Explozia automobilului galben

Am văzut o femeie goală, într-un automobil galben. Femeia era tânără, avea sâni frumoşi şi umbra bordului cădea perfect, cât să-i acopere ce nu trebuia văzut şi să-i dezvăluie un piept imaculat. Automobilul era parcat sub un arbore uriaş, pe o stradă laterală. Avea, cu siguranţă, două uşi, faruri ce semănau cu ochii unui tigru în călduri şi patru ţevi de eşapament groase ca nişte guri de tun, atent nichelate. Femeia nu stătea la volan şi avea o privire verde, cu capul lăsat uşor într-o parte, o şuviţă de păr îi mângâia fruntea - n-avea o tunsoare cu fiţe, nici nu i-ar fi dat bine pe chip.

În jurul automobilului galben era linişte. Linişte de oameni şi linişte de furtună. În ziua când am văzut-o era cald, toropeala unei după-amiezi de Saint Tropez, deci undeva în spatele portierei şoferului ar fi trebuit să se afle Mediterana, dar n-am verificat, nu aveam timp. Pentru câteva secunde, să fi fost treizeci, ne-am privit ochi în ochi. Nu a zâmbit decât la final, când şi-a trecut, amuzată, degetul arătător prin păr. Eram pe trotuarul de vizavi. Orice stradă lăturalnică are un trotuar şi un trotuar de vizavi. În primele cincisprezece secunde mi-am dorit ca automobilul galben să nu fi avut bord, şi - implicit - umbră, şi femeia goală de pe scaunul de lângă şofer să fie doar proiecţia celei care stă lângă mine în pat, cu perdelele fluturându-i leneşe printre gene. Se făcuse o autostradă între trotuar şi vizavi-ul trotuarului, era o autostradă din aceea americană, prin pustiu, un route 66 pe care poliţiştii nu pândesc, obosiţi, la colţ de cactus, vitezomani nebuni pentru care infinitul e doar un punct de sprijin. Pesemne zărise şi ea munţii în depărtare, plantase din ochi pădurile pe ei şi urla plăcere intensă la 240 de mile pe oră.

În toate automobilele galbene pe care le văzusem până atunci, femeile se rujau de la stânga la dreapta, cu un car de ambiţie şi un dram de cabotinism. Acum, lucrurile au stat altfel, eu i-aş spune inocenţă, umbra bordului i-ar spune trăire. Şi exact în secunda treizeci, când vulturii se roteau deasupra trotuarelor cu cenuşă de îngeri în cioc, automobilul galben a explodat. Ca-n filmele noir de pe vremuri, cu gangsteri şi ghetre, incendiu alb-negru la capăt de autostradă. Şi dincolo, verde. Şi da, apoi am verificat, aveam timp, Mediterana se ascunsese la umbră, dar nimic din toate astea nu a mai contat.