Baja California Sur este poate cel mai generos spațiu din lume unde poți observa balene în mediul lor natural. Trei specii la rut sau gata însărcinate se adună în golfurile peninsulei: balena albastră - cel mai mare animal de pe glob (30 m, 150 tone) - , balena cu cocoașă (cea mai mică dintre ele) și balena cenușie. Gestantele o pornesc primele din mările îndepărtate ale Alaskăi, către apele calde din Baja California, călătorind preț de 5000 de mile marine, urmate mai târziu de masculi și balenele tinere. Aici își petrec sezonul de împerechere din decembrie până în martie, nasc pui și îi pregătesc pentru lunga călătorie înapoi în ținuturile înghețate.
Ȋn Cabo San Lucas, punctul cel mai sudic al peninsulei - ca o salbă de mărgăritare - uriașele complexe hoteliere se înșiră deasupra plajelor nesfârșite ale țărmurilor. Cu o arhitectură unitară, în tonuri luminoase de galben, ocru și alb, străjuite de palmieri și cocotieri, cu terase cochete și piscine, privesc invariabil către mare.
La fel cum odinioară uriașa Californie a fost divizată între Mexic și federația nord americană (în 1848, Alta California), plajele din zona hotelieră sunt traversate de un șnur alb și gros ce segregă zona afectată hotelurilor de plaja publică. Spațiul rezervat pentru gringos cuprinde paturi pe roți cu saltele, aliniate ca la sanatoriu, o piscină cu apă încălzită - ca alternativă pentru anotimpul rece (sezonul balenelor) - și grațioasele umbrele - palapas - cu tutu-ul confecționat din pețiolul frunzei de palmier.
Printre paturi circulă o armată de Ganimedes cu margherite, piñacolade și alte băuturi răcoritoare. Un aghiotant păzește șnurul spre a nu fi transgresat de vreun intrus rătăcit prin partea locului, excepție făcând zeii care se mai aventurează la câte o baie în cerul oceanic. Chiar dacă temperatura mării nu e prea generoasă, e încă preferabilă oricărei piscine. Mexicanii antamați în serviciul zeilor (din zonele exclusiv turistice) poartă uniforme diversificate pe căprării: ospătarii, majordomii, agenții de pază și securitate, agenții de croaziere, împiegații de mișcare, beach-boys - ce antrenează cucoanele mai obosite și plictisite - căpitanii de ambarcațiuni, artiștii și muzicanții itineranți ce se plimbă din local în local, fiecare cu costumul lui bine apretat, în culori marine, uneori cu fireturi colorate ce le conferă un aer carnavalesc. Te îmbie la tot pasul cu mâncare, băutură, muzică, croaziere și suveniruri. Cei mai exotici poartă gușteri de un verde obositor, recrudescent, pe mâini și pe umeri. Animăluțele se deplasează leneș, abia perceptibil, pe brațe, ca să te asigure că sunt adevărate. Nu e clar dacă destinația lor se limitează la fotografii sau sunt de vânzare ca animale domestice.
Zona publică a plajei - cea de după șnur - e un fel de limbo, acel spațiu mai terestru la care zeii privesc uneori cu dispreț. Alături de tinerii yuppies cu mulți bani, lunile mai reci ale Bajei California par invadate de pensionari ce, scăpătați din sferele birocratice, se dezlănțuie în ritmuri latine într-o continuă viermuială și căutare de distracții. Două lumi ce nu par a avea nimic în comun se complementează într-un mod controlat și benefic sau profitabil pentru ambele părți. Ambrozia e pe bani și nu tocmai puțini. Un popor ospitalier, umil și vesel, mexicanii conviețuiesc fericiți sau mulțumiți cu zeii lor.
Capătul de sud al peninsulei se termină cu o marină plină de ambarcațiuni transparente sau cu fundul de sticlă, cu mici bărci cu motor, de pescuit și abordat balenele (pangas) și iahturi de agrement sau particulare. La punctul de întâlnire al Mării Cortez cu Pacificul, un relief stâncos se ridică din adâncuri, prin care oceanul a săpat grote și ferestre de lumină. O formațiune spectaculoasă, El Arco - emblematică pentru orice tur inițiat pe teritoriul Los Cabos - un decupaj uriaș și rotund în stâncă deschide un peisaj apocaliptic spre infinitul oceanului. Un perete calcaros iese agresiv din mare oferind un peisaj de sfârșit de lume, mai cu seamă privit de pe plajele ascunse ale țărmului filigranat, accesibile doar cu barca. Stâncile sunt simbolic cunoscute și sub numele de "land's end" (capătul pământului). Croazierele mai lungi își defosează clienții doritori pe aceste plaje sălbatice și îi preiau la întoarcere. Una dintre ele are două deschideri către mare; două limbi generoase de nisip separate de bolți luminoase de stâncă. Una liniștită și strălucitoare se numește "plaja iubirii", pe unde ar vrea să bântuie tinerii aflați în Los Cabos în luna de miere. De partea cealaltă a arcelor de calcar se deschide "plaja divorțului", o plajă tenebroasă și agitată, cu valuri mari și zgomotoase, facilitate de grotele subterane.
La marginea zonei hoteliere începe aria comercială; câteva străduțe cu magazine de agrement și produse artizanale sau supermercados pentru turiști, unde se vând produse americane de import, la prețuri mai mari decât în patria lor. Tot aici se află pensiunile cu vile modeste dar pline de șarm, cu o arhitectură caracteristică zonelor tropicale, cu un patio înconjurat de apartamente pe unul sau două nivele. Vegetația abundă pe terase, pe ziduri, alături de obiecte artizanale, ceramici, faianțe și tablouri cu motive marine sau vegetale în culori vii. Curțile interioare sunt străjuite de cactușii falici ce țintesc către cer.
Pe măsură ce te afunzi către interiorul peninsulei, Paradisul turistic dispare abrupt dezvăluind o lume bărăcoasă, cu locuințe joase, pitice și sărăcăcioase, improvizate, ce sugerează viața împovărată pe "pământ", cu cerul prăbușit în mare - singura bogăție la discreția mexicanilor neangrenați în comerțul cu gringos.
Cu toată sărăcia ei, lumea mexicană vibrează de viață și lumină. Vopsite în tonuri strălucitoare de ocru, galben, portocaliu sau azul (albastru), zidurile umilelor locuințe sunt brăzdate de îndemnuri mobilizatoare și pilduitoare, în majuscule, dar sunt mai ales pline de graffiti executate cu măiestrie, reprezentând animale marine sau scene cotidiene. De-altfel, în întreaga Americă Latină sau de Sud, arta anonimă a zidurilor încărcate de graffiti devine un simbol al sărăciei și în același timp un mod plastic și sănătos de-a o transcende.
Un segment de pe plaja publică din zona hotelieră din Cabo San Lucas e temporar arestat. Un regiment de mexicani la uniformă pregătesc cu minuție o scenă de logodnă. Nu turnează un film, ci pun la cale un eveniment în timp real. Spațiul e delimitat de conturul unei gigantice inimi, trasate cu grebla pe nisip. Pe circumferința ei sunt înfipte din loc în loc torțe și felinare învelite într-o montură albă. În mijloc - o măsuță pe care stă un vas cu flori în culori vetuste - de flori de iarnă. Lângă ea, o tavă cu pahare de șampanie și două scaune. În dreapta inimii, pe terasa din fața hotelului, e pregătită o masă străjuită de palape, ce așteaptă invitații la logodnă. Echipa de ceremonii aprinde cu fervoare torțele și așteaptă oaspeții, încolonați, cu câte o tăviță în brațul drept îndoit la spate. În spatele inimii se află piscina uriașă a hotelului cu marginile negre peste care apa se prelinge superficial ca pe lespedea unei fântâni japoneze. Te aștepți ca din adâncurile ei să răsară nimfa logodnică și să se așeze pe scaun în așteptarea lui Neptun. Așteptăm o vreme, dar nici invitații, nici logodnicii nu se arată. Poate s-au răzgândit sau s-au rătăcit pe plaja greșită "a divorțului" și ceremonia nu va mai avea loc niciodată...
Mai toate orașele semnificative din Baja California au fost fondate în jurul unei misiuni spaniole iezuite, reprezentate în zilele noastre de biserici sau catedrale catolice, plasate în piața centrală.
O singură autostradă, de la nord la sud, străbate prin centru îngustul teritoriu al peninsulei, după cum ne spune și numele ei. Ruta "1" se ramifică în drumuri laterale ce eșuează pe plaje solitare sau înconjurate de splendide complexe hoteliere, dar și către orașe-port înălțate în jurul marilor lagune, transformate în veritabile centre turistice și sportive pentru scuba diving, surfing, snorkeling,... Pe la kilometrul 82 trece Tropicul Racului, puțin mai la nord de Todos Santos, un orășel artistic, fondat în jurul unei misiuni iezuite de la începutul secolului al XVIII-lea, plin cu galerii de artă mexicană. O oază în mijlocul deșertului - Todos Santos este un spațiu compozit alcătuit din plaje superbe (Los Cerritos) și un fundal muntos, Sierra de la Laguna.
La Paz, capitala Bajei California Sur, are un centru istoric cu o catedrală din secolul XIX, Nuestra Señora de La Paz, ridicată pe locul în care a început misiunea iezuită, cu o fațadă zveltă și austeră în stil neoclasic încadrată de două turnuri-clopotnițe. Remarcabil însă rămâne Malecon, o faleză de cinci kilometri, cu dale de piatră, presărată cu sculpturi hilare - cum ar fi un pescar îmbrăcat într-o barcă (Guillermo Gómez Macías - El Viejo y el mar). Pe Malecon, prin lumina incendiară a apusului glisează skateboard-iști și alți alergăreți în vehicule bizare.
Imediat la nord de La Paz, țărmul se ondulează într-o paletă de plaje, unele mai puțin accesibile: Pichilingue, Los Barriles, El Tecolote - plină cu restaurante improvizate, cu mese pe plajă, sub palapas.
Loreto, orașul cu cea mai veche misiune spaniolă iezuită, Nuestra Señora de Loreto Conchó se află în proximitatea Parcului Național Bahia de Loreto ce cuprinde peste 800 de specii marine protejate. Lângă Loreto, într-un sat liniștit de la capătul lumii, se află Misión San Francisco Javier, situată la marginea unei grădini sălbatice splendide, cu portocali și cactuși-candelabru, reprezentând și locul unde misionarii au cultivat primii măslini din Mexic. Aici e marcat ca monument istoric un măslin decrepit (în etate de 300 de ani) cu mii de brațe, contorsionat și gârbovit care încă mai dă rod. În fața acestui arbore matusalemic, vin miresele și se pozează, probabil în speranța unui mariaj de lungă durată. În golful Loreto se află Marina Puerto Escondido, un port natural.
Iată și mireasa de gardă ce poartă o rochie în culoarea cărnii, înfoiată, probabil cocoțată pe o crinolină. În jurul ei, foiesc paranivele ce o pregătesc pentru a se fotografia în fața prodigiosului măslin. Apoi o ajută să se deplaseze fără a deranja elaborata vestimentație, susținându-i poalele. Trei paranive, una în față și două în spate, ridică cu greutate rochia de la pământ - ce devine și mai umflată - ca pe-o barcă. De sub ea, se ivesc două picioare în botine, de la genunchi - dinlăuntrul rochiei, mireasa pare o găină ce pășește țanțos printre alte zburătoare. Peste un timp o regăsim dezbrăcată de straiele nupțiale, călărind un armăsar alb superb, cu plete cenușii, în spațiul pietruit din fața catedralei. Alături se plimbă și mirele pe un cal brun. Exercițiul de echitație pare a face parte din ritualul de nuntă.
Între Cabo San Jose și Loreto, în golful Magdalena, te așteaptă balena cenușie. Un spațiu protejat cu ape calde și liniștite - un loc ideal pentru antrenarea puilor de balenă înainte s-o pornească în exodul către mările îndepărtate ale Alaskăi.
