Realitatea "ca atare", "în sine", este distopică, devine repede, imediat (nu este "din prima", de la bun început, dar devine astfel rapid, imediat, de parcă ar fi deja astfel) distopie. Atunci cînd nu e flancată, contrabalansată regulator, pedagogic, civilizator de utopie.
Instituțiile, statul, sfera publică sînt utopia regulatoare în act, în luptă (de încadrare): nicicînd realizabilă ca atare, dar obligatoriu de exercitat împotriva distopiei, a tendințelor irezistibil distopice, anti-utopice ale realității.
Distopie e cînd nu se construiește nimic. Construcție = utopie în act, în acțiune, la luptă.
Legea e utopia. Realitatea e distopia.
Comunismul utopic, liberalismul distopic. Sau a crea utopic distopii și distopic, utopii. Nu chiar simetrie, totuși.
Tragem totul în jos: normalizăm distopia (e stare naturală, natura e distopică, "autoreglarea" naturală e distopia însăși) și coborîm și utopia (utopia ar trebui să fie normalitatea, contrabalansarea instituțional-pedagogică, de-bestializarea, de-distopizarea).
Utopia e legea. Și aplicarea ei, transformarea utopică a ordinii de drept în realitate de fapt, a utopiei în distopie.
Instituțiile, statul, sfera publică sînt utopia regulatoare în act, în luptă (de încadrare): nicicînd realizabilă ca atare, dar obligatoriu de exercitat împotriva distopiei, a tendințelor irezistibil distopice, anti-utopice ale realității.
Distopie e cînd nu se construiește nimic. Construcție = utopie în act, în acțiune, la luptă.
Legea e utopia. Realitatea e distopia.
Comunismul utopic, liberalismul distopic. Sau a crea utopic distopii și distopic, utopii. Nu chiar simetrie, totuși.
Tragem totul în jos: normalizăm distopia (e stare naturală, natura e distopică, "autoreglarea" naturală e distopia însăși) și coborîm și utopia (utopia ar trebui să fie normalitatea, contrabalansarea instituțional-pedagogică, de-bestializarea, de-distopizarea).
Utopia e legea. Și aplicarea ei, transformarea utopică a ordinii de drept în realitate de fapt, a utopiei în distopie.