07.12.2021
Stăteam după geamul ușii și priveam zăpada. Afară, o grămadă de copaci lungi, tăiați și stivuiți, înghețați pe marginea pârâului. Focul arde înăuntru, în colțul încăperii. E cald. Liniște. Apoi l-am văzut țâșnind din lumea pe care doar o credeam cunoscută: un cal sălbatic. Geamul s-a aburit de emoție și m-am năpustit în iarnă. Orice ar fi, care pe care. Limitele temerilor sunt călcate în copitele nepotcovite. Cum a rupt gardul, m-am surprins întrebându-mă. Afară, lumea devenea nouă, explodând în jurul libertății.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus