Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Jobenul cu iepuraşi

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Roşu sau negru, domnule Lăzărescu?


Eduard Ţone

14.03.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
L-aş lua pe domnul Lăzărescu cu o limuzină, aşa, cu pijamaua lui murdară cu tot, şi l-aş duce în Las Vegas. Pe drum aş ruga o asistentă cu ţâţe mari să-l bărbierească şi să-l radă în cap, i-aş citi un pasaj din Biblie, o propoziţie întunecată din Cioran, l-aş scula din morţi pe Fărâmiţă Lambru ca să-i cânte "La crâşma din Ferentari", i-aş băga o sută de para în buzunarul de la piept şi l-aş planta într-un final la o masă de ruletă în cazinoul cu cele mai cool luminiţe din Sin City.

Sunt convins că bătrânul nu şi-ar juca viaţa pe un număr. Acasă îl aşteaptă trei pisici, o canapea plină de păr şi purici, un maldăr de ziare infecte şi-un vecin cu care de obicei bea poşircă din alcool dublu rafinat cu vanilie. Un număr nu i-ar gâdila orgoliul domnului Lăzărescu. Dar ar fi o şansă ca tataie cu ulcer operat acum paişpe ani să opteze pentru o culoare: roşu sau negru. Roşu l-ar aduce înapoi la ştirile cu autobuze care se răstoarnă la Săftica făcând mii de victime pe metru pătrat, negru l-ar teleporta direct într-o sală de cinematograf unde să-şi vizioneze rapid viaţa. Fast rewind în câteva secunde, apoi beznă totală şi capul la fund.

Am un vecin de palier care seamănă cu domnul Lăzărescu. Nu beau cu el, dar tipul e de treabă şi-mi repară prizele atunci când iese fum din ele. A stat trei luni în spital fiindcă şi-a rupt piciorul şi doctorii n-au găsit ceva mai bun de făcut decât să-l priponească de paturile de fier. După ce a ieşit, într-un final, a făcut cunoştinţă cu dragostea cu de-a sila. S-a îndrăgostit, vrând-nevrând, de cârje. Şi cârjele nu l-au mai părăsit niciodată. Are o fată care-l vizitează şi-l enervează fiindcă îi umblă prin lucrurile vechi şi i le-aruncă. Are o maşină pe care n-a mai pornit-o de câţiva ani şi de pe care zăpada se topeşte parcă mai greu ca de pe celelalte. Are un suflet bun şi o soluţie pentru orice problemă.

Dacă vecinul meu s-ar simţi rău şi ar suna într-o seară la salvare - aşa cum a făcut domnul Lăzărescu - iar salvarea l-ar plimba pe la ţâşpe spitale zdruncinându-i şoldul beteag, s-ar enerva atât de tare încât orice limuzină i s-ar părea căruţă de ţigani puturoşi. Nu şi-ar semna operaţia, ar ţipa la asistentele toante şi la medicii cu inimă de tablă până când ar scoate litere pe nas şi sânge pe gură şi s-ar întoarce acasă în aceeaşi noapte mizând pe un roşu murdar.

În loc de camera de gardă a morţii, Lăzăreştii merită să meargă în cazinourile din Las Vegas pentru ultimul dans cu destinul. Ghinionul lor e că numele li se termină în escu. Norocul - că în faţa unei rulete ai întotdeauna posibilitatea să alegi între cele două culori. Şi, între timp, să torni pe gât, poate pentru ultima oară, o poşircă de "dublu rafinat" cu vanilie, un mastropol, 'tu-i mastropolu' mamii ei de viaţă...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer