Frumuseţea femeilor a fost un prilej de ode de la apariţia primelor forme de comunicare şi până astăzi; e întrupată în muze, cântată de poeţi, compozitori sau oameni obişnuiţi, conservată în formele ei de către sculptori sau pictori şi, de ceva vreme, modelată de ... chirurgi plasticieni.
Frumuseţea e relativă. Gândiţi-vă la Mona Lisa sau la Venus din Millo. După mine sunt urâte, grase, cu burtică, fundul mare şi lăsat. (Oare am supărat toţi criticii de artă?!)
Dacă Don Juan e cuceritorul masculin (citiţi fila de Jurnal care se numeşte Don Juan, ca să înţelegeţi) păstrând registrul muzical, cuceritoarea trebuie să fie Carmen (a lui Bizet).
Sunt convinsă că numai o femeie deşteaptă este şi frumoasă tot timpul. Cred într-o frumuseţe nativă, însă pentru mine frumuseţea este o combinaţie, aşa o văd, a spus într-un interviu eroina mea de astăzi, o doamnă care nu ştie să cânte, altfel ar putea-o interpreta pe Carmen fără nici o problemă.
*
Malena, filmul lui Giuseppe Tornatore, este o poveste despre o femeie frumoasă şi despre un adolescent voyeur care face o pasiune pentru ea. Pasiunea se transformă în obsesie, începe să o spioneze şi pe parcursul acestui proces de spionare descoperă o altă faţă a femeii, diferită de portretul ideal pe care-l conturase.
Odată ce puştiul descoperă durerea şi compromisul pe care-l face femeia ca să supravieţuiască, el e forţat să o vadă ca pe o persoană reală. Şi în acest moment devine bărbat.
Acţiunea se petrece într-un sat din Sicilia, în timpul celui de-al doilea război mondial, iar Malena (a cărei frumuseţe aduce intrigi, bârfe şi multă vâlvă printre femeile şi bărbaţii satului) e interpretată de Monica Belluci.
*
Înainte de a vorbi despre frumuseţile mioritice, să facem un pic de istorie (n-am mai făcut de mult asta).
Femeile se folosesc de frumuseţea lor. N-are sens să mai negam asta. Iată însă prima conştientizare a manipulării prin frumuseţe.
"O poveste din Antichitatea Greacă spune că o femeie ucigaşă şi rea, care nu avea circumstanţe atenuante pentru faptele sale, şi-a dezbrăcat, în disperare de cauza, tunica şi s-a înfăţişat goală în faţa tribunalului.
Nuditatea ei neaşteptată i-a emoţionat pe judecători şi, sub efectul acestor impulsuri afective, a fost pronunţată achitarea" (Arta de a influenţa, A. Mucchielli, Ed. Polirom 2002).
Aşa că atunci când auziţi/ citiţi despre câte o duduie că a obţinut un favor / atenţie / puţină publicitate dezbrăcându-se, aduceţi-vă aminte că e o poveste veche... din Grecia Antică!
Viaţa mondenă a capitalei ne oferă mai multe categorii de "malene"; femei care aspiră la statutul de frumoasa satului / oraşului / ţării (şi plimbă paharele de şampanie pe la toate cocktailurile, în speranţa că vor fi recunoscute), femei care merită să fie bârfite (le vedeţi adesea pe micile ecrane, sunt măritate, dar calcă pe lângă căsătorie, unele chiar cu bărbaţi pe care eu îi cunosc) sau femei care se cred malene, când de fapt sunt... balene:).
N-am să vă vorbesc astăzi despre ele pentru că suntem în Postul Paştelui, pentru că nu merită atenţia şi timpul nostru şi pentru că am încredere în vorbele eroinei mele de astăzi: "Dacă toţi vorbim pe limba proştilor, a mitocanilor, a inculţilor şi a impostorilor, vom ajunge să fim confundaţi cu ei".
