Îi priveam obrazul smead, cu barba crescută, rece de ninsoare și ochii aceia liniștiți. Am cumpărat un balansoar pe tălpi, pentru doi, râde el. Uite-l. Pune-l lângă vatra de foc, acolo o să stau, ghemuită sub pled, cât tu faci ceaiul. Nu știu dacă la primăvară mai răsare busuiocul de ceai, zice el și mută ecranul telefonului spre o tulpină fragilă, goală de frunze. Ba da, strig eu în inimă, simțindu-mă, dintr-o dată, singură cu busuiocul mort, așteptând un ceai care nu va fi băut niciodată. Ba da. Sigur va răsări.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).