Alberto Păduraru: Prima întrebare e mai mult așa, ca un reel... Cine ești, ce faci, de unde vii... și orice altceva mai vrei să-mi spui despre tine.
Nathan Theys: O să îți spun tot ceea ce vrei să știi. (râde) Bun, numele meu e Nathan Theys, născut în Africa de Sud, actualmente stabilit în Anglia, unde fac filme, trăiesc și... muncesc. Tot acolo am și studiat.
A.P.: Ce studii ai urmat?
N.T.: Am studiat Film, la London Film Academy.
A.P.: Grozav!
N.T.: Da, a fost o experiență grozavă. Profesorul / tutorele meu a... Știi filmele lui Stanley Kubrick?
A.P.: Da, da, A Clockwork Orange...
N.T.: Așa e, e unul dintre ele. Mai e și... Full Metal Jacket.
A.P.: Da, da, știu. Care-i treaba cu Stanley?
N.T.: Unul dintre filmele pe care le-a făcut Kubrick, cum ziceam, Full Metal Jacket, l-a avut pe post de operator de cameră și director de imagine pe profu'.
A.P.: Asta e minunat. Cum îl cheamă?
N.T.: John Ward. A fost operatorul lui steadicam, de mișcare liberă, tot el ne-a și învățat ce-i aia să faci film.
A.P.: Minunat! Zi-mi acum, care e contextul venirii tale la Festival de Cannes 2022?
N.T.: Să-ți zic sincer, nu sunt prea mare fan al lumii ăsteia plină de glamour a filmului.
A.P.: Zici de filme, sau de ce se întâmplă în general, și dincolo de ele?
N.T.: De tot glamul ăsta, da. Toată parada asta de celebritate... Nu e genul meu, adică... Mi-aș dori să lucrez cu celebrități, da, dar eu nu sunt persoana aia căreia îi place să fie în fața camerelor, în lumina reflectoarelor, și așa mai departe... Sunt în industria asta de vreo 15 ani deja și e prima dată când vin la Cannes. Totodată, mi-a luat și al dracului de mult să mă decid. Prietenii mei, partenerul meu, colegii de muncă, toți prietenii din lumea filmului îmi ziceau "Nathan, trebuie să te duci, trebuie să te duci la Cannes! Ar fi o experiență unică, ai avea ocazia să cunoști atâta lume!" Eu respingeam vehement ideea, le ziceam "Nu vă faceți griji, nu e de mine." Și totuși... Am un film, un feature film în lucru, despre tatăl meu, care e unul dintre primii cântăreți de culoare de operă din Africa de Sud. Filmul e despre viața lui, despre cum a ajuns cântăreț de operă, e incredibil pentru mine, nici eu nu-mi dau seama cum a reușit. Știi, până și azi ne confruntăm cu rasismul, cu black lives matter și toate lucrurile astea.
A.P.: Așa e, da.
N.T.: Imaginează-ți asta întâmplându-se în anii '60-'70. Așa deci, fac scriptul pentru film și mă trezesc cu un premiu pentru el.
A.P.: Ce premiu?
N.T.: De la Festivalul Internațional de Film și Marketing din Cape Town. După asta, am primit și finanțări de la televiziunea națională din Africa de Sud, mi-au dat resursele să pot dezvolta scenariul. Și după am tot scris... dar nu cred că sunt un scriitor bun, sunt mai degrabă regizor decât scriitor... dar toată lumea îmi zicea "oricum ar fi, tu trebuie să scrii scenariul ăsta!" Deci, acum e vremea Cannes, lumea s-a adunat în sfârșit după 2 ani de lock-down, toți prietenii mi-au zis "trebuie să-ți prezinți și tu filmul!" Așa că m-am simțit un pic vinovat, știi... m-am gândit că-s puțin burghez așa pentru că refuz să mă duc, adică... am șansa să o fac, am banii să o fac, sunt norocos. Joi dimineață încă îi ziceam partenerei mele că nu merg. M-am trezit, i-am zis "nu", m-a întrebat de ce. Am dus-o la muncă. Până atunci nu am zis niciodată că vreau. Cum mă întorceam spre casă, pe mașină, îmi scrie tatăl meu dacă nu cumva sunt liber în weekend, să-l ajut cu gunoiul toată ziua și să-l ducem la reciclat. Și în momentul ăla am zis "Tată, mă duc la Cannes." (râde) Am luat decizia asta joi la 9 30. La 10 am rezervat biletul și la 12 deja decolam.
A.P.: Minunat! Deci ar trebui să ne așteptăm la debutul tău în lumea lungmetrajelor undeva pe... anul viitor?