Astăzi vă vorbesc despre cea la care m-am gândit în secunda în care am ieşit de la filmul lui Giuseppe Tornatore. De data aceasta n-am nici cea mai mică intenţie de a vă ajuta să o recunoaşteţi din descrierile care urmează şi va trebui să vă străduiţi mai mult dacă vreţi să vă daţi seama despre cine e vorba.
Malena lui Tornatore e o femeie care provoacă invidii prin frumuseţea ei. Eroina mea e una dintre femeile pe care toţi bărbaţii şi-ar dori să o vadă goală, dar... nu o vor vedea niciodată în paginile revistelor de profil. Explicaţia e simplă şi de bun simţ:
Am două motivaţii bine întemeiate. În primul rând am un tată şi un frate cu care nu cred că aş mai putea să dau ochii de jenă, iar în al doilea rând vreau foarte tare să am şi eu copiii mei, iar dacă întâmplător ar fi băieţi, mi-ar fi foarte greu să le explic, când ar veni într-o zi de la şcoală cu revista, de ce am făcut lucrul ăsta. Copilul clar m-ar judeca.
"Malena" mea provoacă invidii involuntare (pentru că, pur şi simplu, răzbate prin viaţă pe drumul pe care şi l-a dorit), dar şi voite (care sunt create pentru a-i aduce mai multă publicitate).
E o tehnică în a atrage invidia altora pentru a-ţi face publicitate. Şi să luăm câteva exemple.
Are o ţinută impecabilă, veşminte de la cele mai mari case de modă şi un trup de invidiat (dar la fel de mult lucrat, în sala de sport şi nu numai).
E gazda unei emisiuni de televiziune şi, ca femeie, dacă ai "ghinionul" să fii invitata ei, eşti în maximă încurcătură: te eclipsează orice ai face. Poate doar să te duci îmbrăcată în pijama sau în costum de baie, ca să şochezi, altfel eşti ..."depăşită".
Mai nou, scenografia show-ului ei îi oferă şi superioritatea "arhitecturală", în sensul că invitaţii sunt aşezaţi pe o canapea joasă, iar gazda îi priveşte un pic de sus, la propriu.
Aşa că va fi o distracţie pentru spectator să vadă cum se vor descurca duduile cu pretenţii de "malene", când îi vor fi alături.
Malena lui Tornatore îşi pierde soţul în război şi apoi începe o relaţie cu un ofiţer german, relaţie care-i aduce duşmănia femeilor din sat, femei care o bat şi îi taie frumosul păr.
Eroina mea a divorţat, are o relaţie pentru care o bârfim cu toţii şi, în plus, am văzut-o "chilugă" într-o ipostază pe care nu vreau să o descriu, tocmai pentru a nu vă ajuta prea mult să-i intuiţi numele!
Eroina mea a plecat de jos. Ştiu că a fost o vreme când avea doar o pereche de jeans şi câteva cămăşi şi tricouri, nu ca acum - zeci de pantofi cu etichetele cele mai celebre din lume. O vreme când n-a mâncat doar caviar şi n-a băut doar şampanie. (E doar o figură de stil, nici acum nu cred că se hrăneşte doar cu caviar şi şampanie, căci n-ar putea arăta aşa bine cu o asemenea alimentaţie). Nu ştiu de ce, dar am sentimentul că îi e frică de sărăcie; poate tocmai de aceea îşi expune luxul (care face parte oricum din imaginea ei).
Ca şi Malena lui Tornatore, eroina mea e urmărită zi şi noapte, dar nu de un puşti voyeur, ci de spectatori, cititori, ziarişti.
Aflăm cu toţii lucruri despre viaţa ei intimă (puştiul din film, în obsesia sa maladivă, merge pe firul soţului mort in război), ne-o imaginăm in multe ipostaze (puştiul lui Tornatore şi-o imaginează pe Malena ca eroină în filmele pe care le-a văzut) şi dăm cu pietre sau o bârfim precum femeile din Costelecuta (satul în care se petrece acţiunea filmului).
