Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jobenul cu iepuraşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Şoarecele meu a vrut să evadeze


Eduard Ţone

01.11.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe mouse-ul meu, pe care-l vom denumi în continuare, generic, şoarece, îl cheamă Compaq. Un nume cam straniu, încă mă întreb ce-o fi fost în capul naşului său când i l-a ales. Novicii l-ar putea striga, grotesc, "compachiu" şi sunt sigur că la şcoală copiii şi-au bătut joc de numele lui. "Compachiu, sari la castană!" sau "Ia uitaţi fraţilor ce caşcaval mirositor are Compachiu!".

Dar şoarecele meu e un şoarece mândru. Simplu şi onest. Are doar două butoane şi n-a fost niciodată invidios pe şoarecii mai dotaţi şi mai tunaţi decât el. Chiar ieri i-am făcut cunoştinţă cu un rozător de 10 milioane (cu tastatură cu tot) care nu cunoscuse noţiunea de fir, era plin de butonaşe, rotiţe de scroll şi alte briz-brizuri şi se mândrea cu "blututsul" lui. Şoarece cu bluetooth. Mi s-a părut pentru o secundă că al meu Compaq a clătinat uşor din codiţă, semn de bătrânel resemnat (deh, are cinci ani!), trăgând o privire către jeepanul de lângă el. Mi-a fost un pic milă şi am îndepărtat robotul din raza lui vizuală, aşezându-l la loc în cutia pompoasă din care venise şi pe care scria, strălucitor Logitech diNovo. Ce grandios: "Cum te numeşti, şoarece?" "diNovo. Logitech diNovo!". Ei, uite ăsta da nume care impresionează. În plus, bietul meu Compaq avea de ce să-şi mormăie în barbă: diNovo e liber ca pasărea cerului. Nu-l ţine nimeni înfipt într-un port, nu-i pasă de usb-uri, şi, în plus, nu se murdăreşte niciodată la fund, pentru că e optic. Pe Compaq trebuie să-l curăţ din când în când şi chiar dacă-l simt că se jenează când îi scot biluţa şi-i dau cu smacuri prin intestine, nu l-am auzit niciodată să spună "pâs".

Azi dimineaţă, însă, aşezându-mă comod în scaun după ce pornisem calculatorul, am realizat brusc că nu mai am şoarece. Compaq plecase. M-am uitat în spatele pc-ului: nu existau urme de violenţă. Nu rupsese cabluri, nu apelase la chestii dintr-astea sângeroase, aşa cum văzuse prin divx-urile cu care îl mai oripilam din când în când. Mouse-pad-ul era gol şi până şi tigrul de pe el (da, recunosc, în fiecare zi Compaq trebuia să-şi plimbe biluţa pe gura unui tigru fioros, marca National Geographic: sunt un stăpân de şoarece cam crud – l-am pus să dea piept zilnic cu o felină desenată tocmai pentru a-l învăţa cu pericolele vieţii), până şi tigrul spuneam, avea o privire nedumerită: "Where the hack is my lovely mouse?", părea să mă întrebe, lucru care m-a făcut să intru la bănuiala că între cei doi se consuma o platonică relaţie de amor, fără bubbles, dar cu feeling. Hard feeling.

Ce puteam face? Fără şoarece şi manevrabil din taste, computerul e doar un mecanism greoi, un fel de colos cu picioare de lut. Primul impuls a fost să merg să-mi cumpăr un şoarece nou, mai dotat şi mai puţin complexat. Pentru că, vă daţi seama, m-am enervat! Să vă fugă şi vouă şoarecele aşa, pe nepusă masă, după ce atâta amar de vreme l-aţi îngrijit, i-aţi dat să mănânce tone de litere, l-aţi curăţat la fund şi, mai cu seamă, l-aţi mai şi împrietenit cu un tigru bengalez, viril. Numai că, după două minute în care am tras aer în piept, înghiţindu-mi indignarea şi rememorând rapid trecutul nostru comun, am avut inspiraţia de a privi spre podea. Bietul meu Compaq stătea într-un colţ şi plângea. Lacrimi de crocodil se scurgeau din butoanele-i ude iar literele roşii care-i înfierau, elegant, ce-i drept, spinarea, nu mai păreau atât de strălucitoare ca altădată. "Ce-ai păţit, vere?". Şi-a ridicat codiţa, la capătul căreia mufa lui de port serial (v-am spus că e un şoarece demodat!) se legăna alene. "N-am putut...". L-am ridicat, l-am înfipt la loc în carnea de metal a pc-ului, l-am aşezat pe gura tigrului (n-am rezistat să nu remarc un rânjet de satisfacţie din partea bengalezului, jivina naibii!) şi i-am alergat un pic cursorul pe monitor. Numai că dintr-o dată am constatat ceva: Compaq nu-mi mai respecta comenzile. Eu vroiam să deschid un document Excel, când colo el s-a repezit către un director de care habar n-aveam şi a deschis un fişier Word. Ceea ce urmează este emoţionanta scrisoare pe care Compaq mi-a scris-o azi-noapte, înainte de tentativa lui de evadare. Fiţi blânzi cu el! Mi-am dat seama că e un şoarece de treabă, pe deasupra e mai deştept ca mulţi fraţi mai arătoşi de-ai lui şi mă angajez acum, în faţa voastră, să-i curăţ biluţa până la adânci bătrâneţi!



Scrisoare

Da, vreau să evadez. M-am săturat de textele tale. Uite câte aberaţii scrii în fiecare zi! Uite cât de patetic eşti! Câtă viaţă iroseşti şi câtă moarte cauţi. Uite câte dimineţi sfărâmi şi câte apusuri îngropi! M-am săturat să-ţi simt degetele cum transpiră teamă, nu mai suport lipsa semnelor de exclamare şi inundaţia celor de întrebare. Vreau să simt fericirea cum îmi zburdă prin fir şi pentru asta sunt decis să-mi găsesc un alt stăpân. Chiar dacă voi fi nevoit să renunţ la Bebe şi la privirea sălbatică pe care mi-o aruncă numai mie atunci când îi gâdil mustăţile.

PS: Şi mai schimbă naibii wallpaper-ul! Chiar nu te-ai săturat de pădurea aia fără ieşire?



Recunosc, noul meu wallpaper mă prinde mai bine.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer