Anumite zvonuri cărora nu le-am dat crezare până când nu s-au confirmat chiar în prezenţa ochilor mei, i-au alertat pe poliţai, vameşi, sri-işti şi sepepişti, foşti securişti, ba chiar şi kgb-işti (ăştia din urmă ramoliţi pe la încheieturi, cu pielea zbârcită şi cutată pe gâtlejuri ca la curcanii guşaţi). Se spunea din surse demne de nebăgăciune de seamă – la început – că anumiţi oameni, nu o să-i arăt acum cu degetul, se ocupă cu contrabanda. Trebuie să recunosc, de ciudă că n-am fost băgată pe filieră am vrut să le stric afacerea, să mă duc direct la sursă cu maşina unui amic, individ cumsecade totuşi, în ciuda aparenţelor, care are o singură calitate: portbagajul încăpător. Urma să îndes acolo totul, până la refuz, eventual să băgăm şi în rucsace, buzunare, mănuşi, pungi de hârtie, în cornete mari făcute din ziare. În chestia aia din maşină, unde se bagă de obicei ochelarii de soare, batiste, gume şi hărţi. De ce nu şi în acvarii golite de apă, şi neaparat şi de peşti, că doar ar muri între pereţii uscaţi de sticlă. În bomboniere, bidoane, damigene, adevărul e că în orice aş fi îndesat, fără să fac mofturi, că doar vine iarna şi tot omu şi oama de mine are nevoie de provizii.
Scurta mea carieră de contrabandistă s-a dus pe copcă înainte de îngheţ, din cauza unei mici probleme tehnice. Şoferul uitase să bage benzină în maşină, prin urmare am rămas în mijlocul drumului o vreme, iar când în sfârşit am ajuns la pod i-am văzut pe alţii cărând ceea ce mie mi s-ar fi cuvenit!
Zeci de biciclişti în şir indian, cu coşurile pline de gogoloaie de soare molicioase în interior, casante pe margini! Da, au încercat cu îndărătnicie să nege chiar dacă au fost prinşi în flagrant delict după o pândă asiduă. În poza nr. 2, folosită ca probă de organele de cercetare vamală, se poate vedea maşina din care se holbau agenţii. În poza nr. 3, se observă clar cum bicicleta a fost dusă exact unde trebuie pentru a se umple coşul cu gogoloaie. Unii neavizaţi, le numesc guguloaie, ceea ce e o mare greşeală, căci acestea din urmă nu se lichefiază când se bagă în sticle, rămânând cu pojghiţă deasupra.
Desigur, m-am simţit ofensată şi persecutată că mi-au luat-o alţii înainte. Aş fi avut nevoie de câteva gogoloaie prin decembrie, să le bag în bocanci şi-n buzunare, la gât şi pe cap, în loc de căciulă, să-mi ţină de cald până în primăvară. Şi ca mănuşi fără degete le-aş fi purtat, nu cu degete pentru că altfel aş fi moşmondit un an la butoanele aparatului foto, lâna îngreunând mişcările.
