O doamnă fină
Plouă tare afară și în autobuz e cam înghesuială. O fată cu un aer destul de exotic aleargă după autobuz, urcă în ultima clipă și apucă să se așeze pe un scaun, eliberat ca prin minune lângă o doamnă. Fata sună pe cineva pe mobil și începe să vorbească în franceză. Câțiva băieți gălăgioși, aflați mai în spate, se amuză copios spunându-i în română măgării pe care presupun ei că fata nu le înțelege. Ea continuă să vorbească fără să-i bage în seamă. Doamna de lângă ea strânge din buze și dă dezaprobator din cap. Fata coboară până la urmă și eu mă așez în locul ei. Doamna nu se mai poate abține și îmi împărtășește indignarea ei:
- Ați văzut? Domnișoara era franțuzoaică și îi povestea prietenului ei că nu are nimic de făcut în București. Cred și eu! Ce să faci în București? Mai ales când plouă. Povestea că i-au furat umbrela în metrou. Dar nu mă mir! Nu vedeți ce golani sunt peste tot? Și ăștia de adineaori, ce prostii spuneau! Eu am fost în Franța de mai multe ori, la Paris și în alte orașe mari, că lucrez în Radio de 20 de ani. Sigur, sunt oameni și oameni peste tot, dar acolo nu vezi atâta mârlanie. E o lume bolnavă aici, vă spun eu că e din rău în mai rău.
Trecem cu autobuzul prin centru, pe lângă Ateneu și pe lângă Palatul Regal, dar doamna nu se lasă impresionată de farmecul european al vechiului București și revine la fel de indignată:
- Să vă povestesc ce am pățit săptămâna asta: a trebuit să umblu pentru nepoată-mea care a plecat cu soțul ei în Canada, la Montreal, de câteva luni. S-au stabilit și ei acolo și acum vor să-și aducă și câinele. Nu l-au luat când au plecat că nu știau ce și cum, dar acum insistă să-i fac toate actele și să-l trimit cu avionul. Doamnă, credeți-mă, e o nebunie!
Dau aprobator din cap. Mă gândesc să-i spun că știu pe cineva la protecția animalelor, dar mă abțin și o las să continue.
- Am fost în zece locuri și de fiecare dată mi-au cerut alte acte. Când am ajuns în sfârșit să-i fac vaccinul ăla obligatoriu am sunat și am întrebat foarte clar: cât mă costă? 100 de lei, mi-au zis. Când să plătesc, mi-au cerut 120! Și dacă nu aveam banii ăștia la mine? Mai făceam un drum până la capătul celălalt al Bucureștiului! Câinele e îngrozitor de stresat oricum de când au plecat ei. Nu știu cum o să reziste la călătoria asta. Îl țin la mine în apartament pe Calea Victoriei și urlă toată ziua de nu mai am liniște cu vecinul de sus. Da' parcă el nu m-a inundat de șapte ori până acum? Ca o peșteră arată casa! Ca o peșteră! Bine că nu mai trăiește mama să vadă cum a ajuns căsuța ei, Dumnezeu să o ierte.
Păstrăm un moment de reculegere pentru răposata norocoasă din Calea Victoriei care a ratat peștera.
- Mai e o săptămână până pleacă câinele. Să știe el ce-l așteaptă... Trebuie să-l bag într-o cușcă specială să-l ia la bagaje. Trebuie tranchilizat. Sper să-i dea apă când face avionul escală. Nu știu, într-un fel îl invidiez totuși. Se duce la mai bine, cu siguranță. Nu contează ce ești în țara asta, om sau câine, tot mai bine să pleci în Canada, vă spun eu. Ce, eu nu știu franceză, nu am sperat eu să scap toată viața de aici? Of, of... Dac-aș putea, m-aș băga eu în cușca aia în locul lui!
Doamna râde imaginându-și probabil ce față ar face nepoata ei să o vadă sosind pe aeroportul din Montreal, în locul câinelui. Râd și eu cu ea, dar nu știu prea bine de ce.
Pistolul cu șase gloanțe
Lângă mine, pe scaun, stă un bărbat tânăr, la vreo 20 de ani și ceva. Îi văd capul în geamul din față: neras, cu o căciulă pe frunte și niște căști în urechi. Pare că ascultă muzică dar sunt căștile unui telefon pentru că la un moment dat începe să vorbească singur.
- Da Mariane, zi. Te duci tu la femeia aia și vorbești. Bine, vin și eu dacă nu te descurci, dar treaba e clară. Da, are și tastatură și mouse. Nu știu cât să-i cerem, mă mai gândesc... Aaaa! Pe alea? Un milion jumate pe alea. Să vedem dacă îi convine. E ca și noi dă-le dracu'. De unde să știe ea mă de unde le-am luat? Hai mă că ești fraier, lasă-mă-n pace! Da, las' că vorbesc eu atunci. Bine, bine, ne vedem mai târziu.
După un timp de uitat pe fereastră în liniște, telefonul sună iar.
- Da mă, zi. Ce? Cum nu reușești?! Ai ajuns în curte? Păi fii atent: acolo în curtea din spate e un tip îmbrăcat în alb și negru. Da, așa ca un chelner, dar nu e chelner. Îi ceri lui cheile și vezi că s-ar putea să nu ți le dea din prima. Dar tu insiști, vorbești cu el, că până la urmă ți le dă. Și te duci în fundul curții că acolo e două WC-uri. Și unul e încuiat. Da, exact, încerci ușa, ce naiba. Și în WC-ul ăla încuiat găsești un pistol cu șase gloanțe. Îți ajunge să-l omori pe ăla, dă-l dracu'. Dacă nu moare de la pistol îi mai tragi și câțiva pumni că el n-are ce să-ți facă oricum. Și nu uita să salvezi înainte să tragi că altfel pierzi tot. După aia poți să treci ușor la nivelul 3. Așa... te-ai prins acu'. Hai, bine, pa.
Eu rânjesc cu gura până la urechi dar el rămâne foarte serios și gânditor cu privirea pierdută afară. Trag cu ochiul la fața lui. Parcă seamănă puțin cu Al Pacino.
(va urma)