Mezzo-soprana Gabriela Popescu a abordat în prima parte a concertului un repertoriu interesant, mai rar cântat pe scenele noastre. Şi ne referim mai ales la cantata Arianna la Naxos de Joseph Haydn, lucrare destinată iniţial spre interpretare vocii de castrat, aşa cum se întâmpla frecvent în epocă. La vremea ei, a fost o lucrare de mare succes. Acum, ea oferă solistei (ca şi în alte cazuri, mezzo-sopranele au preluat mult din repertoriul destinat castraţilor), posibilitatea de a-şi etala cultura stilistică, rafinamentul frazării şi, nu în ultimul rând, timbrul plin şi catifelat, cu ample rezonanţe grave. De altfel, aria din Anna Bolena de Donizetti ne-o prezintă pe Gabriela Popescu şi în postura ei lirică. Chiar dacă activitatea în domeniul vocal-simfonic ocupă un spaţiu consistent în activitatea ei, totuşi opera rămâne teritoriul de desfăşurare predilect. Începând cu Teatrul de Operă din Magdeburg, a cărui solistă a fost între 1985 şi 1992, Gabriela Popescu a evoluat pe scene europene precum cele de la Volksoper - Viena, Opera Bastille - Paris, Teatrul La Monnaie - Bruxelles, Teatrul Capitol - Toulouse , operele din Lausanne, Bilbao, Marsilia, Oslo, Toulon, Liège, Reims etc. Printre partenerii ei s-au aflat Barbara Hendricks, Neil Schicoff, Roberto Alagna, Lando Bartolini, Jose van Dam, Alain Fondary în spectacole dirijate de Antonio Papano, Marcello Viotti, Simonne Young, Maurizio Arena etc. Pe lângă turneele din Europa, Gabriela Popescu colaborează frecvent cu orchestre şi teatre de operă din Japonia şi Coreea de Sud.
Gerd Schaller colaborează de mai mult timp cu Gabriela Popescu, fiind dirijor şef al orchestrei Filarmonicii din Magdeburg şi director general muzical al Operei din aceeaşi localitate. Preocuparea sa pentru a atrage publicul către muzica de calitate s-a simţit şi în opţiunea sa în concertul susţinut înpreună cu Orchestra de Cameră Radio către Serenada nr. 1 de Brahms, lucrare de tinereţe a compozitorului, întotdeauna iubită de spectatori. Repertoriul său cuprinde cu predilecţie muzică italiană şi germană, din care nu lipsesc opere de anvergură precum ca Salomeea de Strauss, operele lui Wagner, Fidelio de Beethoven, Othello, La Traviata şi Trubadurul de Verdi. De asemenea Gerd Schaller are deseori pe afişele concertelor sale simfonii de Mahler, Bruckner, Beethoven, Ceaikovski, repertoriul său totalizând peste 100 de simfonii, 50 de opere şi balete şi numeroase alte lucrări concertante.
Serenada nr. 1 în re major op. 11 de Brahms impune în cele şase părţi ale sale o atmosferă ce face apel la ambianţa muzicală a saloanelor secolului al XVIII-lea, transpunând-o cu un veac mai târziu şi propunând o abordare mai liberă a formelor şi a clişeelor clasico-romantice. Foarte amplă ca desfăşurare în timp, serenada are multe aspecte ce ne-ar putea determina să o considerăm o simfonie, dar şi aspecte sonore camerale, ce explică şi din alt punct de vedere situarea sub această titulatură mai puţin pretenţioasă. În versiunea lui Gerd Schaller şi a Orchestrei de Cameră Radio, muzica brahmsiană a fermecat publicul prezent în Studioul de concerte "Mihail Jora" al Radiodifuziunii, demonstrând cu adevărat că spiritul divertismentului şi-a păstrat prospeţimea de-a lungul timpului.