Rafinat, elegant, de bun gust – de la prima vedere aceasta este impresia pe care o crează recent încheiata ediţie a Bucharest Jazz Festival, doar prin simpla contemplare a afişului sau prin parcurgerea programului de sală.
Poate că publicul Bucureştilor nu este suficient de deschis sau de educat pentru acest gen de muzică pentru a face neîncăpătoare Sala Radio seară de seară, poate nu are relaxarea locuitorilor unei mari metropole occidentale în a pleca din sala de spectacol după miezul nopţii, cu toate acestea serile festivalului – la ARCUB, Elvira Popescu, Green Hours şi Sala Radio – au beneficiat de un public cald şi mai ales avizat.
De la ragtime la cele mai moderne şi mai îndrăzneţe orientări din jazzul contemporan s-a putut auzi cam tot ce se poartă la acest început de secol XXI. Fără îndoială, putem vorbi despre o dominantă coloristică etno în unele seri, orientare foarte agreată de spectatorul român. Un alt element interesant a fost dubla prezenţă a Big Band-ului Radio dirijat la ambele concerte de Christian Anker Groen din Danemarca, avându-l ca invitat în prima seară pe Nicolas Simion, celebrul saxofonist român care aparţine de ani buni Europei jazzistice, dar care nu-şi uită rădăcinile şi abordează de fiecare dată în muzica sa teme de sorginte folclorică, prelucrate cu o convingătoare lipsă de idei preconcepute, valorificând vocaţia armonică a big band-ului şi nu neapărat tentaţia de a-l asimila vechii fanfare populare. Extrem de interesant a sunat alăturarea între muzica lui Astor Piazzola şi jazzul de filiaţie folclorică românească, certificând existenţa unui interesant punct de întâlnire între modalismul românesc şi oricare alt modalism din... muzica lumii.
În altă ordine de idei, am descoperit Big Band-ul Radio într-o veritabilă ascensiune de formă. Se pare că atunci când apare în faţă un dirijor invitat, simţim în sound-ul lor o dorinţă de autodepăşire pe care am vrea să o auzim mai des. Indiferent de preocupările individuale sau solistice ale componenţilor big-band-ului radio, ei ar trebui să sune excepţional şi în ansamblu, aceasta fiind una dintre trăsăturile marilor profesionişti ai jazzului. Christian Anker Groen a încălzit publicul Sălii Radio şi a redescoperit vocaţia swingului într-o orchestră care în ultimul timp ne încântase numai prin personalităţile sale solistice şi nu neapărat prin sound-ul de ansamblu.
Să nu uităm că acest festival organizat între 15 şi 25 octombrie la Bucureşti de primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul de proiecte culturale ARCUB a beneficiat şi de această dată de contibuţia unor sponsori, dar şi a partenerilor tradiţionali, Societatea Română de Radiodifuziune şi Televiziunea Română, Institutul francez şi Ambasada Franţei din Bucureşti, Centrul Cultural la Ambasadei Statelor Unite, Ambasada Germaniei, Institutul Goethe, Centrul Ceh, Institutul polonez şi Centrul cultural al Ungariei din Bucureşti, fără de care o astfel de desfăşurare de forţe – 13 concerte în 11 zile –, programând în medie câte trei formaţii pe zi nu ar fi putut avea loc. În plus, împătimiţii genului au putut participa la lansări de CD (Nicolas Simion Band – Paris & Transylvania Express, East Village & Marta Hristea şi Liviu Butoi Quatet), iar ucenicii într-ale jazzului au putut asista la workshop-uri susţinute de invitaţii manifestării. După ora 22, la Art Jazz Club, dar şi la Event Club sau Green Hours au fost programate seară de seară jam-session-uri la care au participat aproape toţi artiştii festivalului.
Festivalul de jazz de la Bucureşti începe să aibă o alură profesională tot mai apropiată de modelele occidentale. Dacă organizatorii au evitat să scrie pe programul de sală a câta ediţie este aceasta, ne facem şi noi că uităm – deşi i-am urmărit desfăşurarea de opt ani toamnă de toamnă, susţinându-i pe entuziaştii Simona Hodoş, Iulian Vrabete şi pe mulţi alţii plasaţi în umbră – şi le urăm să... nu se dea bătuţi. Se pare că aceasta este singura tehnică de succes eficientă în România culturală a zilelor noastre.