Expulzații (III) - Strigarea peste sat

Când s-a trezit, Stoian nu s-a grăbit să deschidă ochii, ci a lăsat realitatea să-l invadeze lent prin celelalte porți ale corpului. Sau a vrut să lungească visul care încă i se prelingea cleios pe sub pleoape. Nu fusese un vis frumos, nici nu mai ținea minte când visase ultima dată de bine, dar măcar în vis era lângă ai lui, acasă. Și-a amintit cum îl întreba Rada în fiecare dimineață ce visase și îl punea să-i descrie visul în amănunt. Ciorile înseamnă păcat, ai păcate multe, mai du-te și tu pe la biserică, îi zicea. Dacă ciorile zburau, păcatele erau ușoare și puteau fi iertate, dacă se lăsau pe pământ, urmau să-i apese sufletul până la adânci bătrâneți. Era important nu doar ce îi apărea în vis, ci și cum i se înfățișa. Apa trebuia să fie limpede și să o vadă de pe mal, altfel necazurile urmau să îi potopească dacă apa era tulbure sau se scălda în ea. Șarpele e diavolul, nămolul e sărăcie, șoarecele aduce probleme. Dacă sunt mai mulți șoareci, și aici Rada îl întreba câți - ei, la dracu', parcă am stat să-i număr! - prezic foamete. Cu pisica era și mai complicat, nici nu-i mai spunea dacă visa vreo mâță, se apuca să-l întrebe dacă era albă, neagră sau bălțată, vie - moartă, mare - mică, fiecare însemna cu totul altceva.

Rada credea în toate prostiile astea și umbla îngrijorată mult timp după ce Stoian uitase de tot de vis. Îi arătase de multe ori că ghicitul ei în vise nu avea nici cea mai mică legătură cu realitatea, dar de la un timp era și el de acord că lumea se dăduse de tot peste cap și nimeni nu ar fi putut să prezică tăvălugul care venise peste ei în ultimii ani.

Stoian și-a pârâit umerii dureroși și s-a întins pe banca tare. Pe deasupra lui se strecura zgârcită dimineața, printr-o ferăstruică tăiată aproape de acoperiș. Jumătatea cealaltă de vagon era la fel: o scândură îngustă ridicată pe pari de lemn, o ferăstruică tăiată la înălțime, un bărbat întins pe bancă. Mirosea a țuică trezită și a grajd. Stoian a tușit tare, și-a dres glasul, iar bărbatul s-a ridicat anevoie în fund. Și-a sprijinit coatele pe genunchi, obrazul în palmă și a început să-l fixeze pe Stoian. Greu îl recunoscuse în ziua de dinainte. Pe față i se sălbăticise o barbă care îl acoperea până aproape de ochi, doar când vorbise își dăduse seama că este Mitică Jumărică. Lumea îi zicea Mutul, deși Mitică nu era în întregime mut, scotea sunete care se legau greoi în cuvinte. Gângav și slab de minte, se aciuase pe la biserică. Se cățăra în clopotniță și trăgea clopotul, strângea ceara de la lumânărare, ducea praporele pe la casele morților și în alaiurile de sărbătoare, dădea cu mătura și cosea iarba din curtea bisericii. Trăia din bănuții puțini care-i scăpau popii printre degete și din pomenile pe care le făceau femeile când veneau cu colivă. Prin semne și prin silabe, Mitică îl lămurise ce căuta unul ca el în vagonul deportaților. Se suise în clopotniță și strigase cât îl ținuseră puterile că vin americanii. La început nimeni nu-l băgase în seamă, deși biserica era în centrul satului, chiar lângă primărie. Nici nu prea se înțelegea bine ce zbiară mutul cocoțat sus de tot. Dar Mitică își făcuse un obicei din asta, în fiecare zi, pe la prânz, se urca pe scara clopotniței și, drept sub clopot, anunța venirea americanilor, ca un cocoș chemat de instinctul orei exacte. Tot exersând, strigarea peste sat a lui Mitică se perfecționase și cuvintele se auzeau clar. Copiii începuseră să se strângă sub clopotniță, făceau haz și țipau deodată cu el, apoi fugeau urlând pe ulițe, răspândind în tot satul vestirea falsă, dar plină de speranță.

Pe Mitică îl luaseră la Miliție și-l ținuseră câteva zile. Mai cu binișorul, mai cu răușorul, crezuseră că l-au convins. Mitică mâncase tot ce primise, inclusiv câteva porții bune de bătaie și, cum se văzuse scăpat, se cățărase pe scara clopotniței ca o pisică și urlase limpede că vin americanii. Când s-au făcut listele cu evacuații, popa l-a strecurat și pe el, zicea că îl vor omorî rușii dacă mai stă în sat, dar mai degrabă îi era frică să nu-l bage Mitică în belea. La "motiv" scrisese cu litere aplecate: element dușmănos, iar Mitică semnase cu degetul și-i rânjise popii direct în față.