Tocmai de aceea ştiţi cu toţii prea multe amănunte din viaţa ei. Tocmai de aceea trişez şi nu vă ajut să-i ghiciţi numele. Vreau să mă joc şi să vi-o prezint altfel, prin vorbele ei...
Ce bogăţie de sensuri, într-un amestec năucitor de sentimente personale şi, pe alocuri, naţionale, am descoperit, speculînd ideea Golului din vieţile noastre.
Ce gol imens rămâne în suflet când pierzi pe cineva apropiat, cu câtă bucurie e primit golul echipei favorite, cum îi doboară pe capii familiilor neputinţa de a umple golul din frigider, câte mame îţi înghit lacrimile, încercând să umple golul rămas după ce tatăl copilului a fugit, ce de femei puternice se închid în miezul lor, ca să nu se vadă golul adânc rămas după vreo iubire mistuitoare, ce adânc e golul iremediabil unde părinţii uitaţi aşează fotografiile copiilor lor, revelaţia că toţi am venit pe lume goi, deci egali, măcar într-o privinţă, starea neprihănită de goliciune faţă în faţă, fie că urmează să faci dragoste sau să-ţi descarci sufletul de toate ale tale. (...) Mai rămâne să admirăm cea mai impresionantă colecţie de priviri în gol, privind cu curaj în ochii pensionarilor. (...) Mai avem de ales între semnul că eşti îndrăgostit - omenescul gol în stomac - şi golul din sufletul artistului uitat, comparabil doar cu speranţa ucisă sub ochii tăi. (...)
Ştiţi vorba aceea "dau un bănuţ pentru gândurile tale"? După ce am citit textul acesta (apărut în "Libertatea" de duminică), mi-am spus că mi-aş dori sa am suficienţi bănuţi ca să o pot convinge pe semnatară să-mi dea să citesc cartea pe care a scris-o şi pe care n-are curajul să o facă publică. Încă.
Ştiu că dincolo de imaginea de divă sexy e altceva. Un instinct bun pentru cultivarea publicităţii, mai puţine cunoştinţe în domeniul imaginii publice decât arată rezultatele, dar multă străduinţă, perseverenţă şi dorinţă de a progresa. (Emisiunile de la începutul carierei ei tv erau "bazate" pe foarte multă - mult prea multă - improvizaţie; acum are o echipa de documentarişti!) Plus un stomac tare care a învăţat cu timpul să digere multele şi dureroasele baliverne. Plus o doza de inconştienţă de a o lua de la capăt când "i se pune pata".
De unde ştiu? Să o numim " intuiţie" - un substantiv care, ca şi frumuseţea, face acordul la feminin.
Şi pentru că bănuiesc că n-aţi intuit numele personajului meu de astăzi, nu pentru că n-ar fi destul de celebră - căci e una dintre cele mai celebre femei din România - ci pentru că obişnuiţi să o vedeţi dintr-o anumită perspectivă (ca puştiul din filmul lui Tornatore), n-aţi avut timp să vă uitaţi şi altfel la ea, am să vă ajut un pic.
A început recent un nou show de televiziune cu interviuri cu oameni care au lucruri frumoase de spus, o gală cu oameni adevăraţi. Am văzut-o acum câteva zile într-o astfel de emisiune când echipa tehnica a comutat către publicitate mai târziu decât trebuia. În cele câteva secunde în care credea că nu mai e în emisie s-au întîmplat următoarele: invitata a întrebat cu glas timid dacă ar putea obţine un pahar cu apă, iar gazda - diva sexy - n-a dat indicaţii către cineva să-i fie adus paharul cu apă, ci a sărit din scaun (de data asta n-avea tocuri de 10 cm) pentru a îndeplini chiar ea dorinţa celei din faţă. Era acolo admiraţia faţă de o personalitate remarcabil: Miriam Răducanu.