15.12.2021
Raze paralele trădează deasupra oceanului răsăritul pierdut printre nori, palmierii își vântură umbrele, apa invizibil de limpede îmi sticlește licurici în privire, sunt de un an în acest concediu sabatic, în acest autoexil, după despărțire, scriu pe telefon, fără destinatar, mi-e dor, și-l arunc în valuri ca pe un mesaj într-o sticlă, rechinul alb al uitării o va înghiți poate, dar mâinile mele nu mai găsesc prin timpul-nisip alt răspuns: paradisul, fără celălalt, e doar o escală între zboruri.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2021, grupul are 7.750 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu și Luchian Abel. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus