Este drept, când am cunoscut-o eu, adică la bătrânețe, tanti Frăsina nu era și nici măcar nu-și aroga această autoritate. Era o femeie mică, "galbenă ca turta de ceară", cum se zicea odată, cu haine cernite, care parcă voia să treacă neobservată prin lume. Creștea nepoții și nepoatele, avea grijă de găini și cam atât. Aaa, și mai dosea cele furluate de băiatul ei de la echipa de fotbal Politehnica Iași, unde era administrator. Odată acesta a adus un bolovan de bitum și l-a așezat în curticica din spatele casei. Tanti Frăsina nu știa ce-i acela bitum, adică un fel de păcură solidificată. Ținea câteva găini acolo și o cloșcă cu pui. Cloșca asta, cu puii ei, nu și-a găsit alt loc decât pe acel bolovan de bitum. Sub căldura cloștii bitumul s-a înmuiat, iar puișorii au intrat cu piciorușele în bitum. Acum erau toți șic, aveau un fel de ciuboțele negre. Titi, acest băiat năuc de care vă spuneam, cunoscut în familie și pentru alte trăsnăi, a început să curețe puii de păcură pe piciorușe cu benzină. Bineînțeles, au murit toți, sărmanii.
Prin '91-'92, când duceam săptămânal articolul la Monitorul, ca să mi-l bată la mașină dactilografa ziarului (așa era pe vremurile acelea, încă nu știam să dactilografiez - o, ce drum lung am străbătut cu toții de atunci!), treceam adesea pe la ea, care a stat o viață în Ciurchi, iar ziarul își avea atunci redacția prin apropiere. Era bătrână de-acuma, aproape 90 de ani, pentru ea conta doar liniștea sufletească (ca la cancer, zice prietenul scriitor Dumitru Augustin Doman) și cred că era fericită măcar acum, la senectute. O găseam de cele mai multe ori în pat, într-o cameră întunecoasă și goluță, care mirosea a singurătate. Îmi povestea întâmplări vechi din familie, de dinainte de război. Încurca evenimentele, ba și rudele, ca și mătușile lui Marquez. Apoi pentru ea nu mai contau banii, succesul sau insuccesul copiilor și chestii din astea. Hoția sau nehoția nu mai existau, cum v-am arătat. Era ruptă de lume.
Da, era străină de cele ale lumii. Lumea ei se rezuma la neamuri, la nepoți, la olița pentru aceștia, la hăinuțe cât mai călduroase, la căcălica prea moale, la oreionul Măgduței, etc... Îmi amintesc cum la un moment dat Titi a mers cu nevastă-sa, tanti Lidia, la Galați la un meci al Politehnicii Iași cu Galațiul. Politehnica a pierdut, ba i-a prins și ploaia acolo. Vin ăștia acasă rebegiți și plouați la propriu și la figurat. Și tanti Frăsina îi întreabă: "Ce s-a întâmplat, de ce sunteți așa supărați?" "Ne-au bătut, mamă cu 7 la 1" "Aaa, apoi cum să nu vă bată, dacă au fost 7 pe 1". Maria mea spune că asta trebuie să fie o glumă. Nu, chiar așa era "țața". Cunosc multe povești din aceste, care distrează și azi, când ea nu mai este de mult pe lumea aceasta, pe cei din familie.
Țața a avut trei copii: doi băieți și o fată. Titi, de care am pomenit, era înalt ca și taică-său, nenea Rotariuc, Hoholul, porecla pe care o primeau ucrainenii. Și la fel avea niște încrețituri pe frunte de tânăr. A lucrat în domeniul sportului, pare-mi-se că în tinerețe chiar a făcut sport, săritura în lungime, dacă țin minte bine. Se ocupa și cu furtișaguri de pe la serviciile unde lucra (vedeți că eu nu fac portretele unor eroi, filosofi sau alți oameni exemplari) și ducea lucrurile furate pe la rude. Îi era frică să le țină acasă. A adus și pe la noi tot felul de piese de automobil, bascheți, etc. Rămâneau lucrurile luni de zile ascunse prin poieți, le găinățau găinile. Pe urmă venea și le lua. Nu știu unde le ducea. Era priceput în meseria lui. Mama și rudele spuneau că avea șanse să ocupe poziții mari la direcția sportivă. Nu a ocupat pentru că nu avea studii.
A fost căsătorit cu tanti Lidia, o fată ambițioasă, venită de la țară, dintr-o familie săracă, cu mulți copii. Tanti Lidia a urmat drumul de la fata venită dintr-un fund de sat, la vânzătoare la o "alimentara" de mahala și în final la șefă la "Unic", cel mai mare magazin alimentar din Iași, aflat chiar în buricul târgului, în Piața Unirii. Când mergeam cu mama la "Unic", tanti Lidia îi îndesa în sacoșe tot feluri de salamuri, învelite în hârtie subțire, transparentă (hârtiile acestea îmi plăceau mie la nebunie), care de care mai scumpe și mai rafinate. Aceasta în ciuda protestelor mamei. Tanti Lidia, încă o dată zic, era ambițioasă, aprigă femeie. Ea îl conducea ca pe o marionetă pe nenea Titi. Cu toate că era un om foarte muncitor nanul Titi era dus de nas de tanti Lidia. Se vedea că își însușise vorba că bărbatul e capul, iar femeia e gâtul: cum se mișcă gâtul, așa și capul. Am auzit-o spunând vorba asta de vreo două ori. Din păcate, tanti Lidia a murit de tânără - cancer, blestematul de cancer! La bătrânețe Titi era îngrijit de Magda, fiică-sa. Avea scăpări de memorie, nu-și mai recunoștea neamurile.
Celălalt băiat era Gică, o probă de bețivan cum n-am mai văzut. Ar fi băut rachiu făcut și din căcat - zicea mama. Nu știu cum reușea să facă rost de bani pentru băutură, fiindcă nu a lucrat nicăieri niciodată. O "tapa" pe maică-sa de bani. Uneori îi fura banii pur și simplu - așa se plângea tanti Frăsina mamei. De fapt, bătrâna nu prea mai avea imaginație. Ascundea banii între albituri, iar Gică îi găsea fără nici o problemă. Altminteri Gică era un tip deștept și glumeț, ba chiar spiritual, dacă îl scăpai la un pahar de băutură. Se tot lăuda cu multele lui cunoștințe, căci o cheie a falsului succes în societate este să faci paradă de cunoștințe, chiar dacă aceste cunoștințe erau "fata morgana". În partea a doua a vieții umbla în cârje: băuse și adormise într-un șanț într-o toamnă târzie. Probabil se întâmplase chestia asta nu o dată. A murit tânăr, pe la vreo 50 de ani. Tot într-un șanț sau într-o rigolă, mă rog. Nu l-a regretat nimeni (poate doar vreun bețiv de-al lui), l-au uitat repede toți. Iată, îl amintesc eu aici.
(va urma)