06.12.2021
O prințesă care, exasperată de îndărătnicia și incompetența așa-zișilor salvatori, a decis să se salveze singură. Cum? Desfundând singură sifonul de la baie, schimbând balamalele, montând plasele de țânțari și roata când a făcut pană. Testul suprem a fost panoul electric care a lăsat-o în beznă. Cu un scaun, o lanternă și două mâini dibace a învârtit la siguranțe până a făcut lumină. Doar Dumnezeu mai făcuse asta. Mândră nevoie mare și-a sunat mama: Știi de ce n-am eu bărbat? Pentru că n-am nevoie.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus