Poveste înainte de Crăciun... fără îngeri

You're beautiful. You're beautiful.
You're beautiful, it's true.
I saw you face in a crowded place,
And I don't know what to do,
'Cause I'll never be with you.


În Bucureşti, după-amiezele nu vin pe furiş, nu se aştern, nu alunecă, nu te fură. Cel puţin, nu pentru mine. Întotdeauna mă trezesc după ultimul moment, atunci când nu mai pot face nimic, nici măcar mişca un deget în prevenirea inevitabilului: lumina s-a micşorat, aerul s-a îngreunat cumva, iar în suflet s-a instalat o uşoară nelinişte... poate urmele neadaptării la trecerea dintre noapte şi zi...

E frig. Tot iarnă. Iarnă uscată, înnecăcioasă. Trebuie să născocesc o poveste şi asta cât mai repede. Telefonul vibrează deja în geantă, ar fi trebuit să fi ajuns la masă. Nu pot să gândesc. Incredibil câte ciori dintr-o dată. Ieri se auzeau pescăruşii; desigur, ieri mai umblam de mână pe străzi, iar între chestiile astea două neapărat trebuie să fie o legătură. Brrr, e oribil să fii singur iarna, să bată un vânt subţire ca acum şi să te aştepte o sărbătorire între avocaţi la Picadilly. Nici o legătură cu stolul ăsta croncănitor.
- Iubita mea, pofta ce-am poftit şi nu mi-a fost împlinită, sper că nu mă laşi tocmai astăzi singur!

Ok, ar trebui să am un pahar de apă cu lămâie cât mai aproape acum.
- Călin, ajung în... ajung. Acum am scăpat. S-au strâns toţi?
- Dar unde îmi eşti, pe tine te aştept!
- Da, o fi ziua ta, dar să ştii că tot nu te iubesc.

Râde. Ce-o fi de râs în asta? Ceva e sigur strâmb in poziţia stelelor astăzi dacă nici măcar Călin nu mă mai ia în serios.
- Nu m-ai iubit, ştiu, dar o să mă iubeşti tu, n-avea grijă. Ia spune, ce-ai făcut? De ce întârzii?
- Ei, n-are sens să mai stăm acum, îmi îngheaţă mâna pe telefon, vorbim când ajung.
- Nu-i frig afară. Ce faci, unde eşti?

Pe lună. Ba nu, prea aproape şi identificabil. Pe una din planetele acelea care poartă doar un număr. Le faci cadou pe internet, pentru eternitatea unei iubiri de-aici până la următoarea staţie. De metrou, sau de tren, depinde de la caz la caz.
- Călin, mă doare capul. La mulţi ani, să fii iubit de toate femeile, poate aşa scap şi eu. Mai am un apel, ajung în 10 minute.

Ţac-pac, iar o minciună.

S-au aşezat şi ciorile. Cineva îmi spunea că totul trebuie să aibă un sens. Pe stradă, numai tocurile mele au ecou. Undeva, un apartament doar cu o cheie.

Săptămâna viitoare e Crăciunul. Sau aşa ar fi trebuit să fie.

Intru în bar. Într-un bar. Marguerita, spune tipul, trebuie să beţi marguerita în prima dumeavoastră seară aici. Dacă aş putea să-mi descleştez dinţii, l-aş întreba cam câţi i-au făcut deja cinste până la ora asta, haide Bobby, lasă-mă cu prostiile şi dă-mi o bere, doar o bere. Şi uite-mă totuşi cu o marguerita în faţă. Whatever. Hei, mâine o să iubesc din nou, astăzi pot să beau de sufletul nostru, nu?

Îmi plimb degetele pe lemnul roşu înnegrit pe margini. Penibil. Până la urmă, trebuie să mă duc. Până la urmă, tot asta voi face, ne vom certa şi vom veni fiecare cu argumente, exemple si cazuri, Călin fiind tartorul instigator, punându-ne la brainstorming gratuit. Doamne, şi cât de dor îmi este de serile în jurul mesei de consiliu, cu Andrei trimiţând mesaje, iar eu făcând semne cu mâna în mijlocul discuţiei, de parcă m-ar fi putut vedea.

Mă ridic. Scaunul de lângă mine e ocupat. Andrei. Numai o secundă. Pe deasupra. Peste toate stelele, plăjile din lume neumblate cu piciorul gol, apele de munte pe care nu le-am trecut împreună, focul pe care nu l-am aprins din lemne ude, cana de vin oprit înainte de-a fierbe, mirosul tău pe buricele degetelor mele.

E lună plină în seara aceasta.

Am senzaţia că am ieşit deja din bar, că merg hotărâtă pe strada slab luminată, că în spatele meu uşa de la bar s-a închis cu o ezitare. Dar în dreapta mea e Bobby, care mă fixează cu admiraţie, nerecunoscându-mă, iar la stânga mea Andrei a înclinat ca atunci capul uşor, cântărind parcă luna rotundă undeva în ochii mei.

Şi-apoi reuşesc să urnesc piciorul, îmi închid paltonul cu o mână, cu cealaltă plătesc, cântăresc şi eu toţi anii aceştia întorşi în acelaşi punct de plecare, rotundul nu are limite care va să zică...

Trec prin barul aglomerat, târăsc după mine luna, dar respir. Nu mai cred în privirea dintâi.
Săptămâna viitoare este Crăciunul. Undeva chiar lângă mine ninge. Cineva spune o poveste. Până atunci, minunile stau cuminţi, aşteptând să adormim.
There must be an angel with a smile on her face,
When she thought up that I should be with you.
But it's time to face the truth...