Călin Nemeș a fost un tînăr și foarte talentat actor, iar rolul vieții sale l-a jucat fără nici o mască, pe 21 decembrie 1989, într-o zi cînd foarte puțini români au avut curajul să-și dea măștile jos. Pe 21 decembrie, Călin Nemeș a fost împușcat. Dacă ar fi murit în ziua aceea, Călin Nemeș ar fi fost declarat martir, iar emanații revoluției s-ar fi folosit și de numele lui pentru a se cățăra la putere. Dar Călin Nemeș nu a murit atunci. De cîte ori a trebuit să vorbească despre ce s-a întîmplat pe 21 decembrie, ziua în care a fost aproape dincolo, Călin Nemeș a făcut-o cu modestie și umor, recunoscînd că în spatele curajului său s-au ascuns multă spaimă și unele gesturi ezitante. Faptul că a scăpat cu viață a fost pentru el un miracol și s-a bucurat că trăiește și poate vedea cum se construiește lumea pentru care a fost el gata să moară.
Numai că lumea care a început să se construiască după decembrie ' 89 era de o hidoșenie exasperantă: cel care pe 21 decembrie a tras în Călin Nemeș a fost avansat în grad; cei care pînă în decembrie 89 au mîncat căcat cu polonicul au ajuns în fruntea țării, lideri de opinie sau prosperi oameni de afaceri; cei mai zeloși activiști de partid și pupincuriști se lățeau pe ecranele televizoarelor și dădeau lecții de democrație, șamd. Cam așa se construia lumea pentru care Călin Nemeș a fost gata să moară.
Zi de zi, timp de trei ani și jumătate, Călin Nemeș s-a confruntat cu lumea asta, iată un fragment din strigătul său de disperare, ce gîndea el despre cei care au murit în decembrie '89: "Norocoșilor, voi ați murit cu iluziile întregi. Ați murit, crezînd că celorlalți, care v-au văzut murind, prin televizor, le va păsa de moartea voastră. Ați murit, fiind siguri că cei care v-au ucis vor plăti pentru crimă (...) Noi, dacă acum trei ani eram umăr lîngă umăr cu voi, chiar dacă am sperat că vom trăi și vom fi liberi, chiar dacă ne-au sfîrtecat aceleași gloanțe, am rămas în viață. Noi nu sîntem eroi, pentru că trăim și, trăind într-o lume compromisă, mai devreme sau mai tîrziu, într-un fel sau altul, sîntem și noi condamnați să ne compromitem. Voi veți rămîne de-a pururi cum erați atunci, tineri, frumoși, liberi și curați. Pe umerii noștri rămîne povara de a vedea că poporul român a uitat, de la mînă pînă la gură, jertfa voastră. Nouă ne rămîne rușinea de a vedea pe asasinii voștri recompensați din plin."
Se spune că există revoltați care vor să ucidă, alții care vor să moară. Călin Nemeș a ales să moară, s-a sinucis pe 8 iulie 1993. Despre sinucigași există o imensă literatură, dar clipa în care un om hotărăște să-și ia viața rămîne o taină. Pentru mine, ziua de 8 iulie 1993 este ziua în care un om excepțional a murit de greață. Călin Nemeș rămîne cel mai tragic personaj postdecembrist.
(Foto: Răzvan Rotta, Cluj, 21 decembrie 1989)