Am plecat cu un autobuz modern, cu scaune comode care se întindeau ca niște chaise-longuri, cu aer condiționat, muzică discretă și ecrane tv. Am văzut o comedie cu Bruce Willis și timpul s-a scurs pe nesimțite. După 150 de km am coborât și am luat alt autobuz.
Scaunele nu se mai puteau regla, dar erau totuși comode, nu aveam aer condiționat, ci niște ventilatoare mici care însă funcționau rezonabil. De ecrane, nu se mai punea problema. Era un televizor mic și bombat, dar care a rămas închis pe toată perioada drumului.
După încă 120 de kilometri am schimbat iar autobuzul. De data aceasta era un vehicul care pufăia ca un vapor. Geamurile lipseau cu desăvârșire. Acest mijloc de transport impropriu numit autobuz, era ticsit și pe orizontală, și pe verticală. Oamenii și animalele (ambele categorii de mici dimensiuni) se înghesuiau împreună. Dar toată lumea zâmbea blajin, nimeni nu se enerva și nimeni nu ridica vocea. Câțiva pasageri mestecau betel și scuipau cu naturalețe pe jos, pe picioarele celorlalți.
Așa am trecut din Thailanda urbană, modernă, cosmopolită, în cealaltă Thailandă. A fost o experiență incredibilă. Aproape nimeni nu vorbea engleza. Casa în care am locuit era în construcție. Noaptea, șopârle cu capul mare și pătat intrau prin acoperiș și scoteau un sunet metalic, precum un telefon mobil. Am dormit într-un hamac și m-am spălat la râu.
În timpul zilei pescuiam ca să avem ce mânca. Când nu înțelegeam ce trebuie să fac, unul dintre copiii din familie mă lua pur și simplu de mână și îmi arăta. În fiecare seară mergeam la un mic altar, aprindeam bețișoare parfumate și ne rugam.
Era o viață blândă și serenă. Din câte îmi amintesc eu din facultate, potrivit studiilor, vorbirea reprezintă doar șapte la sută din comunicare. E adevărat, am verificat-o pe propria piele. M-am înțeles excelent cu familia la care am stat, în condițiile în care comunicarea verbală era din start eliminată, eu știind doar câteva cuvinte în thailandeză.
În ultima zi, a venit un tânăr "vorbitor" de engleză, care mi-a arătat un cocoș, a zis "băld" și apoi a tăcut. A fost cea mai scurtă conversație pe care am avut-o vreodată.... Apoi mi-a făcut semn să mă urc pe motocicleta lui. Am străbătut niște râpe despădurite și neprietenoase. Am ocolit un lac plin de pescari. Am continuat pe niște coclauri unde nu era nici măcar țipenie de om.
Mă găseam într-o situație halucinantă. Mă miram și eu de "curajul" meu. Mă țineam de o persoană pe care nu o cunoșteam într-un loc despre care nu știam nimic. Dacă aș fi pățit ceva, ar fi fost imposibil ca familia mea să mă găsească.
Vreau să fac o paranteză. În peregrinările mele prin Asia, m-am simțit întotdeauna în deplină siguranță. Oamenii m-au copleșit cu tandrețea și zâmbetul lor. Am fost în cele mai neașteptate situații și nu am pățit niciodată nimic. Singurul bemol a fost dispariția laptopului meu, dar asta dintr-un hotel. Închid paranteza.
Când ne-am oprit, eram în fața unui stadion acoperit. Înăuntru erau lupte de cocoși. Mi s-a cerut să las aparatul de fotografiat la intrare. M-am așezat și toate privirile s-au întors spre mine. Nimeni nu se mai uita în arenă. Eu eram spectacolul. Eram singura femeie și caucaziană pe deasupra.
Încăierările dintre cocoși sunt de o rară cruzime. Am avut aproape aceeași senzație de durere și repulsie ca la o coridă. Doar că aici recuzita era alta: gheare, ciocuri și pinteni ascuțiți cu care zburătoarele se măcelăreau între ele. Am plecat repede de pe stadion, dar practic peste tot, în curți, pe stradă, puteai vedea cocoși care se băteau și, în jurul lor, câțiva bărbați excitați urlând a moarte.
Luptele de cocoși sunt vechi de peste 6.000 de ani. Se spune că acestea fac parte din tradiție și din moștenirea culturală națională (deși a fost o vreme când se spunea același lucru și despre sclavie). Nici măcar gripa aviară nu a diminuat fenomenul. Există antropologi care vorbesc despre o ceremonie religioasă în onoarea străbunilor, în care spirite ascunse în corpul cocoșilor se războiesc între ele. Nu era cazul luptelor de pe stadion, unde oamenii pariau cu ochii scoși din orbite și gemeau ca în transă.
