Ziua în care l-au ucis pe Făt Frumos

Făt Frumos a coborât de pe calul alb. Acesta a luat-o la fugă, îngrozit, lăsând în urmă o potcoavă pe care scria urâtule! dar pe care oricum n-a citit-o nimeni. S-a uitat în stânga - o mocirlă. S-a uitat în dreapta - o sută de femei aliniate, îmbrăcate în voal transparent şi cu câte un trandafir în mână.

Cineva adusese o masă de lemn în faţa lui Făt Frumos. Pe masă era o bucată de brânză. În bucata de brânză altcineva înfipsese un inel al cărui diamant era atât de strălucitor încât nici nu puteai să-ţi dai seama, de la distanţă, ce fel de brânză este.

"Oho, ce festin!"

Făt Frumos şi-a scos chipiul (orice Făt are un chipiu) şi s-a scărpinat cu degetul mic în pletele blonde. Femeile nu şi-au dat seama, ele păreau că privesc înainte. Dar femeile nu aveau irişi, ochii lor aveau textură de marmură roz, răceală de Pol şi clipire încremenită.

"Oho, ce festin! Cântă-mi un cântec de dor, eu mâine o să mă omor!"

Făt Frumos a făcut un pas şi pintenii botinelor lui au răsunat scheletic în aerul lipsit de preludii.

"Unu, doi, zece, o sută, probă de microfon".

Făt Frumos nu jucase niciodată domino şi nu cunoştea vreun principiu legat de pietre. O sută de femei îi pândeau, aparent indiferente, mişcările. A pus ambele mâini pe masă. Avea manichiura făcută, unghiile lăcuite - orice Făt Frumos se duce la cosmetică. Cineva scrijelise ceva în lemnul negru, cu un cuţit ruginit, dar Făt Frumos nu ştia să citească pentru că în povestea din care venea el autorii erau prea săraci ca să-i plătească astfel de cursuri.

A luat inelul şi l-a pus pe deget privind mândru diamantul la care nu puteai să priveşti. A gustat o bucăţică de brânză, mmmm!

"Oho, ce festin!"

Făt Frumos s-a-ntors către mlaştină şi a plecat fără cal. O sută de femei au plâns şi, Doamne păzeşte-le!, au comis apoi o crimă.