Sex de Crăciun, ca-n noaptea nunţii

Tu ştii că te iubesc, da? Noi doi avem o relaţie specială, noi doi comunicăm, iubito, nu ca alţii, noi doi stăm uite aici la masa asta din bucătărie şi ne spunem fără să ţipăm tot ce trebuie să ştim unul despre celălalt. Comunicăm.

Trebuie să îţi spun ceva. Să mă laşi să termin, te rog să nu mă întrerupi.

Îmi pare rău că trebuie să îţi spun dar noi funcţionăm altfel decât voi. Dacă ne e sete mergem la frigider şi ne luăm o bere, dacă nu e în frigider mergem şi cumpărăm, dar nu tot timpul vrem bere, uneori poate vrem pur şi simplu apă, alteori poate ne trebuie o tărie... e timp pentru toate: vara pentru bere, iarna merge un vin fiert, de Revelion şampanie, de Crăciun lichior de ouă... Voi sunteţi altfel, am citit eu într-o carte, veniţi de pe altă planetă şi vorbiţi altă limbă.

Tu îţi faci planuri, stai, te gândeşti, regizezi, aranjezi decorul, cronometrezi... Aşa se moare de sete, iubito. Ce facem de Crăciun? Mergem la mama apoi la mama ta, trebuie să fim veseli că aşa se cade. Trebuie să cinstim masa, mâncăm mult, poate o să şi bem ceva şi apoi, spre miezul nopţii ne întoarcem acasă, eu îmi mai pun un pahar şi moţăi niţel la televizor şi în vremea asta tu, în dormitor aprinzi lumânările înşirate peste tot şi te strecori în desu-ul roşu cu blăniţă şi mă aştepţi. Eu nu vreau decât să mă arunc în pat dar tu te aştepţi să fiu zmeu, ca şi atunci în noaptea nunţii, când voiai să îţi deschei şiretul corsetului cu dinţii iar eu nu voiam decât să zac aşa, fără lavaliera aia imposibilă care îmi presa mărul lui Adam... Dumnezeule mare! Tu câte corsete crezi că am desfăcut eu în viaţa mea? De unde se trage? E penibil, e opt dimineaţa, care noaptea nunţii, încă îmi zvâcnesc timpanele şi-s sfârşit, iartă-mă, dragoste, iartă-mă... am să dorm un pic şi pe urmă... doar ne-am mai iubit şi înainte, dă-mi voie să mă odihnesc puţin că am senzaţia că se învârte camera cu mine, tu nu eşti obosită draga mea? Haide, uite te scot din platoşa ta de dantele şi stăm cu ochii închişi, cine se trezeşte primul face cafeaua, da, scumpo? Aşa ţi-am spus şi tu m-ai înţeles, îngereşte, împărăteasa îngerilor ce eşti...

E o iluzie draga mea, şi noaptea nunţii şi Crăciunul, şi Revelionul, sunt doar pretexte să mai scriem o carte, să mai facem un film, să mai vindem dantele şi vinuri. În fond nu poţi spune că nu ne iubim, de ce ne trebuie un pretext, de ce să însemnăm o seară anume? Toate dimineţile mele cu tine-s Crăciunuri mai mici şi pentru mine, cel ce uită întotdeauna aniversările şi onomasticile şi alte pretexte sociale de a ne preface că ne bucurăm. Eu mă bucur de tine când te văd aşa, ciufulită şi nemachiată, cu ochii încă mici de somn, învârtind absentă linguriţa în cana de cafea şi apoi sorbind lichidul frumos mirositor fără să ridici de pe masă cana, ţinând-o cu dinţii. Mă gândesc tot timpul: dacă se sparge? Dar ţie nu îţi pasă şi nepăsarea asta îţi şade tare bine.

Am fost sincer. Ai să gândeşti urât despre mine sau ai să te îngrijorezi, poate că nu te mai plac, poate că mă gândesc la alta, poate că nu mai pot, poate că nu te mai vreau...

Nu fii prostuţă. Haide, lasă lumânările lângă brad, uite ce cadou frumos ţi-a adus Moşul... Ce scrie pe eticheta cadoului cel mai mic? "Pentru împărăteasa îngerilor...". E pentru tine.