Raport de ţară - Austria
Acest raport se concentrează asupra zonei Alpilor tirolezi, în speţă Valea Ötz, unde echipa noastră a descălecat într-un sfârşit glorios de August al anului de pomină 2003 spre a întreprinde, la faţa locului, următoarea cercetare amănunţită.
Capitolele pe care ne vom strădui din răsputeri să nu le abordăm în acest raport sunt, în mare, următoarele:
Cap. I. Reconstrucţia gării din Innsbruck sau... "e sublimă dar lipseşte cu desăvârşire". Oamenii aceştia înalţă fără doar şi poate ceva măreţ, dar între timp cauzează niscai blocaje pe ici pe colo, prin părţile esenţiale
Cap. II. În Austria se mănâncă mai bine decât în Germania - episodul IAURTUL
Cap. III. Privatizarea a ajuns la Ötz! În Ötz a existat camping public figurat pe toate hărţile, dar... "s-a privatizat". Adică ai acces numai dacă te înscrii în grupurile de dat cu canoia, că noul proprietar asta organizează în acel loc
Cap. IV. Umhausen: Între Ötzi Dorf, lacul de plastic şi campingul cu olandezi, sau, după caz, între stână şi cascadă
Cap. V. În Austria se mănâncă mai bine decât în Germania - episodul SALAMUL şi FRUCTELE
Cap. VI. Bergbahn-uri întreţesute, petunii, night-cluburi şi preţuri pentru turişti
Cap. VII. În sfârşit Vent! 1900 de metri altitudine sau "La poalele lui Wildspitze"
Cap. VIII. În Austria se mănâncă mai bine decat în Germania - episodul GULAŞUL
Cap. IX. Evil Woman and the Wooly Man se întorc - înapoi la bavareză!
Şi acum, dacă veţi căuta atent printre rânduri, veţi găsi pe scurt câte ceva despre... orice altceva! Dar mai întâi, ca să vă pot introduce în subiect, ar trebui să vă lămuresc termenii neclari:
Prin urmare:
Austria = ţară care reciclează mai abitir decât Germania: nu doar pe materiale ci şi pe culori; igienă bună; hrană gustoasă; mulţi sârbi.
Evil Woman = persoană de gen feminin, obsedată de pişcat, ciupit, împuns, şi în general, cicălit Wooly Man.
Wooly Man = individ păros obsedat de citit, studiat şi bibilit hărţi, precum şi de identificarea îndărătnică a vârfului Wildspitze; deţine convingerea că acesta este omniprezent şi vizibil de peste tot.
Wildspitze = cel mai înalt vârf din Tirolul austriac; 3774 de metri altitudine, după cum recită instantaneu memoria perfectă a lui Wooly Man; superb, încărcat de gheţari. Are pe vârf o cruce.
Innsbruck = fost oraş olimpic de iarnă, cam gri şi seamănă pe alocuri izbitor cu Aradul. Despre gară nu aş putea să vă împărtăşesc prea multe. Eu una nu am văzut-o. Să fi fost printre toate schelele şi tranşeele acelea?...
Ötz = localitate situată în partea inferioară a văii cu acelaşi nume, pe râul omonim, începutul peregrinărilor noastre. O staţiune pentru părinţi şi bunici, cu terase superbe. Un fel de Moneasa a anilor... 2080.
Umhausen = simpatic sătuc la 1000 de metri altitudine, în susul văii Ötz, acolo unde aceasta se lărgeşte. Are circa 2000 de locuitori, majoritatea fermieri, dulgheri şi evident, cu toţii patroni de pensiuni turistice. Deţine infochioşc cu conexiune la internet, ca să iţi trimiţi zâmbetul fericit peste mări şi ţări. Camping liniştit şi super confortabil unde am petrecut 3 nopţi în cort. Petunii superbe (cum le îngrijesc?), un cătun aparţinător pe un povârniş neverosimil de abrupt la 1500 m altitudine şi o stână la 1900. În păduri, veveriţe şi ciocănitori (da' tare rare, cu excepţia uneia). La jumătate de oră de sat, în pădure, cascadă superbă, cu potecă ce se prelinge în sus pe lângă ea. Punctele de belvedere şi de odihnă sunt dotate pretutindeni cu bănci. Sediul lui Ötzi Dorf, şi al unui simpatic ştrand, acesta din urmă aparent amenajat într-un micuţ lac natural acoperit pe alocuri cu nuferi. Nuferii erau frumos îngrădiţi şi pe acolo nu aveai desigur voie să calci, era chipurile "zonă ecologică"! Dar Wooly Man a descoperit cu stupoare, în folosul tuturor generaţiilor următoare de turişti, că lacul nu e decât un bazin mai mare de plastic, acoperit estetic cu pietricele fine de râu. Evident, aţi zice voi, de unde pietricele perfecte de râu într-un lac în mijlocul câmpului, şi încă unul cu nuferi, dar noi nu ne-am prins de şmecherie decât după ce s-a descoperit sub picioare plasticul negru de la fund.
