Nu faci nimic pentru mine

Nu faci nimic pentru mine, prin ce-mi dovedeşti că mă iubeşti? mă distrugi, dac-aş muri n-ai veni să mă vezi - aşa urli şi te zbaţi în numele unei demnităţi prea abstracte pentru a nu simţi că sub această bucată de hîrtie s-a ascuns o firimitură de pîine care-mi rupe vîrful creionului, îl ascut şi mă gîndesc că nu am decît două căi de urmat: ori a boxerului ori a poetului. Boxerul - aşa cum a învăţat în preliminariile olimpice, în urmă cu ani şi ani de la adversarul său, Allen Hudson, care-şi bătea joc de greşelile lui în timpul meciului - loveşte şi strigă în timp ce se bate. El ştie prea bine că nimeni nu poate încasa simultan şi upercuturi şi vorbe grele de dispreţ şi lăudăroşenie. El l-a trimis pe Sonny Liston la podea, chiar în prima repriză a meciului revanşă, şi i-a strigat celui căzut: Hai, ridică-te! Nici n-am început! Bate-te! Liston nu s-a mai ridicat. Dar ce mai strigă boxerul Cassius Clay, lovind sau apărîndu-se? Dînd sau primind, el strigă: Sînt cel mai tare din lume. Cel mai frumos. Cel mai rapid din lume! Sînt singurul de pe glob care pot spune cînd te voi pune K.O. Şi aşa e. Numai că eu nu sînt nici cel mai frumos, nici cel mai tare din viaţa ta, sînt greu la minte şi nu pot preciza niciodată nimic. Eu te lovesc mediocru şi în tăcere. Calea poetului e aceea descrisă de iubita lui - care încă trăieşte, la 84 de ani - femeia căreia el îi dedica fiecare poem şi o întreba: Pot să-ţi dedic acest poem? Şi ea observa: Da, dar e scris pentru altă femeie, ai oare acest drept? Şi el replica: Sînt multe femei adunate în acest poem. Şi pe toate le-am numit Maia. De aceea e al tău - şi scria solemn, sub titlu, numele ei şi numai numele ei care, fireşte, nu era deloc Maia. Ea înţelegea. Strigătul: “Tu nu m-ai înţeles...” nu-mi aparţine. Lucid, constat că boxerul declamă poeziile sale în timp ce se bate, versurile vin singure în timp ce el se blochează în colţ, pregătindu-şi un jab de stînga, iar poetul face halterofilie şi devine campion mondial de tir, cu propriu-i cap. Ce pot face în faţa acestor piste care nu fertilizează decît enigme - în timp ce tu-mi urli că toate cascadele au derapat din cauza mea? Rup cu acea linişte a ipotenuzei - care mă fascinează de cînd am auzit de ea, din vorbele poetului argentinian - rup din “Codrii Lăpuşului”, restaurantul în oare mîncam ciuperci înăbuşite, ultimul brad înzăpezit care nu încape în nici un taxi şi ţi-l aduc, tîrîndu-l după mine prin Bucureştiul înverzit, ca pe o lungă şi nesimţită dîră de sînge, după sacrificarea unei tenacităţi, puerilă ca un miel.


Notă:Fragmentul de mai sus face parte din volumul Poveşti pentru a-mi îmblînzi iubita, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978 şi a fost oferit de autor proiectului nostru în semn de salut pentru generoasa temă a acestuia.

---

Aşteptăm, ca în ceilalţi ani, contribuţiile literare ale autorilor noştri, ale colaboratorilor periodici sau ocazionali, ale prietenilor din imediata apropiere şi, de ce nu, oricum nu în ultimul rând, ale cititorilor noştri. Textele pe care le-am primit deja şi pe care sperăm să le primim în continuare vor fi publicate într-o rubrică, intitulată desigur Crăciun LiterNet 2005, în cadrul secţiunii Atelier, în fiecare zi câte unul sau două. Tema anului acesta este Poveste de adormit iubita / iubitul. Adresele de e-mail la care puteţi trimite poveştile sunt:

[email protected]
[email protected]