17.12.2021
Un interviu "multiplu" cu frații Sima

Puiu
Ian
Radu
Nicole Sima: Când mă uit la pozele voastre de absolvenți de liceu, îmi zic: Doamne, ce mi-ar fi plăcut să vă fiu colegă! Ce m-aș fi bucurat să vă cunosc chiar de pe atunci.
Radu Sima: Stai o țâră, no! Că pe mine chiar atunci m-ai cunoscut. Terminam liceul. Colegă nu mi-ai fost, norocul tău! Că eram cam năzdrăvan.
Ian (Octavian) Sima: Prâslea. Că Puiu și cu mine nu știam face ghidușii.
Puiu (Vasile) Sima: Nu știam face ghidușii la școală. Fiindcă în curtea noastră mai făceam. Îți amintești cum îl aruncam pe Radu? Ne făcuserăm o basculă și fie tu, fie eu săream cu toată greutatea pe o parte, în timp ce Radu se pregătea să fie aruncat în partea opusă. Fiind mai mic, era și mult mai ușor, deci ajungea destul de sus. Oare văzuserăm figura asta la circ? il.

N.S.: Pe asta cu Radu mi-ai povestit-o și ziceai că lumea care trecea pe strada voastră putea zări din când în când un copil zburător, care venea de nicăieri, fiindcă pe tine și pe Ian nu vă vedeau.
I.S.: Așa este. Aveam un gard înalt. Cu mintea de acum, mă întreb dacă mamei nu îi sărea inima din loc de teamă că vom face un accident cu frățiorul nostru.
P.S.: Sigur că îi sărea inima din loc, dar nu ne arăta și nouă. Știa că are trei băieți și avea înțelepciunea să ne dea libertatea dezvoltării.
R.S.: Mie îmi plăcea să zbor și nu mă simțeam deloc în pericol. Față de câte lucruri periculoase urma să fac, să facem, asta era floare la ureche.

N.S.: Despre acele îndrăzneli ale voastre doresc să povestim pe larg. Dar nu vreți întâi să le arătăm nepoților ce puteați voi realiza în vacanțele copilăriei? Eu nu încetez să mă minunez și să vă admir!
I.S.: Citeam Jules Verne și ni se stimula imaginația. Căutam pe hartă locurile descrise de el și dacă uneori nu erau trecute, având prețioasele informații din lectură, reușeam să le stabilim noi locația.
P.S.: Ce mai? Din aproape în aproape, ne-am hotărât să facem noi hărți mai bune și mai complete decât cele pe care le aveam la îndemână. Găseam și prin agende informații privind suprafața, populația, foloseam orice sursă prin care am fi putut aduce un plus hărților noastre. Prima hartă a fost aceea a sudului Americii de Sud.

N.S.: Era notat pe undeva când ați realizat-o și făceam socoteala că Ian încă nu împlinise 10 ani și tu, Puiu, împlineai 11 ani în octombrie.
I.S.: Eram foarte pasionați și aveam multă răbdare. Vacanța de vară dura trei luni.
P.S.: Stai puțin, că în vacanța de vară mergeam și la Filea, la bunici. Acolo făcuserăm o hartă a cerului, ca să ne orientăm noaptea, când priveam constelațiile. Nu mai știu pe unde e. Bine că mai avem hărțile celelalte. Să le vadă și copiii.

N.S.: Radu era prea mic la vremea respectivă, așa că cele trei hărți de mai jos sunt făcute de frații cei mari: Puiu și Ian.

Sudul Americii de Sud
Statele Unite ale Americii
Australia
Bunicii Ian și Puiu, cu ochii pe harta Australiei, făcută de ei în copilărie
N.S.: Sunt atâtea lucruri deosebite făcute de voi. Împreună sau nu. Dragostea față de natură era căpătată de la părinții voștri. Probabil că și îndrăzneala, cutezanța, dar voi le-ați dus pe amândouă pe culmi și mai înalte.
P.S.: La ce te gândești? La excursiile noastre cu bicicletele? Fiindcă și noi am făcut câteva memorabile.