În satul San Carlos, business-ul cu balene este foarte bine organizat. În sărăcia lucie a umilelor cocioabe de pescari, câte-un han cochet oferă camere, mâncare și tururi private sau de grup pentru toate nivelele de observatori. Dis de dimineață, panga (cu un echipaj de maximum 4-6 persoane) se avântă în apele liniștite ale golfului Magdalena. Drumul spre balene trece pe lângă o micuță insulă de nisip populată de păsări; cormorani, pelicani, pescăruși și stârci își fac minuțios, cu ciocul, toaleta de dimineață. Cei mai spectaculoși rămân pelicanii cu ținuta lor maiestoasă și îmbățoșată, susținându-și cu greu ciocul uriaș și gușa atot-încăpătoare. Zborul razant pe deasupra valurilor, sau în picaj de la mari înălțimi, despicarea apelor ca o săgeată, urmate de festinul rapid cu peștele ce alunecă întreg pe toboganul gușii generoase e un spectacol inedit. Din loc în loc, răsar geamanduri mari, strident colorate, populate de familii de foci. Te apropii cu barca la câțiva metri, ca să provoci răcnetele stridente și amenințătoare ale taurului - masculul focă - ce tronează posesiv peste haremul de femele placide - de dimensiuni mult mai mici și mai tăcute - și puii lor.
Două insule, vag populate cu câteva barăci de pescari sparg peisajul infinit al mării în drum spre locul de întâlnire cu fabuloasele ființe marine ce vin aici pentru împerechere, dar mai ales să-și nască și să-și crească puii: Magdalena - o limbă îngustă și foarte lungă - și Santa Margarita - mult mai mică și aproape nelocuită. La întoarcere, un popas pe insula Magdalena - care te întâmpină cu o plajă pe care sunt expuse oase de balenă - la micuțul han improvizat pe o terasă acoperită cu palapas, oferă un prânz cu lobsteri uriași și creveți naturalizați în apele locale.
Dintr-odată te trezești înconjurat de havuzuri de apă - geizere de lumină - ce țâșnesc din capul balenelor, semn că expiră și vor ieși la suprafață. Alergi cu panga, de la una la alta, sperând că una dintre ele va avea chef să socializeze. Îți arată pe rând capul, apoi spinarea ce se rotește la suprafața apei, dar când coada iese vertical afară, e semn că balena s-a retras în adâncuri și va trebui să-ți cauți alt tovarăș de joacă.
Balena cenușie, de vreo trei ori mai lungă decât panga, măsurând la maturitate vreo 15 metri, ar putea cu o singură bătaie de aripă sau din uriașa coadă de rândunică să azvârle sau să răstoarne barca cu tot echipajul ei și eventual să-l și înghită, când iese la suprafață între două respirații, la fiecare 30 de minute. Dar ea, drăguța, nu se vrea decât mângâiată când își scoate afară capul de dinozaur cu gura înciudată și alungită înspre urechi, ochii mici și adormiți.
Precum delfinii, balena cenușie este foarte prietenoasă și jucăușă. Își freacă spinarea de barcă, trecând pe sub ea, cu grijă, fără s-o clatine, spre a fi mereu în centrul atenției și mai ales pentru a mulțumi întreaga audiență. Adică își face apariția la mijloc, între pangas care se adună curioase, cu turiștii pliați peste marginea bărcii - gata să cadă în apă - cu mânecile suflecate până la cot, ca să-i atingă pielea lucioasă și elastică. Din toate direcțiile răsună vocile agitate și imperative ale ghizilor: "Tocalo, tocalo!". Să nu-ți dorești s-o atingi e o gravă ofensă adusă balenei ce oferă turistului - și el în trecere prin partea locului - un spectacol ludic și itinerant. Un caduc sentiment de teamă la atingerea Leviatanului este de neconceput și imediat repudiat de o fascinație aproape mitică de-a te prinde în ritualul invernal și prolific al monstrului.
Capul balenei cenușii este ornat cu barnacles - o specie de crustacee rozacee, ce seamănă cu o cochilie de melc, ce se insinuează în pielea balenei similar căpușelor. Ȋntr-un mariaj simbiotic aproape mutual, armura dură de barnacles oferă protecție mamiferului, atunci când e angajat în luptă. În forma și culoarea unor nestemate, podoabele ce acoperă capul balenei cenușii, dar mai ales proximitatea palpabilă a monstrului marin conferă magnificei croaziere un veritabil iz de basm.
