Cuvânt înainte la Traian Lalescu. Un nume peste ani

Citiți un fragment din această carte.


Traian Lalescu a iubit Banatul. Născut de fapt la București, adevărata obârșie este, în conștiința sa, comuna Cornu de lângă Timișoara, locul de naștere al tatălui său. În multe contexte de viață, Traian Lalescu își va arăta legătura de suflet cu Banatul. Cu o putere de muncă deosebită, a îmbinat cariera științifică și profesoratul cu implicarea politică. În calitate de raportor general al Guvernului Brătianu, deputat de Mehedinți, sau reprezentant al misiunii diplomatice la Paris, a sprijinit deseori cauza regiunii și a oamenilor ei. Îndrăgostit de locuri și de oameni, a scris și o monografie a Banatului în limba franceză, monografie din care răzbate un patriotism local autentic.

Traian Lalescu a iubit familia. Citind Mă gândesc la tata - cartea semnată de fiul cel mic, cunoscutul poet de mai târziu Traian Tr. Lalescu -, simți armonia și căldura din casa Lalescu, înțelegi dragostea cu care și-a crescut cei patru copii, disponibilitatea pentru joacă și grija pentru o educație consecventă și complexă. Traian Lalescu, om cu evidente veleități pedagogice, își incita copiii să creeze reviste, să se joace de-a tribunalul pe teme de actualitate din jurul lor, le îndeplinea orice dorință când erau bolnavi și nu ridica niciodată mâna la ei. Căsătorit în urma unei mari iubiri pentru Ecaterina, o fostă elevă a lui, a suportat foarte greu pierderea ei la o vârstă nedreaptă - la 26 de ani -, atunci când fiul lor cel mic avea doar un an. După moartea soției, a renunțat imediat la funcția de rector a Institutului Politehnic din Timișoara, dedicându-se creșterii copiilor.

Traian Lalescu a iubit matematica. Spirit renascentist de mic, ar fi putut face probabil la fel de bine o mulțime de alte lucruri. Desena frumos, cânta la violoncel, traducea din italiană. Dar a ales matematica, descoperindu-și pasiunea rezolvând și trimițând probleme la Gazeta Matematică. Remarcat rapid datorită creativității și originalității soluțiilor propuse, a fost încurajat de cei din breaslă să își înceapă studiile sistematice în domeniu. A intrat la Școala Națională de Poduri și Șosele, dar a renunțat pentru a se înscrie la Facultatea de Matematică. Profesori mari precum Gh. Țițeica, Anton Davidoglu sau N. Coculescu i-au fost mentori. A plecat cu bursă la Paris, unde și-a dat doctoratul în 1908, la Sorbona, cu o teză de excepție despre ecuațiile integrale.

Cu "un cap care face cât șapte moșii", așa cum l-a caracterizat Țițeica viitorilor lui socri, Traian Lalescu a ajuns, cum era de așteptat, un nume important în matematică. A publicat cel dintâi tratat din lume asupra ecuațiilor integrale [Introducere la teoria ecuațiilor integrale] și o serie de studii în domenii diverse: ecuații funcționale, serii trigonometrice, fizică matematică, geometrie, mecanică, algebră sau istoria matematicii.

A iubit să producă matematică, dar și să predea, să creeze școală. A publicat o serie de lucrări cu caracter didactic, iar înființarea Institutului Politehnic "Traian Vuia" din Timișoara, institut care nu îi poartă numele doar ca urmare a unei conjuncturi politice de moment, este una dintre cele mai semnificative contribuții ale sale la dezvoltarea școlii naționale de matematică și a cercetării. Mărturie a recunoașterii contribuției sale la crearea acestei instituții stă bustul său de la intrarea în universitate, semnat de cunoscutul sculptor Medrea. Ca prim rector, a făcut o bună bucată de timp o navetă istovitoare București-Timișoara, a cooptat profesori renumiți pentru prestigiul instituției și a acordat burse studenților deosebiți.


Am avut prima oară revelația creației științifice a matematicianului Traian Lalescu atunci când, elevă fiind, am făcut cunoștință cu lucrarea sa Teoria ecuațiilor integrale.

Nu‑mi amintesc cum am ajuns acasă, trepidând:
- Tată, bunicul a fost un geniu! Ce mă fac?
- Să încerci și tu să descoperi, la nivelul tău, frumusețile nebănuite ale matematicii, ca să poți spune cu mândrie că ești nepoata lui, și să‑i cinstești memoria - cam atât poți să faci, mi‑a răspuns tata.

Acum, când se împlinesc aproape 140 de ani de la nașterea bunicului, aș dori ca prin publicarea ediției a doua a acestui volum să vă înfățișăm o imagine cât mai vie a omului și a savantului Traian Lalescu.

Să vă arătăm cât de caldă și de profundă era dragostea cu care și‑a crescut cei patru copii rămași de mici fără mama lor (tata avea doar un an când s‑a prăpădit bunica mea, Ecaterina), cum a încercat să le descopere aptitudinile și să le dezvolte spiritul creator. M-aș bucura să știu că am reușit să transmit măcar un crâmpei din toate acestea băieților mei, Traian și Ștefan Popa, strănepoții de care ar fi fost așa de mândru.

Păstrez o amintire prețioasă din copilărie, când am surprins mătușile povestind cu duioșie în familie cum, atunci când bunicul a cerut‑o pe bunica, tatăl ei fiind destul de reținut (fata era încă o copilă, iar bărbatul, de, cam sărac), a intervenit profesorul Țițeica:
- Dă‑i‑o! Lalescu are un cap care face cât șapte moșii (moșiile fiind, pesemne, "moneda forte" la acea vreme).

Volumul de față este structurat pe mai multe secțiuni, pentru a da unui cititor din zilele noastre o imagine cât mai cuprinzătoare a ceea ce însemna, la începutul secolului al XX-lea, un profesor, un intelectual și un savant român. Strădania sa individuală a fost urmată de o imediată și durabilă recunoaștere, atât acasă, cât și în lume, el devenind un model pentru atâtea generații.

Înainte sau dincolo de toate acestea, am considerat necesară reeditarea volumului Mă gândesc la tata, scris de fiul cel mai mic al matematicianului, poetul Traian Tr. Lalescu, tatăl meu. Am încercat astfel să evoc ceea ce rămâne îndeobște uitat astăzi: omul cald, tatăl iubitor de familie, educatorul propriilor copii, iarăși ca un subiect de meditație.

Studiile cuprinse în volum, semnate de bunicul, au fost alese dintre cele care pot fi apreciate și de către un public fără pregătire matematică superioară, dar care dau măsura gândirii filozofice și a spațiilor vaste ale preocupărilor sale. Ele sunt prefațate de o complexă lucrare a academicianului Solomon Marcus, care s‑a aplecat cu pasiunea și migala matematicianului istoric asupra celorlalte fațete ale personalității lui Traian Lalescu.

Cartea se încheie cu o bio‑bibliografie și o culegere de evocări și citate despre Traian Lalescu, datorate celuilalt nepot al matematicianului, filologul Traian Fintescu, fiul Floricăi.

Puterea sa de muncă și inteligența scânteietoare, precizia și eleganța tezelor sale au deschis noi orizonturi de cercetări și au impresionat întreaga lume matematică. După cum spune Ștefan Andone în Istoria matematicii: "Traian Lalescu a fost matematicianul român de o forță de concepție, spontaneitate și originalitate rar întâlnite, bine cunoscut și apreciat în străinătate, fiind și azi la ordinea zilei în unele cercetări ce se fac în America și Rusia." Și după nedrept de prematura sa moarte (la 47 de ani, în plină putere creatoare), el a continuat să influențeze și să inspire lumea matematicii.

La întrebarea lansată din Franța, pe internet, în 1999, "Știe cineva ceva despre Traian Lalescu, care a scris o carte intitulată Geometria triunghiului?", cel mai amănunțit și elogios răspuns a sosit din Montevideo, Uruguay, din partea profesorului de matematică Julio González Cabillón. Fragmente din textul acestui mesaj sunt redate în ultima parte a volumului.

Surprinzătoare și, totodată, impresionantă puterea cu care dragostea pentru matematică unește mințile celor aleși să o slujească peste timp și spațiu!

Caldele mele mulțumiri se îndreaptă către acei oameni și acele instituții care au contribuit la apariția volumului de față: Acad. Solomon Marcus, Traian Fințescu, Ilinca Tomoroveanu, Ion Caramitru, Laura Grünberg, Maria Berza, Radu Negrea, Elvira Botez, Sabina Pop, Academia Română, Universitatea Politehnica Timișoara, Curtea Veche Publishing.