N.S.: Asta știu, însă nu la ele mă gândeam, ci la expedițiile voastre plutitoare. Ceva total ieșit din comun, ceva ce nu am mai auzit la nimeni, cel puțin în acei ani.
P.S.: Chiar așa! Eram deja mai mari când ne-a venit ideea. Am făcut trei expediții, în mod gradat. Prima dintre ele a fost pe Arieș, de la Câmpeni la Turda. A doua expediție a fost de la Turda pe Arieș până la vărsare și apoi pe Mureș până la Deva. În fine, a treia expediție a fost pe Olt, de la Sfântu Gheorghe la Călimănești. Le-am făcut în ani diferiți, iar ambarcațiunile erau "producție proprie".
I.S.: Haide să o descriem pe cea mai complexă, fiindcă de fiecare dată căpătam experiență și îmbunătățeam "modelul". Era o plută din trei camere de tractor, în mijlocul cărora am pus camere de camion. Intrau perfect unele în altele. Le-am legat bine de tot între ele și deasupra am mai pus o scândură pe care să putem sta.
R.S.: Delicat spus scândură. Era o ușă veche. Iar pentru ultima etapă a călătoriei, în defileul Oltului, de la Turnu Roșu la Călimănești, am legat dedesubt un buștean în chip de chilă. Era elementul de rezistență, ca să fixeze cele trei segmente ale plutei noastre.
I.S.: Țin minte stindardul făcut de tine, Radu. Pe o pânză albă fixată pe un băț lung stătea scris: Audaces fortuna iuvat! (Norocul îi ajută pe cei îndrăzneți!)

N.S.: Și v-a ajutat norocul? Că îndrăzneți erați.
P.S.: Depinde cum o iei: dacă am pierdut o mulțime de lucruri atunci când ne-am răsturnat pe Mureș și apoi am căpătat mai multă înțelepciune și am legat absolut fiecare obiect în zilele ce au urmat, este un noroc?
I.S.: Dacă la aceeași răsturnare, Puiu, care nimerise sub plută a reușit într-un târziu să iasă la suprafață fără să se fi înecat, este un noroc?
R.S.: Sau dacă același Puiu, care, în călătoria pe Arieș s-a ars la labele picioarelor cu care stătuse în apă ore în șir, iar a doua zi s-a trezit cu ele atât de umflate, că nu mai putea încălța nimic, dar a căpătat experiență și în următoarele expediții a purtat șosete, este un noroc?

N.S.: Ha-ha! Drăguți sunteți voi, înțelepților! O fi noroc și ploaia de trei zile din șase cu totul, când ați fost pe Olt și în prima noapte ați înnoptat sub un pod?
P.S.: Cum să nu fi fost noroc? Dă-ți seama! Nu a răcit niciunul și ne-am continuat călătoria.

N.S.: Da, Puiu! Deja te cunoscusem și m-a impresionat fapta ta, a voastră. Țin minte că dacă vorbeam cu cineva despre tine, imediat îi spuneam: "tocmai a fost cu pluta pe Olt!"
R.S.: Nu spuneai cumva că "s-a dus cu pluta"?

N.S.: Hm! "Dus cu pluta" - așa vrei tu să sune?
R.S.: Nuuu! Puiu și Ian sunt serioși. Chiar prea serioși după gustul meu.
I.S.: Nici măcar tu nu ești "dus cu pluta", frățioare, chiar dacă ai făcut lucruri năstrușnice la viața ta.

N.S.: Băieți, ne uităm întâi la câteva poze făcute în călătoriile voastre pe apă?

Pe Mureș: cel cu picioarele în apă e Radu, Puiu este primul din dreapta (dacă ne uităm mai atenți, vedem și bățul cu steagul alb în vârf)
Iar aici, din spate, Radu și amicul Pălă (în expediția pe Mureș veniseră încă doi prieteni, însă pe Olt s-au încumetat doar cei trei frați Sima)
Pe Olt: Ian și Puiu (mă credeți pe cuvânt?)
I.S.: Nu făceam prea multe poze la vremea aceea, iar despre calitate, ce să mai vorbim. Dar mă bucur că există câteva, ca dovadă, ca să nu credeți că excursiile noastre sunt invenții.

N.S.: Eu, una, nu aș putea crede așa ceva, mai ales că am citit cele povestite de Radu, chiar atunci, la "cald".
I.S.: A scris un adevărat roman despre expediția pe Mureș. L-aș reciti oricând cu multă plăcere!
R.S.: L-oți citi voi, îmbogățit cu multe alte întâmplări, dar va fi surpriză. Puțintică răbdare.
P.S.: Nici măcar un fragment în avanpremieră?
R.S.: Nici măcar, fără supărare! Primul cititor va fi nevasta!

N.S.: Bravo, Radu! Așa trebuie! Le voi arăta și fraților tăi ceea ce mi-ai scris mie atunci când mi-aș fi dorit să recitesc vechea ta poveste a călătoriei pe Mureș. După explicația dată, evident că nu am avut altceva de făcut decât să mă bucur și să îmi pun răbdarea la încercare, așteptând să ne vină rândul să ne delectăm cu un roman de aventuri adevărate. Îți urez mult succes! Te citez: "problema e puțin mai complicată pentru că ceea ce îmi ceri este deja trecut într-o scriere ce se vrea carte, alături de alte întâmplări din uimitoarele aventuri ale baronului Münchha... pardon, Radu Sima. N-am încercat încă să o public pentru că nu este gata, mai am o grămadă de pățanii și momente pe care vreau să le relatez așa cum au fost și cum nu crede nimeni."
P.S.: Ești grozav, Radule! Nu știam că ai reluat scrisul.
I.S.: Însă o parte din pățaniile tale ne sunt cunoscute. Emoțiile mamei noastre, săraca. Dar nu te împiedica să visezi și să îți pui visurile în aplicare.
R.S.: Uneori nu îi spuneam cât era de periculos.

N.S.: Despre ce vorbiți acolo?
I.S.: Despre pasiunea lui de speolog. Ani de zile a umblat prin peșteri, fel de fel de grote, a făcut descoperiri.
R.S.: Așa-i! No, au fost situații extrem de periculoase. Dar nu regret deloc, mai ales că am scăpat teafăr.
N.S.: "Avertizați" fiind să nu întrebăm mai mult și să îți așteptăm romanul, te rog, măcar, să îmi spui dacă ai vreo poză de atunci.
R.S.: Am, Nicole, ni! Ce spui?

Radu, speolog
N.S.: Mă sufoc numai când mă uit la tine!!! Dar te și admir foarte mult!
R.S.: O, nu merit!
I.S.: Lasă-ne și pe noi să judecăm asta! Cum să nu meriți?
P.S.: Niciunul din noi nu a ajuns la performanțele tale.
R.S.: Nici eu la ale voastre.

N.S.: Începe! De asta mă temeam. Băieții Sima sunt prea modești. Ceea ce, de fapt, intră tot în categoria calităților, nu-i așa?
R.S.: Pe noi ne întrebi?

N.S.: Întrebare retorică... Oricum, știm cu toții că ați fost elevi model, iar rezultatele despre care am mai aflat și eu arată asta.
P.S.: Ian a avut mereu zece pe linie. Și, pe deasupra, a fost olimpic internațional, obținând premiul trei la cea de-a patra ediție a Olimpiadei Internaționale de Fizică, Moscova 1970.
I.S.: Este adevărat! Era și prima mea ieșire din țară. Tocmai terminam liceul.

N.S.: Păstrătoarea familiei - eu adică - are ceva ce i-ai adus tu atunci lui Puiu de la Moscova. Reprezintă turnul de televiziune Ostankino.
I.S.: O! Ce surpriză! Îmi pare bine! Ostankino era primul astfel de turn din lume, având 540,1 m, construit în anul 1967, și până în ziua de azi nu îl întrec în înălțime decât trei turnuri (excluzând clădirile ca Burj Khalifa): Tokyo Skytree - 634 m, Tokyo, Japonia; Turnul Canton - 604 m, Guangzhou, China; și CN Tower - 553,33 m, Toronto, Canada.

 
Turnul dăruit de Ian / Turnul Ostankino

P.S.: Cu acel rezultat excepțional, Ian a intrat la Facultatea de Fizică a Universității din București fără să mai dea examen de admitere.

N.S.: Și a continuat cu seria notelor de 10? A terminat facultatea tocmai în anul 1975, când ne-am căsătorit noi, Puiule!
P.S.: 10 pe linie! Ca șef de promoție pe țară și, pe lângă Diploma de licență în fizică, cu specialitatea fizică nucleară, a primit și Diploma de merit.
I.S.: Nu prea vreau să mă tot lăudați.
R.S.: No! Au spus doar adevărul. Tot în anul 1975 veneam eu să dau admitere la Facultatea de Automatică din cadrul Politehnicii București. Aceeași secție absolvită cu brio de Puiu în 1972, el fiind apoi angajat, după absolvire, la ICI - prestigiosul Institut înființat în anul 1970.

N.S.: Nu știu exact ce ai simțit tu, ca frate mai mic, dar îmi pot imagina. Te gândeai probabil că se așteaptă de la tine să ai aceleași performanțe cu Ian și Puiu. Și cred că părinții voștri, pe undeva, te comparau cu ei, deși încercau să nu o facă. Și atunci, ghidușul de tine, le-ai jucat o mică festă, nostimă de tot. Avuseseși prima sesiune. Urma vacanța...
R.S.:... Da. Noi nu aveam telefon acasă, dar puteam comunica sunând la vecini și rugând să o cheme pe mama. Asta am făcut.
P.S.: De la telefonul public, cu 25 de bani rezolvai orice. Așa ne învățase pe noi la armată: "cheltuiți 25 de bani și anunțați-vă nevasta că veniți acasă. Așa veți avea liniște și veți fi scutiți de surprize neplăcute". Radule, te-am întrerupt. Spune mai departe!
R.S.: A venit mama la telefon, emoționată și m-a întrebat cum au mers examenele. Atunci, cu o voce pierită, i-am spus că le-am luat, dar la limită și am întrebat-o dacă pot veni totuși acasă. "Haide, Radu dragă, vino acasă dragule, te așteptăm!" În câteva minute le și treceam pragul, căci eram deja la Turda și dădusem telefon din colț. Am scos carnetul de student cu mare teamă, părinții l-au deschis, dar nu au găsit notele la care se așteptaseră: "Bată-te binele să te bată! Cum așa la limită?" Pasămite, notele mele erau la limita de sus. Dar cred că în puținele minute care trecuseră de la apelul telefonic și până am intrat pe ușă, părinții mei au avut o mică străfulgerare că "prâslea" nu e ca frații lui.
I.S.: Dar le-ai dovedit contrariul. Ba, din anumite puncte de vedere, ne întreci pe amândoi, la câte talente ai.
R.S.: Acum nu mai vreau eu să mă lăudați atât.

N.S.: Bine! Nu îi "las" să te mai laude. Deocamdată... Uite, acum îl întreb și pe Puiu cum a fost când a venit pentru prima oară la București.
P.S.: Am venit cu autocarul pentru faza pe țară a Olimpiadei de Limbă Română.
I.S.: Tu fiind elev la real.
P.S.: Da. Însă tata ne-a citit și recitat încă de mici, inducându-ne "microbul" dragostei pentru literatură. Fiind pentru prima oară în capitală, îmi amintesc și unde a oprit atunci autocarul: pe Știrbei Vodă, lângă Cișmigiu. Am intrat în Cișmigiu, am văzut Izvorul lui Eminescu, ne-am plimbat. Acum, dacă mă întrebi unde am dormit, nu mai știu, dar examenul a avut loc în dimineața următoare la liceul Lazăr. Nici prin gând nu mi-a trecut atunci că voi ajunge să trăiesc la o distanță atât de mică de frumoasa și celebra grădină.

N.S.: În care ne plimbăm adesea. Să știi că nu mă mir deloc că ai reținut locul acelui prim popas al autocarului. Spiritul tău de orientare mă lasă uneori gură-cască. Și, fiindcă tocmai am găsit un caiet vechi cu câteva însemnări, parcă îmi vine să le arăt și copiilor cu ce te mai ocupai tu în clasa a șaptea, în afara orelor de școală. Iau câteva file, la întâmplare.

Un caiet vechi
 

 

P.S.: Nu ne părăsise pasiunea pentru geografie, chiar dacă, în timp, am căpătat și alte pasiuni intelectuale sau chiar sportive. Să îl fi văzut pe Radu ce figuri făcea la patinaj! Văzuse la televizor și făcea și el Axel și alte figuri. Să îl fi văzut pe Ian la sărituri!
R.S.: Ian a fost campion la triplu salt. Pe Regiunea Cluj. Așa-i?
I.S.: În timpul liceului am fost pe primele locuri la triplu salt și săritura în lungime, dar înainte am fost recordman al Regiunii Cluj la triatlon. Și Puiu a fost campion la alergări, la suta de metri.
P.S.: Ca să nu mai vorbim de schi, înot, drumeții.

N.S.: Copiii noștri au învățat să înoate, sau măcar să se țină la suprafața apei și să nu se teamă, la Turda voastră, în lacul sărat Durgău. Erau foarte mici. Parcă o aud pe Diana strigând fericită: "înot ca un pește!" S-au perfecționat apoi la mare.
I.S.: La Durgău am învățat și noi. Apoi am mai mers la bazin.

N.S.: Înotați toți trei foarte bine! V-am văzut! Am poze cu Puiu, care e aici, lângă mine (sic!). Vi le arăt și vouă.

Puiu este pe culoarul cu numărul 2
Puiu sărind de la trambulină
R.S.: Grozave poze! Bravo "păstrătoarei"!

N.S.: Nu e meritul meu aici. Nu ne cunoșteam pe vremea acelor concursuri. Puiu a păstrat fotografiile.
R.S.: Dar nevasta nu i le-a aruncat.

N.S.: Nu, nu. Nicidecum. Nici ție nu ți-a aruncat nevasta colecțiile tinereții: aparate foto, parcă și ceasuri deșteptătoare, nu mai știu ce aveai pe acolo. Oricum, eu păstrez în amintire prima vizită la Turda unde, pe lângă aceste obiecte, am văzut și m-a impresionat mult un tablou pictat de tine. Simboliza dorința de libertate a omului ce nu se vrea mânuit ca o marionetă și reușește să se desprindă, să rupă acele sfori ce îi dirijează destinul. Erau în tablou toate fazele: acceptarea supusă, încercarea de descătușare, desprinderea parțială și apoi totală, personajul arătând pumnul "păpușarului". Înțeleg că tabloul nu mai există. Păcat!
R.S.: Dacă îți amintești atât de bine, cumnată dragă, mai știi care îmi era patul pe-atunci?

N.S.: Ha-ha! Mă provoci tu, cumnățele, dar nu uit eu așa o trăsnaie. Dormeai pe dulap!!! Explicația ta era următoarea: de ce aș cădea de aici, când din patul normal nu cad? Este tot atât de lat. Vedeai lumea de la înălțime, deh! Dar pentru mine personal, care abia te cunoșteam, era semn că ai un simț al umorului foarte dezvoltat. În timp, această primă impresie s-a adeverit. Și nu numai o dată...
R.S.: Haide să te pun în încurcătură cu o întrebare. Ce impresie ți-a făcut Puiu, din moment ce te-ai măritat cu el, mi-e clar. Dar oare ce impresie ți-a făcut Ian?

N.S.: Hm! Parcă eu puneam întrebările aici. Însă nu mă pun cu tine și îți răspund. De la bun început, am avut impresia că semănăm. Zău așa. Semăn cu Ian. Tu nu crezi?
R.S.: Ba da! Ba da! Însă nu știam că și tu ai observat. Aveți cam aceeași fire. Poate asta explică și alegerea lui Puiu. A găsit în tine o persoană deja cunoscută.

N.S.: Oare să întrebăm un psiholog? Glumesc. Oricum, pe voi trei, așa cum spuneam și cu altă ocazie, v-am "adoptat" cu mare bucurie în familia noastră, a părinților mei. O surpriză foarte plăcută am avut cu toții la primul Crăciun petrecut cu voi, fiindcă ați cântat atât de frumos o mulțime de colinde. Un adevărat regal pentru noi toți, care nici nu mai îndrăzneam să cântăm, ascultând trioul fraților Sima, cu voci frumoase, perfect armonizate.
I.S.: Chiar dacă acum Radu e de ani buni plecat din București, noi, ceilalți, am păstrat obiceiul. Cântăm la fiecare Crăciun, iar de la o vreme, ca să fim siguri de cuvinte, la finalul mesei primiți câteva pagini cu textele colindelor și nu ne lăsăm până ce nu le cântăm pe toate.

Colindăm cu ochii la cuvinte, Crăciun 2020
N.S.: Am scos eu un cadru din filmulețul făcut de Anca, soția ta și draga mea cumnată. Dar, deși eram doar noi patru, am cântat și cu fetele noastre, fiecare locuind în altă parte (lângă Ana voastră cântă Sergiu, soțul ei). Consolarea cu Skype-ul și de data asta.

"Am plecat să colindăm, Domn, Domn să-nălțăm"
R.S.: No! Ce distracție pe voi, fraților!
I.S.: O dată pe an. În rest, foarte multă muncă.

N.S.: Aha, mulțumesc, Ian! Mi-ai dat apă la moară. Doream să ajung la partea asta cu munca voastră, dar nu știam cum s-o aduc din condei. Vor fi multe de spus, așa încât vă propun să facem o mică pauză. De-acord?
I.S.: Sigur că da!

N.S.: Atunci, servus, băieți! Pe foarte curând!

(va urma)

4 comentarii

  • Să legi şi să dezlegi timpul
    Carmen Stoianov, 18.12.2021, 08:17

    Nicole, dragă, de data aceasta, chiar pot spune că ai făcut un veritabil tur de forţă. Ai demonstrat o virtuozitate ieşită din comun: să legi şi să dezlegi timpul de ieri – când tu cu Puiu aţi format acest minunat cuplu, de alaltăieri – cel al studenţiei parcurse etapizat, pe vârstele trioului (atât de sprinţar, cu replici agere !), cu timpul de răsalaltăieri – liceul şi cu cel de săptămânile trecute – năzbâtiile copilăriei băieţeşti, o copilărie luminată de darul mamei de a lăsa aripi celor dornici de cunoaştere şi aplicare a unor principii despre care vor învăţa mult mai târziu…. – dar şi al timpului de azi când “băieţii” cu care conversezi au ghiocei la tâmple…… beneficiu al înţelepciunii dobândite…..
    Da, aşa este, timpul zboară, noroc că mai şi dăruieşte: perechi potrivite, copii asemenea şi nepoţi gata să urmeze şi ei – la un alt nivel şi, uneori, pe alte direcţii – calea cea de success şi împlinire pe care au pornit şi au parcurs-o părinţii, bunicii, străbunicii….. realizările stau mărturie. Ştiu că va urma a patra serie…. Deci, este cât se poate de natural să mă întreb: după salturi spre cer (sau, oricum, depăşind înălţimea gardului – hihihi!), după hărţi, caiete de şcoală cu însemnări, studiu intens geografico-Jules Verne-ian, aplicare “cum se poate” (colaci, scânduri, echipament plutitor), după competiţii de învăţătură “înaltă” câştigate “cu brio” şi prin ţări străine, după colindele an de an reînnoit prezentate, după atâtea şi atâtea experimente….oare despre ce să fie vorba în următoarele secvenţe de viaţă?!


  • Rasfoind noi pagini din Saga Sima
    Cristina Gheorghe, 18.12.2021, 15:09

    Noul episod din saga Sima nu ne dezamăgește nici de data asta! Eroii noștri din pagini de basm ( Puiu/Vasile, Ian și Radu ) continua sa crească într-o atmosfera calda de sprijinire continua a familiei spre stimularea maxima a calitatilor excepționale ale acestor trei frați, de la performanțe scolare la aventuri pline de curaj sau realizări stiintifice și artistice.

    Minati de pasiunea descoperirei, de plăcerea și curiozitatea de a-si cerceta lumea inconjuratoare, frații Puiu și Ian ( 10 și 11 ani!!!) intocmesc împreuna harti detailate și bazate pe o cercetare meticuloasa ale sudului Americii de Sud, ale Australiei sau ale Statelor Unite ale Americii; ei fac asta la o virsta când alți băieți se mulțumesc sa bata mingea pe un teren sau altul...De îndată ce mezinul Radu (ce le-a servit lui Ian și Puiu de acrobat zburator în curtea casei, unde l-au aruncat în aer ) crește puțin mai mult, cei trei temerari confectioneaza din materiale reciclate niște plute cu care fac indraznete și lungi excursii pe Aries, Mures și Olt; în timp ce mama ii așteaptă acasă cu trepidatie de inteles, frații sunt ocrotiti de Dumnezeu, noroc dar și de propria lor rezistenta barbateasca la intemperii.

    Desigur ca aceste ghidusii și aventuri, care le-au dat părinților emoții în copilărie, au fost compensate pe deplin de armonia care a existat intre cei trei frați de-a lungul vieții, de superbele rezultate la școli și la facultati, unde toți trei au excelat în mod deosebit, de la carnete de note de-a dreptul monotone cu zece pe linie, până la rezultate de frunte ale lui Ian la olimpiada internaționala de fizica, sau la concurarea la olimpiada naționala de limba și literatura romana a lui Puiu, care era în principal un om de știința în devenire (!), elev la secția reala a liceului. Frații Sima s-au așezat de mici în frunte și au rămas acolo până la virsta matura atinsă recent de ei. Modestia care ii caracterizeaza pe cei trei nu le stirbeste de loc recordurile atinse în meserie, sau în viața personala... Ca și muzica pe care o cânta împreuna cu multă plăcere la mesele de sărbătoare, modestia nu face decât sa le sublinieze armonia lor interioara.

    Nicole continua să-și delecteze cititorii cu indeminarea cu care-si minuieste condeiul în a-si zugravi cu dragoste și admirație soțul și cumnatii. Ne-am obișnuit deja cu tactul care o defineste permanent în modul cum își alege cu grija întrebările pentru a pune în evidenta ceea ce știe ea ca-l caracterizeza pe cel cu care e angajata în conversație. E desigur o performanța sa calauzesti o conversație simultana cu trei persoane de anvergura intelectuala a fraților Sima, care sunt atât de modesti! Și totuși a reușit cu brio. Așteptam continuarea, Nicole! Oare cu ce zmei s-au infruntata cei trei frați mai tirziu? Ce zina buna i-a ajutat pe calea vieții? Și ce trofee au dobindit după atitea incercari ale barbatiei, indraznelii, perseverentei, creativitatii și spiritului lor inventiv?

  • Still waters run deep
    Daita, 31.12.2021, 22:20

    Ca nepoata a lui Puiu, pot sa declar ca nu am știut majoritatea detaliilor din acest/e articole! Eu îl știu ca timid, liniștit și in același timp super iubitor de nevasta, copii, nepoți și familie și o prezenta statornică (in cel mai pozitiv sens al cuvântului) la toate evenimentele și intâlnirile de familie, mai mici sau mai mari. Dar ce de năzdrăvănii au făcut! Câta inteligenta, educație, atletism si valente artistice multiple individuale și la un loc. Este grozav, Nicole, ca ai reușit cu multa răbdare sa aduni toate acestea și sa le faci publice. Mulțumim!
    Mi-am amintit de o expresie invățată la ora de engleză prin clasa a șasea-saptea, care nu știu de ce m-a impresionat atunci încât am reținut-o așa de bine. Mi-amintesc încă perfect când teacher ne-a spus ca "still waters run deep" și ne-a dat un exemplu generic legat de o persoana liniștită. Mi se pare perfecta expresia asta aplicată fraților Sima!