N.T.: Măi, eu sper, dar depinde... E greu de zis, greu de făcut. Nu știu dacă oamenii vor să sponsorizeze un debutant. Momentan par interesați, pare că le face cu ochiul filmul meu, dar să vedem ce se întâmplă.
A.P.: În cazul ăsta, multă, multă baftă! A, apropo, că tot am vorbit ieri despre scurtmetrajele tale. Zi-mi mai multe despre asta.
N.T.: Da, am început în școală, poate chiar puțin înainte. În timp ce faci Film e oarecum nostim că... toată lumea e așa... peste tot și nicăieri. Toți experimentează. Ca student, încă trebuie să te găsești, dar eu eram foarte hotărât să fac film. Așadar, în fiecare weekend, când colegii mei se duceau în pub, eu mă furișam în școală, luam aparatura și mă puneam să torn câte un film în fiecare weekend.
A.P.: Minunat!
N.T.: Și, până să absolv, deja făcusem 10 scurtmetraje. Într-un singur an. Și, când termini studiile, mai ai și filmul de absolvire (despre master vorbesc), dar nu toată lumea are șansa să facă unul. Suntem 18 studenți la curs, facem filme de-a lungul întregului an, dar ei aleg doar 3. Primul ia 5.000 lire sterline, al doilea 3.000, al treilea 2.000. Am trimis un pitch, am câștigat cu el, mi-au dat 5.000. Cu cele 10 scurtmetraje la activ, cu filmul de absolvire peste, am fost recrutat de o casă de discuri, am început să fac videoclipuri muzicale pentru ei.
A.P.: Ai putea să-mi și dai un exemplu?
N.T.: În mod normal sunt un mare fan hip hop, dar în cazul ăsta... a fost vorba de o trupă de metal de la Century Media Records, îi zice Paradise Lost. Am făcut un videoclip pentru ei, numit Faith divides us, death unites us și cred că are vreo 4 milioane de vizualizări actualmente, nici nu mai știu... Și am mai făcut un videoclip pentru grupul vocal The Swingle Singers, care au câștigat și un Grammy. Videoclipul a fost pentru Libertango al lui Astor Piazzolla. După asta mi-am văzut de scurtmetraje mai departe. Multe dintre ele sunt neconvenționale, nu-mi place liniaritatea din spatele unei povești.
A.P.: E de înțeles, doar ai învățat de la unul dintre operatorii de cameră ai lui Kubrick. Super explicabil.
N.T.: Am vrut să aduc ceva mai mult, ceva din... Uite, filmele iugoslave... Pisica albă, pisica neagră (r. Emir Kusturica), de exemplu. Ador filmul ăla. Sau filmul românesc 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (r. Cristian Mungiu). Tot așa, îmi place mult Carlos Reygadas, regizorul mexican. Deseori filmele mele nici nu sunt selectate, poate fiindcă-s diferite, poate fiindcă-s nebunești. Am făcut odată un one-shot. Un one-shot de 12 minute.
A.P.: Ador one-shoturile! Ce tare!
N.T.: Era un scurtmetraj alb-negru, l-am tras cu un VHS. A fost luat la Paris Silhouette Film Festival.
A.P.: Oau! Nume mari pe aici, nume mari!
N.T.: Da, e de necrezut. Am ajuns acolo. După am continuat pe linia asta nebunească, experimentală. N-am avut niciodată scurtmetraje în competiție la London Film Festival, nu m-au luat, dar am strecurat unul pe la BFI Voice of Africa Film Festival, făcusem o bucată experimentală, improvizată de la un capăt la altul. Așa, cum ziceam, tot filmul era o mare improvizație. Nimeni nu știa ce naiba urmează să facă. Tot ce le-am zis actorilor a fost "sunteți împreună și mergeți într-o excursie".
A.P.: Asta e nemaipomenit!
N.T.: Cu o săptămână înainte le-am zis "voi doi o să mergeți la o întâlnire împreună, aveți aici o listă cu doisprezece lucruri de bifat, fără mine, nici măcar n-o să fiu acolo cu voi". Au călătorit, le-am zis "la întâlnire trebuie să vă scrieți unul altuia câte o poezie, mergeți într-o galerie și urlați, tot felul de joculețe, știi ce zic?"
A.P.: Răsturnare de situație, acum sunt căsătoriți, sau ceva de genul? (râd)
N.T.: Oau! (râde) Imaginează-ți asta! Nu, adică... nu știu. Dar asta aveau ei de făcut, noi numim asta "a crea istoria personajelor", și trebuiau să vină cu încărcătura aceea de sentimente în ziua de filmare. Dar asta e tot. După le-am pus microfoane, și iată-ne, trei regizori în tufișuri, urmărindu-i cum se joacă pe sine, sau... cum sunt ei înșiși. Uneori îi mai opream, le dădeam situații, de exemplu "tu ești supărată pe el acum, pentru X / tu ești supărat pe ea pentru Y, pentru că face / nu face un anumit lucru" Apoi s-a născut filmul. Ba-ba-ba-ba-bam! Nu tu scenariu, nimic. Improvizație.
A.P.: Minunat. Apropo de scurtmetraje, voiam să te întreb... Ai auzit de FILMINUTE. Festivalul acela în care poți să îți înscrii un film de un minut...
N.T.: Da, mi-aduc aminte ceva. Da.
A.P.: Noi în România avem un grup, un grup de Facebook, care a pornit, la un moment dat, de la o carte. Acolo, oamenii scriu zilnic povești scurte de 500 de caractere pe o temă dată, ghidați de un titlu. Apoi, în fiecare zi, sunt selectate câteva pentru Liternet.ro, siteul cu care colaborez și eu, și sunt și traduse în engleză. Cu unele s-au făcut chiar scurtmetraje, filme foarte scurte pornind de la textele de acolo. Se cheamă Ficțiuni Reale (citiți texte aici / vedeți filme scurte aici - nota LiterNet).
(Iau o pauză de la interviu doar să vă spun că e al naibii de revigorant să asculți o înregistrare cu marea pe fundal, deși cred că acum niște băieți din spate ascultă Koffee - Pull Up, la boxă, în spate, pe același ponton pe care vorbim noi. Mâna mea încă tremură, telefonul meu are conținut neprețuit în el, de neînlocuit, așa că nu vreau să-l scap în mare, dar continuăm așa.)
A.P.: Dacă ești interesat, aș putea să îți arăt conceptul, ar fi grozav. Ar fi grozav dacă ți-ar trece prin cap să și regizezi ceva.
N.T.: Ar fi tare, da, trimite-mi și o să arunc un ochi. Dar, să fiu sincer, îmi place să fac filme izvorâte din povești personale.
A.P.: Înțeleg, așa e. Dar poveștile de acolo nu au un background național pregnant, așa cum ai putea crede.
N.T.: N-am să te mint, mi-ar plăcea să fac filme după povești de peste tot din lume, dar mi-ar plăcea enorm și să-mi scriu, la rândul meu, propriile "povești" despre experiențele din România. Dacă / când ajung pe-acolo, înțelegi? Apropo, am fost la Corto Formo Film Festival în Castellion, în Spania. Au venit regizori de peste tot din lume și aveai o zi la dispoziție să scoți un film.
A.P.: Un film impromptu, înțeleg.
N.T.: Da. Festivalul avea loc în Costa Lion, în Spania, aproape de Valencia. Am zburat acolo și am făcut scurtmetrajul ăsta... Blood Orange, fiindcă, știi tu, în Valencia sunt o grămadă de portocali, am făcut un film alb-roșu, nu alb-negru (un fragment mic-mic la min 1:13 în videoul de mai jos). Și, cum ziceam, sunt interesat să călătoresc și să fac filme de peste tot din jurul lumii. Aș zbura și în România pentru asta, ar fi o experiență interesantă.
A.P.: În cazul ăsta, să sperăm la ce e mai bun pentru lungmetrajul tău de debut. Și multă baftă!
N.T.: Mulțumesc! Baftă și ție, omule! Continuă să scrii, continuă să cunoști oameni.
A.P.: A fost o plăcere!
(Nathan se întoarce în Londra săptămâna viitoare să filmeze o reclamă, dar aștept cu nerăbdare să văd proiectele din trecutul și din viitorul lui. Ne ridicăm din poziția de hopa-mitică de pe ponton și o luăm la pas pe malul mării, pe lângă cartierul de yachturi, spre corturile africane. M-am gândit să îl însoțesc, ca să mai povestim puțin. Off the record aflu mult mai multe, aflu și că - înainte de master - și-a dat licența în regie teatru. Deodată, Nathan vede un yacht pustiu și-mi zice că am ajuns unde stă el. Îi strâng mâna, o iau la pas înapoi. Începe să râdă, îmi zice "Bă, tu chiar ai crezut că eu am un yacht?!" Ei bine, acum m-am lămurit. Dar vă spun ceva. Sper că o să aibă unul, după ce bubuie cu filmul lui de debut. Ajungem, într-un final, la corturile africane, ne facem un selfie acolo, și pentru LiterNet, dar și ca să-l am amintire. Ne dăm seama amândoi că puteam să facem o poză lângă mare, dar marea e cu mult în spate acum, stă sub niște yachturi din care noi nu avem... pentru moment. Multă baftă, Nathan! Sper să aud multe despre și de la tine cât mai curând.)
Pe Nathan Theys îl găsiți pe IMDB aici.