- Azi sunt meduze în mare! anunț ridicând vocea să mă fac auzită de trupa mărșăluitoare prin nisipul umed al unei dimineți mohorâte.
- Unde, unde? dau năvală concomitent piciorușe și întrebări nerăbdătoare.
Căpetenia de trib mă privește circumspect și caută în apele liniștite dovezi. Copilul mic (Andrei) efectuează un dansul ploii sălbatic în jurul unei meduze eșuate. Odrasla (Ana), cu insinuări verbale și convingerea că se situează în planul vertical al adulthood-ului, face marșarier scârbită:
- Îiu!
Mă uit și eu, dar cu milă, la biata creatură și mă izbesc de aceeași întrebare, ca de fiecare dată când mă aflu în aceasta situație: cum s-o duc înapoi, în lumea ei? Privesc valurile pitice și știu că nu are nici o șansă. Copiii așteaptă o decizie.
El Capitan e deja la bustul gol și participă fără nici o tragere de inimă la antrenamentul de dimineață: aduce două scaune șezlong în plus sub umbrela din stuf, întinde haotic prosoapele, mai bătătorește nițel nisipul, face o tură dus-întors (deci două) până la apă să-și adune curajul de a se avânta mai departe (dar nu) și, la final, extenuat, aruncă priviri chiorâșe (contre-jour) la a voastră povestitoare.
Din prea înaltul loc de observație, salvamarul coboară. Fără grabă, cu mișcări încete, grațioase chiar, ajunge lângă noi și gângurește ceva. La cum îl fixez e clar că habar n-am ce spune. Zâmbește cald, cald de tot și, vesel, ridică între palme meduza uriașă și o depune la câțiva metri de mal, în căsuța ei unde se bălăcește în voie, fericită.
- Pot și eu, pot și eu? întreabă Talpă Iute, țopăind nerăbdător în căutare de alte jeleuri rătăcite. Ca și când citirea limbajului corporal ar fi fost a doua limbă vorbită, tânărul - salvator al vieților ființelor transparent-pișcăcioase - îi face semn piciului: ești mic, neobișnuit cu ele și nu ai voie. Oh, dezamăgire totală. Îi atrag însă atenția gesturile interesante, mimă în toată regula: vii cu mine sus. Un zâmbet uriaș se lăbărțează pe moacă-i și puștiul meu e fulger.
Copila concluzionează neutră:
- Atâta agitație pentru nimic; mare brânză!
Al Pacino epuizat:
- Bem și noi o bere azi?
Și nu, tare n-aș mai pleca de-aici. Într-un fel nici n-am făcut-o.
