Vânzătorul de vreme

Sună cineva la uşă. Deschid plictisit (Am primit ceva? Una bucată bunic scos din mina de cărbuni?) - e un comis-voiajor. Mă trăzneşte uimirea că mai există asemenea personaje în ziua de azi. De regulă, acum te sună pe mobil. Habar n-am de unde reuşesc să-ţi afle numărul, dar orice număr se poate afla cu puţină voinţă. Numere de telefon, de sutien, de conturi bancare... Personajul pare extras din filmele americane. Evident, are un pardesiu lung şi negru pe care mă aştept să-l deschidă în orice clipă, ca un flash-er profesionist şi să scoată la iveală lucruri: pe dreapta ceasuri aurite şi seturi de tacâmuri de argint fals, pe stânga ciorapi de damă cu portjartier şi fluturi roz de pus în părul fetiţelor blonde. O fracţiune de secundă negociez cu lupta care se dă în mine: îi trântesc uşa în nas mormăind că nu mă interesează sau mă pregătesc să ascult politicos un discurs interminabil despre calităţile produselor pe care le vinde?

Fracţiunile de secundă au uneori vocaţie de secole.
- Veţi fi interesat.

Nu, sunt terminat de mirare mai întâi. De unde atâta siguranţă, hombre? "Valea!". Dau să-nchid.
- Veţi fi foarte interesat!!!

A ridicat vocea pe un palier superior, ton grav, calm dar grav.
- Ce vinzi, băi nene?, întreb din semideschiderea uşii.
- Vând vremea.

Prin urmare e nebun. Am un ceas cu pendulă undeva într-o cameră. Pendula începe să bată. E ora 12. Afară s-au adunat norii. Deci e un comis voiajor nebun sau, simplificând, e doar un nebun care s-a nimerit să sune la uşa mea şi să-mi vorbească despre întunecimile minţii sale.
- Deschideţi, vă rog. Intru un pic în bucătărie, îmi daţi un ceai de petale de trandafiri - ştiu că n-aveţi petale, am eu într-un borcănel, dumneavoastră îmi pregătiţi apa fiartă şi o linguriţă de miere - eu îmi beau ceaiul apoi vă povestesc despre produsul pe care-l vând. Dumneavoastră veţi fi foarte interesat, veţi cumpăra, eu plec fericit fiindcă ştiu că peste trei zile îmi ridic comisionul, iar în spatele meu rămâne un om aranjat pe viaţă din punctul de vedere al vremii.

Există vânzători buni şi vânzători proşti. Cei buni sunt foarte rari. Cei proşti - ca toţi proştii - sunt pe toate drumurile şi urlă. Ăsta din faţa mea nu urlă.
- Hai încoace!

Am o bucătărie mare şi portocalie. Se aşează pe un scaun şubred, fără să-şi scoată pardesiul. Scoate dintr-un buzunar borcănelul cu petale de trandafiri, aşează cu grijă cinci petale roşii şi trei roz în cana pe care am pus-o pe masă şi îşi pironeşte privirea pe un poster cu linii şi cercuri. Nu scoate nici o vorbă până ce ultima picătură de ceai i se scurge pe gât. Ia petalele de trandafir, una câte una, şi le mestecă precum cowboy-ii ghemotoacele de tutun.

Afară plouă. Plouă ca vara, perdele de apă prăvălite către oameni, case, amintiri - năsuc lipit de geamul de la dormitor şi inimioare făcute cu degetul arătător pe aburii efemeri care inundă fereastra dintr-o răsuflare.
- Vând vremea, domnule. Sunt unicul vânzător de vreme din lume şi, zău, aveţi mare noroc că am ajuns la uşa dumneavoastră. Poate faceţi un calcul după ce plec, eu vă dau datele: vând vreme de 20 de ani şi voi mai vinde încă 20. În fiecare zi, fără excepţie, sun la uşa a 20 de persoane. 365 de zile pe an. E o simplă înmulţire. Nu uitaţi, când stabiliţi procentul, că suntem câteva miliarde pe planeta asta. Şi acum, marfa.

Se ridică de pe scaun - scârţâit minor, va trebui să bat un cui, cine ştie, un vizitator supraponderal ar putea să mă dea în judecată după ce-şi fracturează şoldul, hm... - şi se descheie la pardesiu - ahaaaa, deci schema clasică, te-am prins vere, pune linguriţele pe masă!

În partea dreaptă, aliniaţi pe coloane, strălucesc câteva zeci de sori (că doar... ăsta-i pluralul de la soare, nu?). În partea stângă, în deplină armonie - acelaşi număr de nori, mai mult sau mai puţin suri. O singură steluţă, albastră, mică, aproape invizibilă, trimite sclipiri vioaie de pe pieptul comis-voiajorului.
- Discursul meu nu e complicat. Nu. E scurt şi la obiect. Puteţi cumpăra un soare şi un nor. În fiecare dimineaţă a vieţii dumneavoastră, de acum încolo, veţi avea posibilitatea să vă stabiliţi vremea. Agăţaţi-vă soarele în piept şi întreaga zi va fi însorită, va fi cald, razele vă vor răsfăţa dar, atenţie!, la un moment dat s-ar putea să vă topească. Puneţi-vă norul în piept (el îşi schimbă nuanţa în funcţie de gândurile dumneavoastră - mai cenuşiu, mai albicios) şi toată ziua va ploua sau va ninge, va fi vânt, va fi urât... Însă nu vă sfătuiesc să-l uitaţi acolo: potopul nu a existat doar în Biblie.

Şi mai aveţi o posibilitate: puneţi-vă în piept atât soarele cât şi norul şi vremea va fi, în fiecare clipă, aşa cum doriţi, de-a lungul zilei. Singura problemă este că, de fiecare dată când doriţi o schimbare de vreme, viaţa vi se va scurta cu un minut. Un minut... ce-i un minut, domnule? O efemeritate... O gâză...

Comis voiajorul se închide la pardesiu, se aşează pe scaun - scârţ! - şi mă priveşte ferm.
- Cumpăraţi?

Tentant, recunosc. Habar n-am dacă lucrurile astea chiar funcţionează dar ceva îmi spune că da. Paranormalul e o ştiinţă - sau ce naiba o fi, dar e! - omul nu pare chiar atât de nebun iar afară, brusc, a ieşit soarele, e un soare dement, deşert de-aş fi mi-ar fi zăpadă-n oază.
- Cât costă? întreb bulversat.

Se ridică.
- Nimic. Nu costă nimic. A costat un ceai din petale de trandafir. Petalele mele, apa şi mierea dumneavoastră.

Pe masă a lăsat, miraculos, un soare şi un nor în miniatură. Batem rapid palma, am vremea mea! De unde oare îşi ia comisionul?

Dă să iasă din casă, pardesiul negru i se scutură în urmă ca un animal nărăvaş. Îmi amintesc dintr-o dată că mai era ceva.
- Domnule!

Intuiesc un surâs, dar e posibil să mi se pară - afară e prea mult soare. Albe, ca de porţelan sunt casele-n jur, cu ferestre zglobii şi poveşti verzui îndărătul zidurilor.
- Mai aveaţi o steluţă în piept, nu mi-aţi vorbit despre ea. Nu e de vânzare sau cum? Ea ce ştie să facă?
- Ah, am uitat, domnule. Soarele şi norul sunt pentru timpul zilei. Steluţa este pentru fiecare noapte. Aţi cumpărat soarele şi norul, asta înseamnă că visele dumneavoastră vor dispărea. Nopţile vor fi line şi plate, uniforme şi fără vise. Fără stele, deci fără vise.
- O clipă, aş vrea să cumpăr şi steluţa. Cât costă?
- Vă costă un soare şi un nor, domnule. O nimica toată.