Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Crăciun  Sageata  Poveşti de Crăciun la LiterNet

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Moş Crăciun + Crăciuniţa


Sebastian Oprea

19.12.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Este, într-adevăr, unul din personajele pe care le respect... cam la acelaşi nivel cu Jim Morrison, Jeff Lebowski şi Superman, nu neapărat în această ordine. Înainte îmi plăcea Batman extrem de mult, dar, cu timpul, mi-am dat seama că nu e genul meu. Adică un milionar excentric, care stă izolat la marginea oraşului, într-un castel, cu majordomul şi cu ajutorul, un tînăr pe care l-a luat sub aripa lui... orfan ca şi el. Are probleme mari în cap, femeile îl doresc, dar el nu prea ştie ce să facă cu ele. Şi decide să se lupte cu crima. Prea gay, timid şi pe deasupra îi mai plac şi liliecii. Nu e genul de om cu care mi-ar face plăcere să stau la o bere. Şi cred că nici lui nu i-ar conveni prea tare. Mult prea serios.

În schimb Superman, superbăiat de treabă. E de pe altă planetă şi ăsta, din start, e punctul comun cu toţi oamenii pe care îi cunosc. Dacă e să se ia cineva de mine, ştiu sigur că se bagă. Crescut la ţară, la o fermă, deci nu e un geniu. Băiat muncitor, rapid. Are raze în ochi, deci nu mori de frig niciodată cu el. Şi el mai timid cu femeile, dar cînd îşi pune mintea pe vreuna, a lui e. Şi, cel mai important lucru, chestia pe care o respect cel mai tare la cineva: ştie să zboare. Ce vrei mai mult?

Dar să nu ne abatem de la subiect. Vin sărbătorile. Prima ninsoare aduce cu ea o schimbare. Frigul, mult mai greu de suportat decît căldura, a adus lupta cu disconfortul. Iarna e un anotimp trist, melancolic, înseamnă moartea maieurilor, bermudelor şi şlapilor. Totul e mai greu, mai apăsător, mai complicat. Omul a trebuit să se descurce. Nu a mai rezistat să stea în depresie atît de mult timp şi a creat fericirea. A apărut Crăciunul. Cum? Nimeni nu poate să spună foarte clar. La fel ca multe alte chestii este deschisă speculaţiilor.

Aveam nevoie de un motiv să fim fericiţi şi cineva s-a descurcat minunat. Că o fi fost Iisus sau vreun genial al antichităţii, nici nu cred că mai contează. Creierul uman a îmbraţişat Crăciunul pentru că avea nevoie de un motiv să zîmbească la -30 de grade şi a transformat totul într-o magie, în adevăratul sens al cuvîntului. Creierul poate! Prima ninsoare este semnalul că, în curînd, pentru cîteva zile, vei fi fericit cu adevărat. Vei fi înconjurat de cei dragi, care te vor îmbrăţişa şi îţi vor zîmbi. Este momentul cel mai bun să te împaci cu oricine, este timpul perfect să te îndrăgosteşti. Totul e înconjurat de magie. Moş Crăciun este un personaj extraordinar. Un bătrînel nemuritor. Asta poate fi, însă, cam nasol.

Oare care e faza cu nemuritorii? Moş Crăciun a avut ghinion. El a devenit nemuritor pe la 70 de ani. Bine măcar că nu a rămas la 7 ani. Atunci era urît de tot. Bun. Pac! Moşu, devine nemuritor la 70 de ani, după o viaţă de petreceri prin Laponia. Nu s-a gîndit niciodată că ar putea fi nemuritor. S-a distrat. Tot tacîmul... alcool, că doar e frig rău pe acolo şi dacă ne uităm bine cam tot timpul e binedispus, cu nasul roşu, şi îmbujorat. Au fost şi femei, pentru că în studenţie era popular. Oare ce facultate o fi făcut Moş Crăciun? După cum îl văd eu, a făcut psihologie, sociologie, geografie şi neapărat zoologie şi botanică, nu în ordinea asta. Pînă la urmă a găsit-o pe Crăciuniţa, dragoste la prima vedere, s-au căsătorit şi au făcut o droaie de copii. Doar că din cauza lucrurilor consumate prin studenţie de amîndoi, toţi copiii au ieşit pitici cu urechi ascuţite. Cei doi s-au bucurat oricum, că doar erau ai lor.

Revenim. 70 de ani, îşi dă seama că e nemuritor. Prea bătrîn şi pacifist să se apuce să-l caute pe MacLeod, să-i ia capul. Şi-aşa nu le avea cu săbiile. Era un om educat. Ce să faci într-o astfel de situaţie ingrată? Noroc că şi soţia lui s-a dovedit a fi nemuritoare şi copiii la fel. Erau nişte bătrîni nemuritori cărora le plăceau copiii. Alţii nu mai puteau să facă, şi din cauza vîrstei înaintate, şi din cauză că ăsta e blestemul nemuritorilor. Oricum aveau vreo 40 de pitici. După vreo sută de ani de plictiseală, din aia îngrozitoare, a ieşit la o plimbare să se gîndească ce e de făcut. S-a dus călare pe ren la cules de ciupercuţe, pentru o tocăniţă. Dresase reni pentru că făcuse zoologie şi psihologie. A găsit ciupercuţe lîngă o pădurice şi s-a apucat să culeagă. Făcuse şi botanică, deci ştia tot ce mişcă în materie de plante prin Laponia. Şi atunci renul, Rudolf, căruia îi mai dădea din cînd în cînd cîte o sută de tărie (şi el nasul roşu)...a luat-o razna. I s-au mărit pupilele, a început să alerge de colo-colo, rîdea ca disperatul, se uita cu ochii beliţi la copaci.

„Ce-are Rudolf?”, spuse Moşul. Şi atunci a văzut. Rudolf păpase ciupercuţe magice (am văzut pe Discovery că în Laponia e plin de aşa ceva). Moşului nu i-a venit să creadă. A luat şi el, evident. Şi atunci s-a schimbat totul. S-a distrat toată după-amiaza cu Rudolf, au alergat, au rîs de s-au crăcănat, au povestit. Au devenit cei mai buni prieteni. Şi cum Moşu era şi el fan Superman, l-a învăţat pe ren să zboare. Şi-au zburat, şi-au zburat, au survolat Laponia. Apoi s-a gîndit să se ducă acasă sa-i înveţe şi pe ceilalţi reni să aboare. Zis şi făcut. L-a trimis pe Rudolf cu o pungă de ciuperci şi într-o săptămînă avea o armată de reni zburători. El fericit, nevasta fericită, piticii se distrau la maxim. Renii n-aveau nimic împotrivă. Se simţeau privilegiaţi oricum. Şi na, de aici pînă la fabrica de jucării a mai fost doar un singur pas. Fiind şi un sociolog bun, şi avînd 40 de copii, la care ţinea ca la ochii din cap, a zis:

„Gata! Copiii nu sînt respectaţi îndeajuns în societate. Am să le aduc respectul cuvenit”. Şi-a tras fabrica de jucării, că doar avea la dispoziţie 40 de muncitori ieftini şi uşor de exploatat, şi a început să ducă cadouri pentru toţi copiii din lume. După ani şi ani şi ani, cînd toată lumea ştia deja de el, a oprit producţia. Era un superstar. (Asta se întîmpla pe la mijlocul secolului 20, cînd banii au început să fie la modă, presa a devenit o mare putere, s-au deschis fabrici de jucării). Afacerea nu mai renta, nu o ducea prea bine oricum. În primul an în care nu s-a mai dus la copii a fost panică. Şi normal că oamenii n-au putut să le frîngă inimioarele odraslelor şi să le zică că Moşu s-a supărat şi nu mai vine. Au început să cumpere jucării şi să le pună sub brad. Copiii au rămas fericiţi. Moşul venea în continuare pentru ei. Adică părinţii nu puteau să le spună că de fapt ei le iau jucăriile, pentru că iar le rupeau inima. Moşul s-a retras în Laponia, şi-a tras marcă înregistrată pe nume şi acum primeşte procent de fiecare dată cînd un părinte ia o jucărie în numele lui. Respect! Sărbători Fericite!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Colindul din nucă, Ana-Maria Androne-Bouman (4.4/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Moşul şi Banca - o poveste de Crăciun, Diana Cuzic (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Invitaţie la poveste de Crăciun, Redacţia LiterNet (5.0/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Culoarea Crăciunului, Iulia Hossu (5.0/5 - 9 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Domnul C., Alexandra Mariniţu
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Felicitările Fundaţiei Hope and Homes for Children România


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer