Poveste (de adormit iubita) despre un brad de Crăciun

În seara asta am să îţi spun o poveste, o poveste care să fie numai a ta (sau numai a noastră), oricum, să fim egoişti în această seară în care nu ar trebui să fim aşa şi să ne păstrăm un moment numai pentru noi, un moment pe care să nu îl mai împărţim cu nimeni. În seara asta (seara de Ajun), în care toţi se adună în jurul mesei şi vor să fie împreună, eu vreau să fiu numai cu tine pentru ca să pot să îţi spun o poveste...

Pentru asta va trebui însă să închidem bine uşa de la intrare (colindătorii pot fi numai auziţi, nu trebuie neapărat să fie şi văzuţi), să închidem telefoanele (cine vrea să ne sune ne găseşte şi altă dată, Crăciunul începe abia mâine), să stingem lumina în casă şi să ne băgăm în pat. De dată asta nu o să tragem draperiile, pentru că lumina care intră pe geamul nostru şi nu ne lasă să dormim noaptea (lumina stâlpului de pe stradă, care este exact în faţa ferestrei) în această seară ne este absolut necesară. Sau poate să tragem draperiile doar puţin, aşa, ca să dăm o formă luminii care intră pe geam, să îngustăm şi să modelăm fascicolul de lumină pentru ca apoi să îl putem admira printre gene, cum cade pe plapuma care ne înveleşte şi ne încălzeşte. Avem nevoie de lumina care intră pe geam pentru că ştim că pe stâlpul de iluminare stradală a apărut între timp şi un felinar de modă veche, care îşi aruncă şi el lumina pe zăpadă iar pe noi ne duce în alte secole, cele trecute, pe care le simţim de atâtea ori şi la care ne întoarcem amândoi atunci când secolul în care trăim înaintează prea repede pentru ritmul nostru. Nu vedem din pat acest mic felinar, dar îl simţim, aşa cum îi simţim şi epoca...

Acum, că totul este pregătit şi în casă miroase a portocale şi mandarine, lasă-mă să te iau în braţe şi să îţi spun o poveste, o poveste care să ne cuprindă pe amândoi (şi numai pe noi, am decis doar că în această seară suntem egoişti şi ne gândim numai la noi, nu?).

A fost odată un brad de Crăciun care îşi dorea foarte tare să vină pe lume, dar voia să o facă într-un mod cu totul special - însă nu prea ştia cum. S-a gândit şi s-a tot gândit şi până la urmă i-a venit şi ideea: o să vină pe lume într-o casă în care locuiesc doi oameni care se iubesc nespus de mult şi care au decis ca în seara de Ajun să trăiască măcar un ceas de vreme numai pentru ei doi, aşa, fără să îi ştie şi fără să îi afle nimeni. I-a căutat pe cei doi şi i-a găsit într-un apartament de bloc (căsuţele singuratice pierdute în zăpadă nu mai erau oricum la modă), un apartament unde aşadar se stinseseră becurile pentru somn, dar nu se trăseseră draperiile pentru ca în acea noapte lumina să poată să răzbată prin perdea şi să se reverse pe pat - era o lumină mai specială, de la un felinar mic rătăcit pe acolo pe stradă din alte vremuri. Totul era exact aşa cum îşi dorise bradul de Crăciun, doar atâta că nu prea ştia el cum să îşi facă intrarea, că nu putea da buzna, în primul rând că nu îi stătea în caracter şi în al doilea rând ia închipuie-ţi tu cum ar fi ca în toiul nopţii să te trezeşti că un brad năvăleşte peste tine în casă, cu tot cu podoabe şi face un zgomot asurzitor şi ţi se prezintă cu beteala puţin şifonată (că a urcat două etaje pe jos) cum că el e bradul de Crăciun şi a venit în vizită pentru vreo două trei săptămâni... (aici tu o să râzi, iar râsul tău o să se ridice prin cameră şi apoi o să cadă peste fascicolul de lumină - cel de la felinar - şi o să se spargă peste noi cu un sunet cristalin). Dar să revenim. A hotărât aşadar să intre discret, neobservat. Se gândea cum să facă şi se tot gândea, dar răspunsul a venit singur, iar bradul de Crăciun doar a simţit o forţă necunoscută lui până atunci care îl duce - particulă cu particulă - exact acolo unde îşi dorea el să ajungă. Ce se întâmplase? Acolo, în acel apartament, sub plapuma pufoasă cei doi îndrăgostiţi s-au apropiat foarte tare unul de celălalt să îşi simtă căldura. Şi atunci bradul s-a trezit pe negândite tocmai in una din camere unde avea deja un loc pregătit de cu seară (pasămite cineva tot ştia că va veni mai devreme sau mai târziu) după care cei doi s-au privit de foarte aproape pe întuneric şi şi-au făcut să se întâlnească luminile din ochi, iar atunci bradul a simţit că se umple de globuri mari, strălucitoare. Cei doi şi-au unit mâinile pe sub plapuma caldă şi s-au înlănţuit mai apoi cu braţele, iar bradul a simţit cum este şi el înlănţuit de beteală nouă, care îi cade uşor pe ramuri. Când cei doi şi-au unit buzele într-un sărut cald, în brad s-au aprins sumedenie de felinare (era şi el mai de modă veche şi chiar se mândrea cu asta). Apoi ea a râs (nu se ştie exact de ce, probabil că el îi spunea ceva şi ajunsese la partea amuzantă) şi bradul a fost invadat de clopoţei care păstraseră ceva din râsul ei cristalin. Şi uite aşa bradul de Crăciun (convins că în acel moment cel puţin era cel mai frumos brad din lume) şi-a îndeplinit dorinţa. Şi ca prin minune, de undeva s-a auzit încet o colindă şi în casă a început să miroasă a cozonac cald...

... ai adormit. Respiri egal şi calm, iar buzele îţi sunt uşor arcuite într-un zâmbet abia perceptibil. Am să închid ochii şi eu, mai ales că în casă a început să se simtă parfum de cozonac şi brad, iar din cealaltă cameră ajunge până la noi o lumină plăcută şi se aude încet clinchet de clopoţei şi un colind cântat în surdină. A venit Crăciunul şi noi suntem tot aici şi tot amândoi...