Tembelism, criminalitate şi voie bună

" ...povestea este în întregime adevărată, de vreme ce am născocit-o de la un capăt la celălalt..."
Boris Vian


Legenda spune că, după apariţia celebrei scrieri ale lui Noica despre cele şase maladii ale spiritului, Petre Pandrea ar fi lansat în folclorul cultural dâmboviţean o a şaptea, pe care magistrul o ignorase: ilfovita. Afecţiunea, considerată endemică, se caracterizează cum v-am spus: prin tembelism, criminalitate şi voie bună. După cum o arată şi numele, ea are o regiune clară de definire; dar, iubiţi cititori din toate provinciile istorice, nu vă consideraţi la adăpost, germenii patogeni s-au răspândit! Ilfovul citat aici nu mai este de mult un punct pe harta patriei! A devenit o regiune a creierului...

Dacă despre tembelism şi criminalitate nu-i nevoie să comentăm, că ne înţelegem din priviri, mărturisesc că voia bună e o chestiune care începuse să mă îngrijoreze. Lipsea tot mai mult din context. Figurile asociate celorlalte două simptome deveniseră din ce în ce mai serioase şi, implicit, mai fioroase. Păi, nu-i păcat? Să ne înţelegem, domnilor! Fără umor şi nepăsare, boala-i alta şi nici bancurile nu mai sunt ce-au fost!

Zilele trecute am ajuns, însă, dis de dimineaţă şi după multă vreme, pe Lipscani. Locul se vrea schimbat şi serios. Sau, cum spune presa, "a luat o importantă opţiune pe calea restaurării centrului vechi al Bucureştiului". Asta înseamnă că a fost pavat, luminat şi transformat în zonă pietonală. Toate cu aproximaţiile de rigoare, evident. N-am văzut cum funcţionează felinarele publice, dar pavajul e găurit copios, ca peste tot în urbe, iar pietonal însemnă, pe româneşte, că merg voios pe-acolo toate limuzinele bancherilor riverani. Lumea, în schimb, tot aia. Veselă şi colorată. Şi, ca pe vremuri, se vând blugi. Fără fereală acum, de pe rasteluri aşezate în mijlocul drumului. N-am nevoie, dar parcă pot să scap??

- Hai, iubita, să-mi faci safteaua, că te văd mare la suflet şi la buzunar. Ia un blug, ia o cămaşă, ia o geacă la bărbat. Corcodele, vino-încoace să te strângă doamna-n braţe, să vadă că eşti cât bărbatul ei. Ia, doamnă, ia-l în braţe, să văd ce măsură îţi poartă!

Corcodel e bărbat bine, dar vreau ceva mai lung în mâneci.

- Bebeluşo, adă-mi, fă, un 36, că eu le-am terminat, strigă ţiganca spre patroana tarabei vecine.

N-are, dar găseşte mai încolo. Mă prind iute că toate se adresează una alteia cu "bebeluşo" şi că asta le amuză foc. Se adună ciopor în jurul meu, gureşe, ştirbe, vesele. Nu vreau să cumpăr nimic, dar mă trezesc cu o cămaşă în braţe şi-mi fac un preţ la o treime din oferta de-nceput. Insistă măcar să încerc.

- Pune-o pe mata, coniţă, să vezi cum te arenjază! Haide, dă la mine haina lu' matale, să ţi-o ţin.

Asta-i cam prea mult, mă codesc.

- Nu te teme, că nu umblu în buzunare. Eu-s ţigancă serioasă, seara sunt nemţoaică la copii de români!

Acum cu adevărat m-am liniştit. Voia bună e pe mâini pricepute!