Măcelărie

"Dă-te jos de pe masa mea de măcelar, ticălosule!"

A luat satârul şi l-a aruncat. Geamul s-a spart, zgomotul a fost prea mare pentru surzii din cartier. Dar n-a plecat. S-a dat jos de pe masă, însă n-a ieşit din încăpere. Măcelarul avea halatul alb plin de sânge. În hală mirosea a parfum de femeie frumoasă. Câinii care stăteau pe la uşi au schelălăit în cor. Corul câinilor măcelarilor.

Cine-o să plătească geamul acum? Un mamut cu urechile lipite de corp, care poartă în spate doi peşti - unul e albastru, îl cheamă Nemo, celălalt e bej, în dungi, îl cheamă Wanda. El o să plătească, mamutul. Face împrumut la o bancă şi-l plăteşte, idiotule! Trebuia să te gândeşti la asta. Acum l-ai nenorocit, l-ai băgat la cheltuieli, l-ai agăţat în cuiele datoriilor.

"Pleacă din hala mea de măcelar, ticălosule!"

A luat un cap de vită şi l-a aruncat către el. Parfumul se estompase printre coaste de porc şi intestine de oaie. Capul de vită nu l-a nimerit. Dar s-a rostogolit frumos, ca un şut la firul ierbii, şi i-a nenorocit glezna lui Pache, celălalt măcelar, care lucra la cealaltă masă, dar care are un halat albastru, pătat cu sânge.

Cine o să-i plătească spitalizarea lui Pache acum? Nevastă-sa, ea o s-o plătească! Pentru că Pache n-are carte de muncă, e angajat "la negru". Nevastă-sa are, lucrează în port, face bărci. Şi gata. Bărci şi gata!

"Ce vrei de la mine? De ce-ai venit acum?"

Pache încă urlă de durere. Se mai întâmplă ca vacile să aibă capetele tari, scuză-mă, Pache! Am vrut să-l nimeresc pe idiotul ăsta. O să-ţi aduc banane la spital, ştiu că-ţi plac şi că din coaja lor îţi face nevastă-ta şampon. Asta nu-i o problemă.

S-a urcat pe umărul lui şi-l priveşte de acolo, cu unicul său ochi, ochiul cărămiziu, crăpat în partea dreaptă.

"Am venit pentru că trebuie să-ţi spun ceva important. Mi-a crescut o frunză. M-am trezit de dimineaţă cu ea, în dreptul coastelor. E de un verde incredibil, ceva de speriat! M-a emoţionat pe bune verdele ei, dar nu ţi-o arăt, o să te las să putrezeşti în curiozitate, aşa cum m-ai lăsat şi tu să mă transform în praf acum câţiva ani, pe marginea drumului spre Tîrgovişte, după ce ai trecut cu maşina peste bătrânul ăla beat şi apoi ai fugit mâncând pământul. Nu te văzuse nimeni, ai crezut că vei scăpa. N-ai scăpat! Acum mi-a crescut prima frunză".

Parfumul din hală a dispărut. Miroase a urină. Pache s-a scăpat pe el; are prostata ţăndări. Măcelarul cu halat alb îşi caută cu privirea satârul, peste fereastra masacrată.

"Arată-mi frunza, idiotule!"

Dar plecase. Câinii şi-au reluat locurile la pândă. S-a înserat, la naiba!