Ötzi Dorf = În 1991, pe Valea Ötz, sus la circa 3200 m altitudine, în apropierea vârfului Similaun, s-a descoperit cadavrul îngheţat al unui om din neolitic, pe numele lui ştiinţific Similaun Mann, dar pentru prieteni (şi turişti, desigur), Ötzi. Forţată la milenii de tăcere, biata mumie, cum a dat de căldură, cum s-a şi apucat de povestit cercetătorilor tot felul de secrete despre aşezările de vânători care încă de la 4000 î. Chr. existau în Alpi. Drept pentru care tipi întreprinzători ascultând pe la uşi au şi încropit un mic sătuc în care demonstrează viaţa de atunci: ce unelte primitive foloseau Ötzi şi gaşca de amici la vânătoare şi construcţie, cum măcinau, coceau, ţeseau nevestele lor, cu ce se îmbrăcau, etc. Casele şi evoluţia tehnicii în îmbinarea lor fără fier mi-au plăcut cel mai mult. Mai erau şi ceva animăluţe, pe care copii vestici tocmai le descopereau. Interesant. Mă rog, biletul costa de 5 ori mai mult decât la Voroneţ... Bună găselniţă de marketing.
Sölden = oraş-staţiune, la 1300 m altitudine, trăieşte exclusiv din turism şi - după cum am dedus din reclamele rămase - din petrecerile de după ski. Căsuţe cochete; pante cu păşune, înclinate la 60 de grade şi tunse motorizat; iarbă rulată apoi în baloţi şi încărcată tot automat, cu gălăgiosul utilaj. Petunii superbe! (scuzaţi-mi obsesia, ale mele sunt mutante şi se corcesc). Din păcate, printre caravanele de motociclişti şi automobilişti, telefericele care se întretaie de multe ce sunt, şi alte monumente ale progresului - de exemplu în campingul unde am stat şi am achitat 20 de euro pe noapte se intra la WC cu cartelă magnetică - sălbăticia muntelui se pierde cu totul, deşi peisajul e de vis. De jos din vale, am urcat în nici 20 de minute cu gondola până la cota 3048, de unde se putea observa şi un lac glaciar, iar la coborâre ne-am întreţinut în româneşte cu un pastor din Salzburg care de opt ani conferenţiază prin toată România. A fost plăcut.
Vent = sat situat la 1900 de metri altitudine, şi la poalele a nenumărate vârfuri importante: Similaun, Wildspitze, etc. Am numărat în Vent în jur de 40 de clădiri, dar ţin să vă spun că dintre ele cel puţin două erau hoteluri de 4 stele (la unul ne-am împrietenit cu nişte chelneri sârbi). Iar la intrarea în sat ni s-au deschis priveliştii imense parcări pline ochi a căror totală lipsă de pudoare la început ne-a cam descumpănit. Am înţeles problema traficului excesiv şi de ce toate pliantele care ţi se distribuie în zonă te îndeamnă să foloseşti transportul în comun, care de altfel e excelent. Ei, satul ăsta are 150 de locuitori permanenţi, dar cu turişti cu tot numără vreo 1000 de oameni. Noi am stat unde am găsit mai ieftin, la o pensiune cu duş comun pe etaj, în capătul satului lângă râu, unde primeam şi mic dejun în preţul de 16 euro de persoană. Pensiunea era veche şi condiţiile astea mai puţin pretenţioase care aduceau a România se potriveau parcă mai bine cu muntele.
(va urma)