Buena Vista Park. Călcă frâna, evitând un pieton care traversa strada printr-un loc nemarcat, apoi continuă:
- Paterno și partenera lui nu vin din întâmplare acolo unde s-a petrecut o crimă.
- E din cauza maică-mii, zise Cissy încruntată. De când a evadat, poliția a fost peste tot. Ca și cum Marla ar apărea în fuga mare la mine sau la Buni! Asta-i o prostie și jumătate! E destul de inteligentă ca să știe că vom fi supravegheate de poliție.
- Deci, n-ai nicio veste de la ea?

Jack credea că Marla o contactase? Îl fixă cu o uitătură neîncrezătoare.
- Ești nebun?
- Mi se pare normal să vrea să te vadă. Este posibil chiar să vrea să-l vadă pe James.
- Nu știe unde-i James, răspunse Cissy gândindu-se la fratele ei, care avea aproape unsprezece ani acum și trăia cu unchiul și cu mătușa ei, ascunși undeva prin Oregon. Bănuiala mea este că ea va încerca să fugă cât mai departe. Poate în Mexic sau în Canada.
- Va avea nevoie de acte de identitate.

Cissy îl privi într-un fel care spunea "Nu fi naiv!".
- A evadat din închisoare. Cred c-o duce mintea în ce fel să evite poliția și să facă rost de acte false. Dacă n-a știut lucrurile astea înainte să fi fost arestată, pun pariu că acum le știe. În mod sigur, unele dintre "prietenele" ei din închisoare cunoșteau persoane de afară care pot procura orice acte de care ar fi avut nevoie.
- N-ar fi putut obține acte fără ajutor sau fără bani.
- Ei, bine, anunță Cissy, de la mine n-a avut nici una, nici alta. Și cred că poliția s-a gândit că a avut un complice în exterior.
- Pe cine?
- Asta-i întrebarea de un milion de dolari, încuviință femeia; era, de altfel, o întrebare pe care și-o pusese în mod repetat după ce auzise de evadarea Marlei. Nu-mi pot imagina cine ar fi vrut s-o ajute.
- Nu toți o urau.

Asta era adevărat, se gândi Cissy în timp ce ocoliră un ultim colț înainte de a ajunge la strada ei. Marla avusese întotdeauna o mare putere de atracție. Mulți gravitau în jurul ei, și frumoși, și bogați. Dar ca s-o ajute să evadeze? N-ar fi fost genul de acțiuni al cercului de oameni cu care ea juca tenis sau mergea la shopping.

Jack intră cu Jeepul pe aleea de acces până în fața garajului și Cissy simți un fior de ușurare că ajunsese acasă. Oare nu trecuseră nici trei ore de când pornise spre casa bunicii fără să fi bănuit nimic? În intervalul acela scurt viața ei se schimbase irevocabil. Acum coborî din SUV și-și strânse lucrurile, în timp ce Jack îl duse pe Biji în casă și-l instală pe scaunul lui înalt.

Totul părea absolut firesc.
Micuța familie nucleară.

Dar nu era așa. Cissy nu se putea lăsa sedusă de speranța că situația dintre ea și soțul ei revenise la încrederea pe care și-o juraseră când se căsătoriseră. Deși părea perfect normal ca el să stea în bucătărie, Cissy trebuia să-și reamintească faptul că relația se schimbase. Pentru totdeauna. O bucățică din inima ei sângera, dar o ignoră.

Înainte ca Jack să se poată instala confortabil, Cissy rosti:
- Cred că mai departe mă pot ocupa și singură. Mersi.

Jack își subție buzele.
- Nu face asta, Ciss, o avertiză el.
- Ce să nu fac?
- Să joci rolul fostei soții afurisite. Știi ce vreau să spun - mereu caustică și capabilă să facă față vieții de una singură, indiferent prin ce traume ar fi trecut.
- Dar eu chiar pot asta. Să fac față vieții de una singură, vreau să zic.
- Poți să faci față și omorârii bunicii tale?
- Nu mai vorbi așa!

El înclină ușor din cap, acceptându-i explozia de nervi.
- Vreau doar să vezi care-i realitatea.

Cissy privi scurt spre fiul lor și glasul i se înmuie.
- Haide să nu discutăm acum despre asta, da? Urechile mici aud multe. Poate că ar trebui să te duci acasă, Jack.
- Asta-i casa mea.
- Nu mai este. Iar eu sunt obosită. A fost o săptămână îngrozitoare.

Puse altă felie de pizza pe tava încorporată în scaunul înalt al lui Biji, apoi turnă lapte în cănița cu pai.
- Ai grijă, îi spuse băiețelului, iar el, atât de asemănător cu tatăl lui, surâse ștrengărește înainte de a apuca toarta, după care legănă cănița într-o parte și alta, stropind cu lapte pe perete, pe podea, pe tavă și pe Cissy.

Perfect!
- Exact de asta m-am temut. Amice, tocmai ți-ai pierdut cartonașul "Eliberat din închisoare".

Îi luă cănița și B. J. trase aer adânc în piept, pregătindu-se să țipe, însă Cissy îi distrase atenția cu jucăria lui favorită, o mașinuță din cauciuc fără piese în mișcare. Semăna remarcabil cu Jeepul lui Jack.
- Mașină tati! zise el încântat, iar Cissy profită de ocazie pentru a-i tampona puloverul cu o cârpă de vase, după care șterse masa.

Ridică ochii spre Jack și-l văzu ascunzându-și un surâs.
- Să nu zici nimic! îl avertiză, întinzând mâna spre el și scăpând cârpa din greșeală. Fir-ar să fie!

Se aplecă s-o ridice și aproape că se pocni cap în cap cu Jack, care se aplecase în același timp s-o recupereze.
- Am luat-o!

Șterse după aceea cu mopul laptele împroșcat pe jos și ieși pe fosta verandă, care fusese închisă acum cu geamuri. Deschise o ușiță și azvârli cârpa murdară pe toboganul pentru rufe, care ducea în subsol.

Până reveni în bucătărie, Jack scosese două sticle de bere din frigider.
- Am uitat să le iau când m-am mutat, zise el, apoi le desfăcu. Îi întinse o bere, o ciocni cu gâtul sticlei sale și adăugă: Pentru zile mai bune!

O parte din ea ar fi vrut să se opună și să-l dea afară, dar altă parte îi spunea să-l accepte în seara asta; n-avea nevoie de încă o ceartă. Se gândea că la orizont se profilau destule bătălii. Șovăitor, îi oferi un zâmbet conciliant.
- Amin, șopti ea. Pentru zile mai bune!

Ridică sticla la gură, apoi se opri, izbită de un gând teribil.
Și dacă asta era ziua cea mai bună?
Dacă de acum încolo totul avea să meargă din rău în mai rău? Trase o dușcă zdravănă în timp ce fiul ei lovea cu mașinuța în tava scaunului înalt.

Ăsta era cu adevărat un gând vesel.