  • Numai mamă să nu fii... şi totuşi – mamă să fii!!
    Daniela Stefanescu, 01.01.2022, 00:12

    Numai mamă să nu fii... şi totuşi – mamă să fii!!
    Iată că se sfârşeşte anul şi eu nu am apucat să scriu câteva cuvinte pentru a-mi exprima admiraţia faţă de fraţii Sima şi de Nicole, cea care ne relatează cu atâta emoţie şi talent saga familiei.
    Dar unde mă aflu eu astăzi este încă 2021 … aşa că mai am timp pentru a scrie câteva fraze, iar în România este deja sfântul Vasile, când serbăm nu numai anul care s-a înnoit, ci şi pe fratele cel mare dintre cei trei, zis Puiu, dar pe numele adevărat Vasile.
    Deci de două ori LA MULŢI ANI!
    De ce am intitulat comentariul meu: "Numai mamă să nu fii... şi totuşi – mamă să fii!!" este, desigur, evident.
    În dialogul lor, fraţii se întreabă, "cu mintea de acum": oare mamei lor nu îi sărea inima din loc de teamă … de fiecare dată când, în copilărie şi adolescenţă, dădeau frâu liber cutezanţei lor? Sigur îi sărea, am şi eu copii, am deja şi nepoţi, şi ştiu cum îmi sare inima din orice. Iar pe excepţional de calda, de dăruita lor mamă am cunoscut-o destul de bine ca să îmi dau seama ce era în inima ei când copiii ei plecau în una dintre aventurile lor memorabile, cum sunt pe drept cuvânt numite de Nicole în conversaţii. Dar ea, spune Puiu, "nu ne arăta şi nouă. Ştia că are trei băieţi şi avea înţelepciunea să ne dea libertatea dezvoltării." Drept care, flăcăii uneori nici nu mărturiseau exact cât era de periculos următorul lor plan pe care îl discutau cu minuţiozitate înainte de a-l pune în aplicare. Ceea ce nu înseamnă că nu au avut şi peripeţii … şi încă ce mai peripeţii! Dar au născocit şi realizat temerităţi de excepţie, fiind şi foarte buni la sport, dar şi la capitolul învăţătură, iniţiativă şi idei originale; iar unele, să le zicem blând, "întâmplări", sunt acum la nivel de anecdote în familie, mai ales că Radu şi consemnează o parte din ele, chiar dacă nu ştim sau nu ştiu eu încă exact ce anume.
    Aşadar, buni la carte, buni la sport… De fapt, la ce nu au fost buni – n-aş şti să zic. În câte domenii au fost şi sunt excepţionali – nu am suficient timp pentru a enumera, căci curând bate şi aici miezul nopţii şi doresc să fiu cu familia de aici, de peste ocean, în direct, ca să ciocnim, printre altele, şi pentru acest an care trece acum şi care a adus familiei noastre – în care intră, desigur, şi familia Sima – încă două micuţe minuni, dar MARI bucurii.
    Deci o să mă opresc, după ce explic, dacă mai este cazul, şi a doua parte a titlului meu: "şi totuşi – mamă să fii!!" Când ai nişte băieţi excepţionali, care au înfăptuit atâtea în viaţă, fiecare în profesia lui şi în familia lui, cum să nu fii mândră că eşti mamă şi bucuroasă că ai depăşit cu bine emoţiile pe care ţi le provocaseră copiii tăi cândva: atât cele de anxietate, cât şi cele de bucurie la fiecare realizare de excepţie! Aşteptăm conversaţia următoare, pentru a afla în detalii "partea cu munca voastră", cum o numeşte Nicole, căci, de mult, distracţia a cam făcut loc unei munci asidue, încununate de succes.
    SUCCES pe care vi-l doresc şi în continuare!


Publicitate

Sus