nu-i acelaşi lucru
să spui
aş vrea o casă mare de sunete
geometrii solide
călăuze
să ţină loc de tocul uşii
iată trece zidul
îşi croieşte calea
într-un dans de maşini şi de carne mută aflată la stop
aş putea să te adun de sub maşini
între răni şi fracturi să pun de-a valma carnea lor trecută
şi să fac dragoste cu tine
înălţându-mă
de la începutul verii tânjesc după asta
aşteptând să se facă verde la trecerea de pietoni
nimic nu se întâmplă atât de uşor
a trece trecerea doare
tu nu o simţi.
istovirea din viaţa ta îmi strigă
caută venele
aceasta e povestea
devotată de-atâtea ori
abandonul este religia ta
umple-ţi copilul cu hărţi şi cu ziare
alb sau negru nu e de-ajuns
nu eşti tu
şi nu va merge cu tine când vei pleca.
îngropat în hârtia pe care scrii
îţi vine să-ţi ceri scuze tot timpul
dezordine în casă
zgomot de lumini pe afară
resturi în farfurie
nici un înger nu le pândeşte
diagonala difuză în dulap
stăpâneşte libertatea
eşti un om
ai totul
vrei nimic
nu-ţi mai cere scuze tot timpul
nici un înger nu te pofteşte.
nu-mi cere cuvântul
cere-mi mai bine tăcerea
din spatele existenţei
din casa în care
încă de la început
ţi-am luat chipul
regândind surâsul
în mersul tău pe lângă ziduri
uluit de tristeţe
fumând ţigară de la ţigară
mă uit în jos
astăzi sunt liberă
şi pentru că asta nu se întâmplă prea des
privesc formele vieţilor noastre fărâmiţate
înduioşând de mici
în ritm de dans tropical
trecătorii
aceleaşi cuvinte
au golit locul
zâmbetul tău zâmbetul meu
grimase ascunse pe harta oraşului.
merg pe bulevardul magheru
lărgit de oameni
ca nişte bancnote azvârlite
printre care încerc să trag gard viu de sentimente
la întâmplare
mă scutur înaintea ploii
la trecerea de pietoni
făcând loc umbrelelor
stau pe loc să îmi aud paşii
în groapa asta vreau să arăt bine
sunt vizibilă cât o gărgăriţă
lumea toată în spatele meu nişte aripi
din copilărie în copilărie
am făcut din tine glasul meu gata de zbor
te-aştept să-mi prinzi mâna
la trecerea de pietoni
am strâns destule lacrimi în ploaie
ca laptele cald
fii aici ca să îţi ofer ce am
un gard îngrijit
o cană cu lapte
demachiant
în care să ne oglindim rând
pe rând.
2 comentarii
- .......Zquennis, 07.11.2015, 02:30
Nu înțeleg încăpățânarea asta de a scrie un nimic despre nimic în atât de multe versuri
- Atata durere!Razvan Stoicovici, 23.01.2016, 02:34
Profund... minunat!
Faci salturi inabusite deasupra aceleasi prapastii ale durerii... aluneci in ea ... te zbati cu disperare infingandu-ti unghiile firave in marginea fragila.
Te consideri neinteleasa.
Agonizezi sperand la realizarea imposibilului.
Oscilezi intre placere si sadism, cu tendinte spre sacrificiul suprem.
Fiecare celula si-a intins cilii implorand durerea, te hranesti cu ea... esti dependenta.
Aceasta este calea pe care ai ales-o spre evolutie... este doar optiunea ta, esti inzestrata ca toti ceilalti pamanteni cu liberul arbitru.
Totusi, uiti ca esti divina, ca ai scanteia Creatorului, ca esti perfecta!
Priveste in adancul tau si vei observa ca nu esti niciodata singura! <3
Arhiva rubricii
perpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate