Prin urmare în anul 1890 englezii au putut admira prima fotografie impresionistă. Este vorba despre „O fermă veche“, intitulată mai târziu „Lanul de ceapă“, făcută de George Davison, peisagist care a avut năstruşnica idee ca nici un obiect să nu fie clar, într-o vreme când se punea accentul pe aspectul documentar al fotografiilor şi redarea cu fidelitate a realităţii. A folosit un aparat fără lentilă, obţinut printr-o înţepătură de ac într-o tablă subţire care s-ar putea numi şi tinichea. Organizatorii salonului nu numai că n-au scuipat pe creaţia lui Davison, ba chiar au expus-o la loc de cinste, decernându-i şi o medalie, spre indignarea altor fotografi şi a oamenilor simpli, care se aşteptau să vadă o fermă clară, sănătoasă, nu o tulbureală confuză de miop turmentat. După vernisaj a urmat un război pe cinste provocat de un alt fotograf peisagist, P. H. Emerson, care a început să-şi insulte colegul pentru că a mers prea departe. Poate că e greu de priceput de ce doi oameni în toată firea se iau la harţă pentru un lan de ceapă, fie acesta şi medaliat. Probabil că domnul Emerson nu şi-ar fi ieşit din pepeni dacă fotografia în cauză n-ar fi stârnit atâtea controverse şi n-ar fi fost atât de măgulitor pomenită în publicaţia The Times.
Emerson pleda pentru o îndulcire a amănuntelor într-o imagine, prin reglarea diferenţială a clarităţii, şi datorită lui a luat fiinţă o nouă şcoală de peisagistică din care făcea parte şi George Davison.
cCa să înţelegeţi mai bine de ce s-a înfuriat Emerson la vederea fotografiei lui Davison, trebuie să facem un mic exerciţiu de imaginaţie. Pentru primul, un lan de ceapă cu fermă în fundal nu putea fi redat decât într-un singur mod: ceapa clară, ferma uşor estompată, cu mare fineţe. Pentru Davison, un lan de ceapă nu putea să fie decât în totalitate neclar, cu tot cu ferma din fundal, o imagine difuză, moale, imprimată pe o hârtie de desen aspră, pentru a accentua efectul de estompare. A început să ţină conferinţe despre „Impresionismul şi fotografia“, ceea ce l-a scos şi mai mult din sărite pe Emerson care, văzându-se dat la o parte a reacţionat ţâfnos prin publicarea unor pamflete veninoase la adresa colegului său.
De atunci s-au făcut sute de mii de fotografii confuze, ameţite şi înnegrite, prin găuri de carton, tablă, plastic. Unele frumoase, altele nu, oricum, aproape de fiecare dată conservatorii strâmbă dispreţuitor din nas bombănind tânăra generaţie care îşi bate joc de pelicula fotografică. Desigur nu toţi sunt tineri cu pantalonii rupţi în fund, mulţi dintre adepţii aparatelor pinhole fiind bunici care merg să fotografieze raţele din parc abia târşâindu-şi picioarele cu ajutorul bastonului. Sau pozează dosuri de travestiţi în Londra, prostituate la Roma, calupuri de brânză în Elveţia şi sfârcuri de vacă. Au dat în mintea copiilor, s-au ramolit, spun scârţarii, negăsind nici o altă explicaţie pentru faptul că anumiţi fotografi albiţi de ani pozează cu cutii de pantofi găurite, în care au îndesat film.
Totuşi nu pot să spun că aş fi auzit de păruieli urâte între ţăcăniţii care pozează cu pinhole şi fotografii moderni care sunt dotaţi cu digitale de ultimă oră.