Seniorul, inventatorul, sufletul Madrigalului

Cântec de dimensiuni reduse cu formă strofică dedicat aproape în exclusivitate corului, dezvoltat până la înalte grade de complexitate componistică în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, madrigalul reprezintă pentru ascultătorul de astăzi o stare de spirit reper într-o civilizaţie dominată e "pseudo" stări de spirit.

Acestei scurte definiţii i s-au alăturat, printr-un norocos joc al sorţii, sensibilitatea şi inteligenţa muzicală a unui mare artist român, maestrul Marin Constantin. Idealul de sunet şi idee muzicală al celui ce a fost sărbătorit la 81 de ani cu un concert aniversar găzduit de sala "George Enescu" a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, a adus glorie românilor şi României timp de peste patru decenii. Abordând un repertoriu ce cuprinde practic toate genurile muzicii corale, corul Madrigal a însemnat renaşterea unui alt nivel de aşteptare din partea publicului de pretutindeni. Acum, Seniorul, Inventatorul şi Sufletul acestei corale este sărbatorit, iar el priveşte probabil în urmă cu liniştea lucrului bine făcut.

Marin Constantin a lăsat în urma sa o nouă dimensiune în ceea ce priveşte perfecţiunea ansamblului vocal. Acuitatea, omogenitatea, acribia, naturaleţea, sinceritatea – sunt doar câteva din atributele artei maestrului Marin Constantin şi a Madrigalului, o moştenire extrem de greu de ţinut la aceleaşi cote de discipolii săi de acum. Cu un efectiv ce a suferit mari transformări şi un statut administrativ şi financiar deloc dătător de linişte pentru vremurile ce vor veni, corul Madrigal, aşa cum a putut fi el ascultat şi văzut cu ocazia concertului aniversar ce a provocat aceste gânduri şi rânduri a apărut ca o formaţie în care se regăseşte încă o mare şi ardentă pasiune pentru muzică şi pentru performanţă.

Cei doi dirijori, unul mai tânăr decât altul, Anna Szabo şi Emanuel Pecingine, au demonstrat că din punct de vedere artistic, cel puţin, Madrigalul poate avea un viitor distinct, personal şi nu neapărat marcat de epigonism.

În prima parte, dedicată repertoriului renascentist de suflet al acestei corale, tânăra dirijoare Anna Szabo a trecut cu brio dificila probă a autocontrolului şi a stăpânirii gestului, frazei ori ideii muzicale. Hotărâtă şi capabilă să ducă la bun sfârşit imensul efort de a deveni un muzician complet, Anna Szabo este acel gen de artist în care vom recunoaşte, încadrate în datele personale din ce în ce mai bine conturate, multe din acele calităţi ale profesorilor ei, Petre Crăciun şi, desigur, Marin Constantin.

Cu o componenţă parcă mai stabilă în ultima vreme, corul Madrigal de astăzi are nevoie în continuare de experienţă şi cristalizare a calităţilor sale de moment. Primii care ştiu că arta începe din momentul în care tehnica interpretării şi-a spus ultimul cuvânt sunt din fericire chiar madrigaliştii, care cu siguranţă nu vor renunţa la lupta pentru atingerea acelui ideal sonor impus de Marin Constantin cu "distribuţiile" anterioare.

Programul serii a continuat cu repertoriul românesc, unde sensibilitatea şi experienţa acumulată în lucrul cu propriii colegi a dirijorului Emanuel Pecingine şi-au spus cuvântul. Abordând cu aceeaşi acurateţe a stilului ca şi în prima parte repertoriul propus, madrigaliştii au reuşit să convingă din nou că rămân o formaţie artistică de elită. Momentul final, care a căpătat o încărcătură emoţională extremă în momentul în care maestrul sărbătorit a urcat pe scenă dirijând şi încheind concertul cu Vezzosette nymphe belle de Giovanni Gastoldi – primul madrigal studiat de Madrigal şi transformat ulterior în "imn" al coralei – alături de toţi foştii madrigalişti aflaţi în sală, ne-a convins că avem în continuare nevoie pentru noi şi generaţiile viitoare de fenomenul Madrigal.