Primăvară...

O pictură parfumată cu vibrări de violet - scrie Bacovia. După o iarnă deșartă, fără viscoluri și troiene și cu săniile copiilor ruginind în șoproane. Iarăși. Până când vor mai fi astfel de ierni, Doamne-Dumnezeule??
Cu noi gropi comune descoperite în Ucraina, țara în care ghioceii nu mai pot înflori. Cu declarații inutile și inepte ale OSCE privind încălcarea drepturilor omului în această țară urgisită. Și cu noi împușcați. De ruși, desigur. Cu Putin acumulând ura paneuropeană, dar atenție - crescându-i scorul electoral în propria-i țară!!! Și cu noi ajutoare suplimentare ale FMI-ului pentru Moldova de peste Prut, afectată puternic de războiul din Ucraina. Cu noul militarism german cu față verde de data aceasta. Pe la noi, dealul din fața mea începe să fie iarăși verde, deși n-a nins mai deloc astă iarnă. Primăvara vine și așa!

Iar Revoluția română a devenit, pentru mine cel puțin (iertați-mă!), o primăvară perpetuă, o ficțiune, iar orice ficțiune place, pentru că este mai neverosimilă, deci mai frumoasă. Iar tinerii de atunci, ajunși bătrâni, cum spuneam, nu mai înțeleg nimic. Capere quid capiat, spune Matei la 19 cu 12, adică Cine poate înțelege, să înțeleagă.

Dar cu noi speranțe. Declarații voinicoase ale politicienilor, promisiuni belicoase ale fotbaliștilor, pline de nădejdi, ale regizorilor tot mai fără bani. Cu ciocănitori dezgropându-și nucile sau castanele îngropate astă toamnă. Cu perechi de îndrăgostiți mergând pe Copou fără țintă, ținându-se de vârful degetelor, uitându-se ochi în ochi, gură în gură, și zâmbindu-și, având senzația că toată frumusețea Iașilor le aparține numai lor; cu "rătăciții" de la filologie, căci idealiștii, nu-i așa, trebuie să aibă și ei un loc călduț - să se căsătorească devreme, să ajungă profesori la Gheboaia sau la mama dracului, să facă doi copii care să ajungă profesori ca și ei sau să meargă în Occident și să rămână toată viața niște amărâți de idealiști, cu viitori inginerași-șantieriști începându-și diminețile cu "una mică", care mai târziu vor ajunge mai multe; cu diaspora provincială a studențimii iașiote grăbindu-se la cursuri cu mapele sub braț; iar bătrânii se sufocă de astm și de mai câte boli; cu cerșetorul în Parcul Expoziției, care se despăduchează și își schimbă cârpele murdare din bocancii rupți; cu zidarul sau sculerul-matrițer sau termistul-tratamentist, care-și odihnește mușchii frânți, prânzind în tovărășia nevestei, care-i umple a doua oară farfuria; cu ftizicul care obosește din te miri și tușește des, tabagic, hârșiit, găsindu-și ațe de sânge în palmă - nu se uită în oglindă, i se pare că-și vede moartea acolo; cu nebunul care umblă năuc cu ochi enormi și visători; cu actrițele și cu tot felul de demoazele tot mai dezbrăcățele și cu sutiene tot mai minuscule și transparente, iar cu chiloței... mai bine nu mai zic; cu primarii tot mai burtoși, mai aroganți și mai hoți din bugete tot mai subțirele, ca și ale gimnastelor noastre tot mai firave și comentatori de sport trăind numai din amintiri, cu personal în primării și instituțiile statului tot mai umflat și inutil.

Mda, în Țara Românească toate se prevăd ca printr-un zăbranic subțire: tuciurii unsuroși în cabinele-scoică ale mașinilor barosane din crep alb, cu pirande cu codițe pe post cică de tradiție, arbitri tot mai hoți, comercianți la fel, medici tot mai venoși, ca și avocați. Plăți la avocați și procurori (era să zic porcurori) mai ceva ca la doctori pentru operație sau la popi pentru prohod. Și cu oameni de televiziune... inculți, neobrăzați și... că mi-e rușine mie de rușinea lor.

Și cu babe și doamne îmbrăcate decent mergând cu pomeni la biserică. Și cu graurii fluierându-ne din vârful salciei: fiuuu! stai așa! cu firele de iarbă izbucnind verde crud din crăpăturile asfaltului. Cu salariații umiliți de vreun șefuleț oarecare, cu divorțatele nefericite, cu liceenii corigenți sau "amenințați", cu fiii din Occident ai muncitorilor de odinioară, cu "oamenii muncii" rupând pancartele după demonstrație. Dar perechile de îndrăgostiți, cum spuneam, trec și vor trece cât este și va fi Copoul, uitându-se ochi în ochi prin mizeria din Târgu Cucului; iar la nivelul genunchilor lor cu cerșetorii cu o cutie goală de conserve în față pentru câțiva bănuți, pe care îi vor bea apoi la cârciuma răpănoasă din spate, aruncând bănuții pe tejghea, iar un cârciumar cu privirea vicleană îi apucă indiferent, cu universitarii umblând cu limba scoasă după "grade" cu prețul renunțării la propria conștiință, cu țăranii în cojoace din piață, preocupați să-și vândă cartoafele sau brânza "direct din vacă", cum zice unul, cu basarabencele cu casâncă gri strigându-și marfa de doi bani (sau nu, moldovenii de peste Prut au fost parcă după '89), Da, are dreptate Poetul: "Ta twam asi", cum spune după Upanișade, adică "Acesta ești tu".

Sigur! ne depărtăm în timp de acel Decembrie. Aparent! Numai aparent! Sigur, Dinescu vrea să-și vândă celebrul pulover cu care a făcut Revoluția. Dar realitatea acelor ani e musai să sălășluiască în tinerii și mai puțin tinerii de azi, chiar și fără puloverele lui Dinescu sau Petre Roman. Și ne putem întreba: Oare ce stă în sufletul nostru de ceva ani și încă nu devine faptă? Ce ne lipsește? Cum să schimbăm această clasă politică șubredă, aceste mutre de angajați la abator? Cum să redevenim cei trei, trei sute de mii, milioanele de mușchetari de atunci? Cum să ne reîntâlnim peste ani ca cei trei mușchetari în Vicontele de Bragelonne. Desigur, cu alte mijloace, nu cu sânge și jertfe. Cu inima caldă și cu mintea dezghețată! Și să strigăm din nou, cu inimile înfierbântate, cu sângele arzând și cu simțurile năpustite în afară. Și fericiți: Oleee, ole-ole-oleee! Ceaușescuuu nu mai eee!

Dar să vorbim de tineri. Tinerii... of, tinerii, adolescenții, copiii! Câtă seriozitate la acei tineri! Și o spun cu toată convingerea: Dacă vom uita copiii cu picioarele goale îngenuncheați la Timișoara, ne vom uita pe noi înșine ca oameni. Dacă vom uita tinerii și maturii cu suflet tânăr împușcați la revoluție - la fel. Dacă ne vom uita inimile înfierbântate de atunci, va fi vai și amar de noi! Chiar vom muri! Definitiv și irevocabil. Poporul trebuie să știe să întinerească și să renască, iar atunci am întinerit cu toții și ne-am câștigat dreptul la existență. Chiar huliganii și parașutele, chiar și cerșetorii aceia mai bine dispuși după o dușcă. Ca și Eminescu, care era tânăr când scria operele lui nemuritoare. Ca și Bărnuțiu sau Avram Iancu care făceau revoluția la vârsta tinereții. Erau atât de tineri!

Daaa, cine poate înțelege, să înțeleagă!