Nimeni n-ar putea să-i repare circuitele defecte, când se strică ceva la cap, gata, poţi să-l arunci ca pe o scrumbie stricată.
Cu încăpăţânare îi fila o lampă, altfel nu-mi explic de ce turna apă în capetele uscate ale bicicliştilor. Individul părea să se bucure că e colecţionar de timbre şi că, în fiecare zi, la ore diferite, se ducea cu sticla plină până-n gât, lângă zidul cu pricina. Un porumbel care–şi lasă găinaţul pe o pălărie nu e vinovat, pe când un bărbat în toată firea care îşi goleşte apa chioară, minerală sau sifonul unde n-ar trebui, este! Fără nici un dubiu.
Într-o seară oarecare, printr-un act smintit, la azvârlirea trupului peste balustradă mă refer, a dat dovadă că nu e cu nimic mai breaz decât un ogar ce se precipită pe urmele iepurilor sinucigaşi, direct în râpă. Câteva fâşii de praf roşu se desprinseseră dintre cărămizi. N-am idee de ce a făcut asta, dar ce sunt eu să le ştiu pe toate. Nu cu multă vreme în urmă, pe când se afla în centrul oraşului, la amiază, prin gesturi iuţi dădea de înţeles că-l supără roiul de albine ce-i înconjurase pantalonii. Problema e că nu se vedeau deloc dânsele, degeaba zicea prin tot trupul că erau acolo, din moment ce nimeni nu le vedea.
Era gata să se ghemuiască de plâns când l-au prins în flagrant delict, cu membrele încrucişate pe caldarâm într-o poziţie dubioasă, şi sticla, da, sticla cu pricina, îşi iţea capul fără de capac, ca să nu mai existe nici un dubiu cine e psihopatul care toarnă apă în capetele bicicliştilor.
Gurile rele din târg spun că până acum un an fusese zdravăn la cap. Pe atunci era însurat cu infirmiera care în toamna lui 1999, înainte de operaţia prin care i s-a extras cu penseta apendicele, îi făcuse clismă. Se pare că e genul de bărbat care se topeşte când o femeie drăgălaşă, în uniformă albă, îi frământă fesele ca să-i introducă furtunul în acea gaură. Căsnicia a mers bine o vreme, chiar dacă era chinuit de gelozie când o vedea plecând la muncă. Mâhnit, se gândea la toate fundurile de bărbaţi pe care nevastă-sa le înţepa cu injecţii sau le penetra cu furtunul. În acele clipe şi-ar fi dorit ca femeia lui să fie gogoşăreasă, vânzătoare de nasturi, bibliotecară, casnică sau orice, numai să nu intre în contact cu dosurile altora.
În primăvară lui 2005, când albinuţele se joacă de-a polenizarea, l-a părăsit pentru omul de serviciu de la Morgă. O tabără îşi dădea cu presupusul că lipsa apendicelui l-a înnebunit, cealaltă, de la scara B, se gândea că ustensilele medicale nu fuseseră bine dezinfectate.